Miercuri, pe 17 august, Seară Mises cu Mihai Macovei

Miercuri, pe 17 august, Seară Mises cu Mihai Macovei

Sperăm ca miezul lunii august să vă prindă pe unii dintre dumneavoastră în București, pentru că vă așteptăm pe 17 august alături de noi la încă o Seară Mises, la Ceai la Vlaicu, la orele 19:00, pentru o rară ocazie de a-l auzi și vedea pe Mihai Macovei, vechi cercetător din cadrul Școlii austriece de economie, răspunzând la întrebarea:

Ce ne învață istoria despre politicile anticriză?

Este o întâmplare fericită că îl putem avea printre noi pe Mihai Macovei pentru a discuta despre măsurile anticriză din Marea Depresiune și despre cele recente, mai ales în condițiile în care, odată cu actuala prăbușire a burselor, perioada începută în 2008 începe să semene din ce în ce mai bine cu „deceniul pierdut” care a urmat crizei din 1929.

Vă reamintim că Serile Mises sunt concepute pentru oricine este interesat de argumente economice, dorește să ne întâlnească și să socializeze cu ceilalți participanți. Sunt vizați și studenții noștri obișnuiți de la seminarii, dar în special acei membri, susținători și simpatizanți care nu au timpul necesar pentru un seminar anual.

Puteți confirma participarea pe pagina facebook a evenimentului.

Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?