Interviu cu Hans-Hermann Hoppe despre taxare

Hans-Hermann Hoppe · 08 august 2011

Traducere de Alexandru Pătruţi

Acum câteva luni, un jurnalist francez, dl. Nicolas Cori, m-a abordat cu cererea de a realiza un interviu pe tematica taxării, care ar fi urmat să apară în publicaţia lunară franţuzească „Philosophie Magazine”, în contextul actualelor discuţii din Franţa cu privire la „reforma taxării”.

Am fost de acord să dau acest interviu, care a fost realizat prin email în limba engleză. Dl. Cori a făcut ulterior o traducere în limba franceză, prietenul meu dr. Nikolay Gertchev a verificat şi corectat această traducere, urmând ca eu să-i trimit înapoi d-lui Cori varianta finală (autorizată) a traducerii. De atunci a trecut mai mult de o lună şi, în ciuda numeroaselor tentative de comunicare, nu am mai auzit nimic de la dl. Cori. Nu pot decât să speculez cu privire la motivele tăcerii sale. Cel mai probabil nu a primit permisiunea superiorilor săi de a publica acest interviu şi nu a avut suficientă curtoazie şi curaj să-mi spună.

În orice caz, aceasta[1] este varianta originală a interviului. Varianta autorizată în limba franceză este disponibilă pe pagina de traduceri a site-ului meu, http://www.hanshoppe.com/translations/.

NC: Sunt taxele compatibile cu libertatea individuală şi cu drepturile de proprietate? Există un nivel peste care taxarea devine incompatibilă?

Hoppe: Nu. Taxele nu sunt niciodată, indiferent de nivel, compatibile cu libertatea individuală şi cu drepturile de proprietate. Taxarea este o formă de furt. Cei care practică această formă de furt – statul cu diferiţii săi agenţi şi aliaţi – încearcă diverse modalităţi de a cosmetiza adevărul, dar acesta este pur şi simplu imposibil de evitat. Evident, taxele nu fac parte din categoria plăţilor normale, voluntare, pentru bunuri şi servicii, pentru că nu îţi este permis să sistezi aceste plăţi în momentul în care nu mai eşti satisfăcut de calitatea bunurilor achiziţionate. Nu eşti pedepsit în nici un fel dacă nu mai cumperi maşini Renault sau parfumuri Chanel, dar eşti trimis la închisoare dacă nu mai plăteşti pentru şcolile şi universităţile de stat sau pentru dl. Sarkozy şi pompa sa. De asemenea, este imposibil să interpretezi taxele ca pe un tip de chirie plătită de către chiriaş proprietarului, deoarece statul francez nu este proprietarul întregii Franţe şi al întregului popor francez. Pentru a fi proprietar, statul francez ar trebui să dovedească două lucruri: primul – că statul, şi nimeni altcineva, deţine fiecare centimetru pătrat din Franţa, şi al doilea – că are un contract de închiriere cu fiecare francez cu privire la utilizarea (şi preţul cerut pentru această utilizare) proprietăţii sale. Nici un stat – fie el francez, german sau american – nu poate dovedi aşa ceva. Nici un stat nu poate să prezinte documente doveditoare cu privire la proprietate sau contracte de închiriere. Prin urmare, se poate trage o singură concluzie: taxarea este o formă de furt prin care o parte a populaţiei, clasa conducătoare, se îmbogăţeşte pe seama celeilalte părţi a populaţiei, respectiv clasa condusă.

NC: Este greşit să nu-ţi plăteşti taxele?

Hoppe: Nu. Dat fiind că taxele sunt o formă de furt, adică un „rău” din punct de vedere moral, nu poate fi greşit să refuzi să plăteşti unor hoţi sau să îi minţi cu privire la venitul tău taxabil sau activele deţinute. Asta nu înseamnă că e prudent sau înţelept din partea ta să nu plăteşti taxele – până la urmă statul este „cel mai rece dintre monştri”, după cum a zis Nietzsche, şi poate să îţi ruineze viaţa sau chiar să te distrugă dacă nu îi respecţi ordinele. Cu toate acestea, nu poate încăpea nici o îndoială că este just să nu îţi plăteşti taxele.

NC: Cum ştim când o taxă este corectă? Există anumite criterii? Este o taxă progresivă mai bună decât o taxă unică?

Hoppe: Ştim că nici o taxă nu este corectă, fie ea progresivă sau taxă unică şi proporţională. Cum pot să fie furtul şi jaful corecte? „Cea mai bună” taxă este întotdeauna cea mai mică, deşi chiar şi cea mai mică taxă este tot o taxă. „Cea mai bună” taxă este o taxă unică pe cap de locuitor (eng. „head tax” sau „poll tax”), când fiecare individ plăteşte aceeaşi sumă fixă de unităţi monetare. Deoarece suma respectivă trebuie să poată fi plătită chiar şi de către cei mai săraci locuitori, această taxă trebuie să fie mică. Dar chiar şi o taxă fixă pe cap de locuitor este tot un tip de furt şi nu e nimic „corect” în ea. O taxă pe cap de locuitor nu tratează la fel pe toată lumea şi nu instaurează „egalitatea în faţa legii” din cauza a ceea ce se întâmplă ulterior cu venitul colectat din taxe. De exemplu, salariile tuturor angajaţilor la stat şi veniturile celor dependenţi de bugetul public (cum ar fi pensionarii sau beneficiarii de asistenţă socială) sunt plătite din sumele de bani colectate din taxe. În consecinţă, angajaţii de stat şi persoanele dependente de bugetul public nu plătesc practic nici un fel de taxe. Mai degrabă, întregul lor venit net (după plata taxei fixe pe cap de locuitor) provine din sumele colectate din taxe şi impozite, de unde rezultă că respectivele persoane sunt consumatori de taxe şi că trăiesc din venitul şi avuţia expropriate de la alţii: producătorii de taxe. Unde este corectitudinea când o parte din populaţie trăieşte în mod parazitar, pe cheltuiala celeilalte părţi?

NC: Sunt toţi filozofii de acord cu privire la această problemă?

Hoppe: Nu, nu sunt. Dar asta este departe de a fi surprinzător. Aproape toţi filozofii profesionişti din ziua de astăzi sunt consumatori de taxe. Ei nu produc bunuri şi servicii pe care să le vândă pe piaţă către consumatorii de filozofie, care în mod voluntar decid să achiziţioneze sau nu aceste servicii. De fapt, dacă ar fi să se judece în funcţie de cererea efectivă a consumatorilor, opera celor mai mulţi filozofi contemporani ar trebui să fie considerată totalmente lipsită de valoare. Aproape toţi filozofii de astăzi sunt plătiţi din taxe. Ei trăiesc din banii furaţi sau confiscaţi de la alţii. Dacă subzistenţa ta depinde de taxele colectate este foarte probabil să nu te opui din principiu instituţiei taxării. Bineînţeles, această afirmaţie nu este în mod necesar adevărată. „Conştiinţa” noastră nu este determinată de „existenţă” (germ. „Sein”), a la Marx. Cu toate acestea, o astfel de opoziţie nu este foarte probabilă. Într-adevăr, la fel ca marea majoritate a „intelectualilor”, filozofii suferă din cauza unui ego supra-expandat. Ei consideră că munca lor este de o importanţă crucială şi dispreţuiesc faptul că „societatea” nu îi compensează corespunzător. Pin urmare, în cazul în care pur şi simplu nu ignoră subiectul, filozofii au fost întotdeauna primii care au venit cu diverse încercări agonizante de a justifica taxarea – cosmetizarea furtului ca pe ceva bun – şi, în mod particular, propriile salarii provenite din taxe.

NC: Ar trebui filozofii să ia în considerare eficienţa economică a modalităţilor de taxare simultan cu valorile etice?

Hoppe: Pentru a putea numi o acţiune „eficientă”, este mai întâi necesar să definim un scop, respectiv un ţel sau o finalitate. Ceva poate fi considerat eficient sau ineficient doar în lumina unui scop care se consideră dat. Este treaba economiştilor şi a aşa numitei „economii pozitive” de a determina care măsuri sunt eficace (sau ineficace) pentru a atinge un scop dat. De exemplu, dacă vrei să creezi şomaj în masă, atunci ştiinţa economică îţi spune că este eficient să creşti salariul minim pe economie la, să zicem, 100 Euro pe oră. Pe de altă parte, dacă scopul tău este să minimizezi şomajul, atunci ştiinţa economică te informează că salariul minim pe economie ar trebui abolit în totalitate. Dar economiştii ca economişti nu au nimic de spus despre dezirabilitatea sau admisibilitatea scopului în discuţie. Aceasta este sarcina filozofului: să determine care scopuri sunt admisibile şi juste şi care nu. (Economistul îl informează apoi pe filozof care mijloace sunt eficiente pentru atingerea acelor scopuri justificabile şi care nu.)

Totuşi, după cum am discutat deja: filozofia ca profesie pur şi simplu nu şi-a făcut treaba. Filozofii dau suficiente sfaturi cu privire la ce să faci şi ce să nu faci, desigur, dar aceste sfaturi au puţină valoare intelectuală. În marea majoritate a cazurilor, este vorba doar despre opinii: manifestări ale gusturilor personale şi nimic mai mult. Dacă le ceri „teoria” lor cu privire la justiţie, pe baza căreia au făcut aceste recomandări, vei afla că nu deţin o astfel de teorie. Pot eventual să îţi ofere numai o colecţie ad-hoc de judecăţi personale de valoare, care de cele mai multe ori nici măcar nu respectă principiul coerenţei interne.

Orice teorie cât de cât decentă cu privire la justiţie trebuie, în primul rând, să ţină cont de caracteristica fundamentală a vieţii umane: raritatea bunurilor, adică absenţa supra-abundenţei. Şi asta pentru că tocmai din cauza rarităţii este posibil ca oamenii să aibă conflicte între ei: Eu vreau sa fac x cu o anumită resursă rară (dată), iar tu vrei să faci y cu aceeaşi resursă. În lipsa conflictelor, nu ar mai fi nevoie de reguli sau de norme, scopul normelor fiind tocmai acela de a evita conflictele. În absenţa unei armonizări prestabilite a tuturor intereselor individuale, conflictele pot fi evitate numai dacă toate resursele rare sunt deţinute în mod privat, adică de către un posesor identificabil, excluzându-i în consecinţă pe ceilalţi. Prin urmare, pentru a evita apariţia conflictelor de la începutul omenirii şi până în prezent, ca să zic aşa, orice teorie a justiţiei trebuie să plece de la o normă care să reglementeze aproprierea originală a resurselor rare ca şi proprietate privată.

Cea mai mare parte a filozofiei (politice) contemporane pare să nu fie conştientă de aceste lucruri. De multe ori am impresia că nici măcar ideea de raritate nu este recunoscută sau înţeleasă total.

NC: În acest caz, care ar trebui să fie scopul politicii fiscale? Redistribuţia? Egalitatea? Diminuarea sărăciei?

Hoppe: Dacă taxele sunt o formă de furt, atunci rezultă că, din punct de vedere al justiţiei, nu ar trebui să existe nici taxe, nici vre-un fel de politică fiscală. Orice discuţie cu privire la scopul politicii fiscale sau reforma fiscală este o discuţie între hoţi sau avocaţi ai hoţilor, cărora nu le pasă de dreptate. Îi interesează doar furtul. Există discuţii şi dezbateri între ei cu privire la cine trebuie taxat, cât de mult şi ce trebuie făcut cu banii colectaţi din taxe, adică cine şi cât trebuie să primească din prada furată. Totuşi, toţi hoţii şi toţi beneficiarii de pe urma furtului tind să cadă de acord asupra unui lucru: cu cât mai mare este suma furată şi cu cât mai mic este costul colectării ei, cu atât este mai bine pentru ei. De fapt, asta este ceea ce practică toate democraţiile din Vest actualmente: alegerea unor niveluri şi forme ale taxării, care să maximizeze venitul colectat din taxe. Toate discuţiile din ziua de astăzi cu privire la reforma fiscală, din Franţa, din Germania, din SUA sau de oriunde altundeva – discuţii care vizează: introducerea sau abolirea unor taxe pe avere sau pe moştenire, taxarea progresivă sau proporţională a venitului, taxarea sau nu a veniturilor din operaţiuni de capital, substituirea taxelor directe prin taxe indirecte ca TVA-ul, etc. etc., şi dacă nivelurile acestor taxe trebuie scăzute sau crescute – nu sunt niciodată discuţii cu privire la ceea ce este şi ce nu este just. Nu sunt motivate de o opoziţie principială împotriva taxării, ci de dorinţa de a face taxarea mai eficientă, respectiv de a maximiza venitul colectat din taxe. Orice reformă a taxării care nu menţine cel puţin aceleaşi venituri, este considerată un eşec. Numai reformele care cresc venitul la bugetul public sunt considerate un „succes”.

Trebuie să pun din nou aceeaşi întrebare: Cum să se poată considera că aşa ceva este „corect”? Evident, din punctul de vedere al consumatorilor de taxe acesta este un lucru „bun”. Cu toate acestea, din punctul de vedere al producătorilor de taxe, respectiv al acelora care plătesc taxele, acest lucru nu este cu siguranţă „bun”, ci „mai rău decât rău”.

Mai am o singură remarcă referitoare la efectele economice ale taxării: Orice taxă este o redistribuţie a avuţiei şi a venitului. Avuţia şi venitul sunt extrase cu forţa de la proprietarii şi producătorii lor de drept şi transferate către oameni care nu au deţinut în proprietatea lor avuţia şi nu au produs venitul. Acumularea viitoare de avuţie şi producţia viitoare de venit sunt în acest mod descurajate şi confiscarea şi consumul avuţiei şi venitului existente sunt încurajate. Ca rezultat, societatea va fi mai săracă. Cât despre propunerea egalitaristă, care se bucură de eternă popularitate, de a lua de la „bogaţi” şi de a da la „săraci”: o asemenea schemă nu ameliorează sau reduce sărăcia, chiar din contră, o creşte. Reduce stimulentul de a fi sau de a deveni bogat şi productiv şi creşte stimulentul de a rămâne sau a deveni sărac şi neproductiv.

NC: Ar trebui ca oamenii bogaţi să fie trataţi altfel decât oamenii săraci?

Hoppe: Orice persoană, bogată sau săracă, trebuie să fie tratată la fel în faţa legii. Există persoane care sunt bogate fără să fi fraudat sau furat pe cineva. Sunt bogate pentru că au muncit din greu, au economisit în mod perseverent, au fost productive şi au dat dovadă de o ingeniozitate antreprenorială, poate chiar pe parcursul mai multor generaţii. Nu numai că aceşti oameni ar trebui lăsaţi în pace, dar ar trebui elogiaţi ca nişte eroi. Şi, pe de altă parte, există oameni bogaţi, mai ales din clasa liderilor politici aflaţi la cârma aparatului de stat sau în clasa bancherilor sau a marilor întreprinderi, ce deţin conexiuni politice, care sunt bogaţi pentru că au fost implicaţi direct, sau au beneficiat indirect, de pe urma confiscării, furtului, înşelătoriei şi fraudei. Aceşti oameni nu ar trebui să fie lăsaţi în pace, ci ar trebui să fie condamnaţi şi priviţi cu dezgust, ca nişte gangsteri. Acelaşi lucru se aplică şi oamenilor săraci. Există oameni săraci care sunt oneşti şi care ar trebui, în consecinţă, lăsaţi în pace. Poate că aceştia nu sunt eroi, dar merită respectul nostru. Şi, de cealaltă parte, există oameni săraci care sunt escroci şi care ar trebui trataţi ca nişte escroci, indiferent de „sărăcia” în care se află.


[1] Postată pe site-ul autorului http://www.hanshoppe.com/2011/03/10/philosophie-magazine-interview-on-taxation/ pe data de 10.03.2011.


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentarii

  1. Ar fi bine daca :
    1)HHH asta nu ar hali si el taxe. Universitatea aia unde preda este una publica. De stat adica. Adica taxe! De altfel este vreun teoritician libertarian care sa nu halesca taxe ?! Uite d’iaia sunt bune taxele sa plateasca universitarii libertarieni!
    2) HHH cica a devenit monarhist . Interesanta este sutinerea sa ca cica ca cum monarhul ar fi “propietar” . Hm . Ca sa il citez nice Luis Soarele nu avea pretnetia ca EL “ şi nimeni altcineva, deţine fiecare centimetru pătrat din Franţa, şi al doilea – că are un contract de închiriere cu fiecare francez cu privire la utilizarea (şi preţul cerut pentru această utilizare) proprietăţii sale”. Si nice Petra Pervai Velicu nu vaea aceesta pretentie. Nici Nicolsaka Sangerosul . Asa ca cu atat mai putin kaiseru Wiiy nu putea zice asa ceva.
    Insa si regii iau taxe … ]

    Are niste sa zicem fracturi logice . Ca orice anarhist care se respecta as zice eu . Ca din tineretea sa “marxista” francfuteza (adica scoala aia …) ii vin idei9 din astea “revolutionare” a ala Bakunin.
    Ma rog rec9unsoc ca sunt alegic la anrhisti si nihilisti – INSA va rog majoritatea lor erau de stanga extrema !!!

    Ghita Bizonu' · 11 august 2011, 08:36 · #

  2. 1. HHH nu haleste taxe. Chiar daca ar hali, inca ar mai avea dreptate sa condamne taxarea.
    2. HHH nu e monarhist. Chiar daca ar fi, inca ar mai avea dreptate sa condamne taxarea.

    Tudor · 12 august 2011, 08:33 · #

  3. Tudor
    1)profesorii din invatamantul public halesc taxe. Bugetivori care va sa zica.
    2)nu ii contest dreptu de a fi mornhisty. Insa ideea ca monarhul ar fi propretatru tarii este hilara Asta contest. Si daca sa zicem ca r fi asa.. stau francez ca succesor colectiv al monarhiei ar succeda si in privinta propretatii .“principium eminens” nu se aplica regelui ca persona ci regelui ca Suveran adica intrupare a lu Statu’

    Si mie mi se pare caraghios ca unu care traieste de pe urma taxelor sa condamne taxele. E ca si cum un hot m-ar invata respectu proprietatii ori un proxenet ar condamna prostitutia.

    Ghita Bizonu' · 13 august 2011, 03:29 · #

  4. 1. HHH nu (mai) e profesor in invatamantul public. Dupa cum spuneam, chiar daca ar fi, un discurs contra taxelor din postura de consumator de taxe poate fi coerent si defensibil din pozitii austriece.
    2. hilara, nehilara, monarhul este de jure proprietar al unei parti de tara, daca nu chiar a intregii tari. Insa, inca o data: Hoppe nu e monarhist, Hoppe e impotriva taxarii (dar cele doua nu se exclud, asa cum spuneam in comentariul anterior)

    Tudor · 13 august 2011, 06:05 · #

  5. Nu inteleg de unde reiese ca Hans-Hermann Hoppe ar fi un sustinator al monarhiei … El a dat o situatie imaginara in care taxarea ar fi morala si corecta, in cazul in care respecta acele doua conditii.

    Domnul profesor este platit din taxe si impozite, dar probabil ca s-ar descurca foarte bine si pe o piata privata pentru ca ar fi cautat pentru cursurile si prelegerile sale. Dar gandirea maselor este indoctrinata de acest sistem social-democrat care se declara in mod fraudulos capitalist, nu ofera prea multe alternative celor ca HHH. Chiar si asa, cea mai mare risipa nu se face din partea profesorilor ca dansul.

    Piata educatiei private este puternic reglementata, influentata si subventionata de catre stat, asa ca si la privat e ca si cum ai lucra tot la stat. Mi se pare laudabil ca un bugetar sa fie impotriva taxarii, pentru ca este impotriva sursei de finantare a propriului salariu.

    Mi se pare corect tot ceea ce spune despre procesul de taxare, asemanandul cu furtul, fiind o forma mascata de capusire a maselor. Si inteleg ca statul este ceva rau, imoral …. dar cum ar putea exista o societate fara stat ?
    Si din ce bani ar fi sustinut daca nu ar mai taxa pe absolut nimeni ?
    Fara stat s-ar instaura anarhia (nici o lege nu ar mai fi respectata) si ne-am intoarce cu multi ani in trecut … statul nu se poate autofinanta, si daca prin absurd ar putea sa o faca, in acest caz de ce ar mai lucra pentru societate ?

    Din punctul meu de vedere taxarea nu este ceva bun, dar este necesar. Este un rau necesar, iar acest rau trebuie sa fie cat mai mic, astfel incat statul sa existe si sa indeplineasca functiile vitale, sa mentina existenta natiunilor si ordiniea publica. Restul ar putea fi privatizat.

    Morarasu Alexandru · 13 august 2011, 06:44 · #

  6. Si altfel. Taxele sunt un dat al statului . Bun(sau prost asa). Satul al societaii la un anume gred de dezvoltare (comunistii au incercat sa scape de stat desfiintand proprietatea insa au constata ca nu pot scapa de stat).
    Deci trebuie sa scapam de societate. Cine vrea sa scape nu are decat sa se mute intr-o insula pustie . Hai s azicem maxim 7-8 vecini. Sau sa ceara naturalizarea intr-un trib din Amazonia (ce-i drept ca Amazonia aprtine Braziliei. Insa in jungla nimeni nu iti cere taxe .. doar vre-un sicario iti cere viata ptr un proeict de dezvolatre …)
    Eu prefer societatea cu spitale.
    Si dle Tudor – mpnarhul nu este proprietarul tarii …doar daca este seful bandei care a cucerit-o (Tamerlan, W Plantagenu nepotu lu Sarsaila ..) Si p[oztii austriece – aveti dreptate se poa si sa te cheme Schicklgruber si ….

    Ghita Bizonu' · 13 august 2011, 10:30 · #

  7. va propun un subiect mai vulgar. Dar mai “zemos” . Presedintele bancii Mondiale avetizeaza: “ Economia globală, intrată într-o “fază şi mai periculoasă”
    Preşedintele Băncii Mondiale a estimat totodată că această criză a fost pe cale de a transfera “foarte repede din punct de vedere istoric” puterea economică a Occidentului către China, care poate însă “să nu-şi asume acest rol”, preocupată fiind de propriile sale probleme.

    Adica musiu asta are niste probleme pe care crede ca ar trebui sa le rezolve China! Da’ unde era musiu asta cand Occidentu (adica bastanii finaciari) transferau productia in China si ziceau “globalizare” , “delocalizare” si “competitie”. Azi chinezii au si productia si tehnologia ba au cumparat si Volvo si Rover (adica know how ul).
    Si ca sa fiu rautacios – imi si ichipui cum HHH se va delocaliza fizic in China sa le explice aklaora ca confucianisul este gresit si ca principiile chinezesti clasice :
    1)dintai zeii
    2)pe urma stramosii
    3)pe urma conducatorii
    4)pe urma familia
    5)fa sfarsit tu!
    trebuiesc rasturnate ca sa cunoasca si China succesurile riots urilor (au si ei ..)
    Ce ziceti de subectu asta ? “Sinucidereea rationala a Occidentului” (tata imi zicea ca Lenin ar fi zis ca “capitalistu este unu care iti vinde si funia cu care vrei sa il spanzuri” Nu nu era comunist. Insa observ ca Chinei i s-a livrat fabrica de funii fara sa plateasca .. platesc occidentalii !!!)

    Nu vreti aici ? (desi cred ca trafic ar face – da’ cam vulgar..) atunci la Vremea la Politica Internationala.

    Ghita Bizonu' · 13 august 2011, 10:56 · #

  8. @GBZ: imi pare rau, nu pot tine ritmul comentariilor, mai ales cand sunt intesate cu sofisme din cele mai evidente, cum e #6

    Tudor · 16 august 2011, 07:13 · #

  9. Statul te fura si daca n-ai bani pentru avocat sa te reprezinte in proces, mori cu dreptatea in mana. Noroc cu DNA care nu iarta mafia din ziua de azi!

    Ce relatii pot avea: cumnatul, mama, sora si socrul premierului Ponta vis-a-vis de ANAF, institutie guvernamentala, va dati seama…ramane sa vedem si fata de DNA.

    Iata cazuri fata de care DNA trebuie sa-si faca datoria si merita felicitari pentru tot ce a facut pana in prezent si pentru subsemnatul!

    Va prezint doua cazuri:

    -anul trecut, prin toamna, mama mea, vaduva de veteran de razboi a trebuit sa plateasca o impunere (o restanta) pentru ANAF, ce depasea suta de milioane, constatare venita dupa 8 ani, chipurile “cineva trebuia sa mai pastreze acele documente de plata dupa atatia ani”.
    -in luna februarie a.c. am platit pentru ANAF 500 de lei amenda, pentru o declaratie ce trebuia sa o dau in urma cu 7 ani si pe care nu am mai gasit-o dupa atata vreme la dosar. Retineti: sunt ONG, nonprofit si fara rulaj.
    ASTA-I ROMANIA!

    Daca pentru primul caz prezentat, DNA a intervenit si a rezolvat favorabil cazul mamei mele, pentru amenda platita la ANAF, dupa ce am citit comentariile acestui material, ca si din informatiile primite de la fostii mei colegi finantisti, ma intreb, ori ANAF-ul trebuie sa acopere pomenile electorale ale premierului, gaurile in buget de pe urma cazurilor MICROSOFT, EADS, etc, sau pur si simplu a fost o comanda politica care trebuia sa fie onorata pe orice cale…

    GIM · 5 martie 2015, 10:11 · #

  10. Multumesc, Institutului Ludwig von Mises Romania pentru ca prin acest articol a confirmat Realitatea pe care o traiesc de 3 ani, mai precis de cand sunt Liber Profesionist.

    Grigore Viorel · 7 ianuarie 2016, 16:17 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)