Fața umanitară a Yakuza

Tudor Smirna · 22 martie 2011

Mafiile japoneze și-au făcut o tradiție din a sări prompt în ajutorul sinistraților cu produse de primă necesitate. Nu doar în actualul dezastru, ci și în trecut, camioanele cavalerilor perdanți au descărat discret ajutoare în zonele afectate de cutremur și de tsunami.

Hours after the first shock waves hit, two of the largest crime groups went into action, opening their offices to those stranded in Tokyo, and shipping food, water, and blankets to the devastated areas in two-ton trucks and whatever vehicles they could get moving. The day after the earthquake the Inagawa-kai (the third largest organized crime group in Japan which was founded in 1948) sent twenty-five four-ton trucks filled with paper diapers, instant ramen, batteries, flashlights, drinks, and the essentials of daily life to the Tohoku region. An executive in Sumiyoshi-kai, the second-largest crime group, even offered refuge to members of the foreign community—something unheard of in a still slightly xenophobic nation, especially amongst the right-wing yakuza. The Yamaguchi-gumi, Japan’s largest crime group, under the leadership of Tadashi Irie, has also opened its offices across the country to the public and been sending truckloads of supplies, but very quietly and without any fanfare.

Cazul mafiilor japoneze nu ar trebui să fie surprinzător și nici paradoxal. Este de fapt natural pentru niște organizații violente, relativ acceptate de societatea japoneză și tolerate (la limită) de stat, care au sedii cu firmă la poartă și publicații proprii, să aibă trăsături de comportament care amintesc de agențiile de protecție privată imaginate de teoreticieni austrieci precum Rothbard sau Hoppe.

Ca și familia lui Don Corleone din seria Godfather, oragnizațiile „mafiote” oferă de adesea servicii legitime din perspectiva drepturilor de proprietate privată (asta neînsemnând că sunt și morale sau dezirabile), iar faptul că statul nu recunoaște legal aceste servicii nu înseamnă decât că este deranjat de cei care îi neagă pretenția de monopol asupra serviciilor de protecție și justiție. Rothbard despre mafioții din Godfather:

The key to The Godfathers and to success in the Mafia genre is the realization and dramatic portrayal of the fact that the Mafia, although leading a life outside the law, is, at its best, simply entrepreneurs and businessmen supplying the consumers with goods and services of which they have been unaccountably deprived by a Puritan WASP culture.

Faptul că familiile yakuza sunt organizate în sindicate și se concurează una pe alta poate explica promptitudinea cu care își fac treaba, fie că înaintează „oferte de nerefuzat”, că vând droguri, operează cartiere rău famate sau oferă ajutoare pentru sinistrați. Rothbard despre rolul „sindicalizării” în reducerea conflictelor și eficientizarea serviciilor:

In many cases, especially where “syndicates” are allowed to form and are not broken-up by government terror, the various organized syndicates will mediate and arbitrate disputes, and thereby reduce violence to a minimum. Just as governments in the Lockean paradigm are supposed to be enforcers of commonly-agreed-on rules and property rights, so “organized crime,” when working properly, does the same. Except that in its state of illegality it operates in an atmosphere charged with difficulty and danger.

Anvergura efortului de ajutoare al mafioților japonezi este cu totul altceva decât un gest spontan și marginal. Nu vorbim de aruncarea câtorva zeci de yeni la cutia milei ici și colo, ci de stocarea anticipată a unor sute de tone de produse considerate necesare în astfel de situații și livrarea lor cu zeci de camioane, chiar și în zone unde nivelul radiațiilor este crescut. Totul sub amenințarea poliției și sub presiunea oprobiului public.

S-ar putea obiecta că efortul este departe de a fi dezinteresat. Că aceste organizații, după principiul feudal care le guvernează, sunt mai degrabă interesate în primul rând de bunăstarea pe termen lung a populației pe care o „deservesc” sau „taxează”. Bineînțeles că doar naivii i-ar putea consdera făpturi serafice, însă afirmația că mafiile concurețiale de tip Yakuza sunt prin definiție mai bune decât oganizația monopolistă a statului cred că este una justificată, în teorie și cu fapte.

·

Comentarii

  1. Insa Don Corleone a fost ca si asasinat pt ca n-a dat dovada de suficienta lipsa de scrupule (este adevarat ca scenariul poate fi criticat punctual, dar este clar ca adoptase oricum o linie costisitoare a priori, daca rivalii sai mergeau pe profit cu orice chip si el nu). Iar inainte sa moara spune el insusi, daca tin bine minte, ca regreta ca n-a apucat ‘intre in legalitatea politica’, cum spera ca va reusi generatia urmatoare, ceea ce e atat plauzibil, sugestiv pentru directia naturala de dezvoltare a activitatii mafiote si consonant cu teoriile statului ale lui Rothbard & Co. Ansamblul pledoariei lui Rothbard arata frecvent ca nu pe competitia mafiota oarba pentru materie si putere, ci pe etica sustenabila si socialmente relevanta (si deci tot ce presupune ea ca stil si filosofie de viata) se bazeaza fundamental protectia ordinii proprietatii private. Este adevarat si ca rivalitea organizatiilor mafiote reduce, ceteris paribus, discretia fiecareia, dar cred ca trebuie intotdeauna subliniat ca – dpdv consecvent rothbardian – de aici nu rezulta ca ele ofera intr-adevar vreo solutie viabila per se, sau macar stabila, la problema protectiei. Cautand ‘radacinile’ stabilitatii, nu cred ca e deloc intamplator ca ‘ultimul’ Rothbard devenea tot mai mult un ‘sudist cultural’ (spre disperarea libertinilor cosmetizati in ‘libertarieni’) si ca Richard Weaver (‘ultimul sudist’) a devenit spre sfarsitul vietii ‘austriac’ dpdv economic. Poate ca un studiu serios al implicatiilor mostenirii unuia ar trebui sa-l includa si pe celalalt la un moment dat, daca e fwd looking…

    C · 22 martie 2011, 12:15 · #

  2. Dar intre timp, guvernul …
    www.time.com/time/wo…

    Alex Nicolin · 22 martie 2011, 19:46 · #

  3. “spre disperarea libertinilor cosmetizati in ‘libertarieni’”

    Confuzia intre cele 2 notiuni arata un handicap intelectual destul de serios! In ceea ce priveste bunul economic numit “siguranta” intrebarea relevanta e: ce e mai bun un monopol artificial (autoimpus)cu forta prin intierea violentei “legale” (atentie, nu “legitime”, a nu se confunda) impotriva inclusiv a non-agresivilor (definitia statului) sau concurenta intre furnizorii de securitate?

    ionut · 23 martie 2011, 03:58 · #

  4. Organizaţiile criminale sunt la periferia societăţii. Toleranţa faţă de membrii lor nu este nici pe departe atît de mare pe cît acreditaţi. Şi vă pot furniza exemple de hăituire inclusiv prin norme de drept civil şi comercial.
    Vă rog să nu luaţi comportamentul mafiilor drept un anarhism bun. Atît doar că, fiind totuşi un stat de drept, operaţiile umanitare ale mafioţilor nu sunt interzise. De aceea sunt, nu tolerate, ci chiar permise. Asta nu legimtimează vreo indulgenţă ulterioară dacă se dovedeşte că, într-o terţă cauză, vreun mafiot a fost dovedit vinovat de ceva ilegal. Pe scurt, acţiunile umanitare ale mafiilor nu se pot folosi ca monedă în justiţie, ci doar ca oportunitate în racolarea de noi membri.

    De altfel, nu numai yakuza manifestă mărinimie. Dacă faceţi un sondaj în Medelin (Columbia) veţi fi surprinşi de frecvenţa părerii pozitive faţă de traficanţii de cocaină. Ca să nu mai zic de mitul haiducului exploatat intens în timpul şi după epoca de tristă amintire.

    Marius Delaepicentru · 23 martie 2011, 05:29 · #

  5. Va multumesc pentru comentarii.

    Încă un link la capitolul „intre timp statul”…

    www.nytimes.com/2011…

    @Marius: au totuşi ceva admirabil, după părerea ta? Sau trebuie văzuţi ca absolut răi?

    Tudor · 23 martie 2011, 15:31 · #

  6. Pentru mine, care îi văd aproape zilnic, nu sunt cu mult diferiţi de parveniţii români, de băieţii de Dorobanţi. Dacă crezi că băieţii de Dorobanţi au ceva admirabil, atunci şi mafioţii japonezi sunt admirabili.

    E drept, cînd au nevoie de tine, şi nu te au la mînă cu ceva, nu te forţează în niciun fel. Ţin minte, prin 1999, un amic mi-a prezentat un mic şef de clan. Omul venise cu o rugăminte: să-i construiesc un calculator cu ceva mai mare productivitate la prăjirea CD-urilor. Banda se ocupa cu falsificarea CD-urilor pentru maşinile de karaoke. Mafiotul mi-a plătit pentru maşinărie. Mi-a adus-o de două ori şi la reparat, după perioada de garanţie. De fiecare dată a fost politicos şi a achitat şi costul reparaţiei. Însă, dacă nu mi-ar fi fost prezentat de amic, l-aş fi refuzat.

    Alta: Printr-un concurs de împrejurări am ajuns în contact şi cu o mică bandă de cămătari. Unul din agenţii lor, colector de rate, la rîndul lui datornic bandei, era practic în sclavie. Am aflat asta mai tîrziu, cînd l-am reţinut (uşor abuziv) pe agent, şi i-am cerut să facă clar rostul pentru care se învîrtea zilnic prin clădirea în care am restaurantul. Au venit să-l scoată din ghearele mele doi pişpirii în costume siciliene. S-au scuzat frumos, şi şi-au recuperat sclavul. Ulterior am aflat că alt amic căzuse victimă aceloraşi pirpirii mafioţi. Din fericire, i-am făcut amicului repede legătura cu un avocat specializat în falimente, prin inermediul căruia, debitul către mafioţi a fost stins fără alte compensaţii. Din păcate, amicul a fost nevoit ca, odată cu stingerea debitului, să falimenteze restaurantul pe care îl deţinea, întrucît avea şi alte debite, pe care presupun că le înmulţise de-a lungul timpului pentru a-şi achita onerosul debit faţă de mafioţi.

    Marius Delaepicentru · 24 martie 2011, 00:23 · #

  7. Intr-adevar, analogia cred ca este superficiala si lamentabila, nu numai moral si economic (anuleaza centralitatea eticii in discursul liberal si rothbardian fundamental, asa cum groparii lui Mises anuleaza centralitatea calcului economic si proprietatii, exploatand hiperbolic micile si atipicele sale derapaje spre ‘neoclasici’). Necorectata, ea are probabil un potential strategic funest pentru viitorul libertatii: daca tot ce au liberalii de oferit spre edificare, vor spune pe buna dreptate victimele propagarii erorii, sunt ratatii si codasii etatismului, criminalii si depravatii moralei, in competitie reziduala dupa ciolan cu pigmente de welfare-carrot pentru takerii de stick, atunci nu are de oferit nimic inerent superior statului si Viena = tot socialismul ‘alternativ’ de la Chicago. Nu degeaba s-a mai scris dupa Molinari si, in particular, criticand schemele socialismului de piata Rothbard a aratat ca nu totul se reduce la ‘monopol vs. competitie’. Pentru Rothbard, in implementarea socialismului, de exemplu, poate fi preferabil un monopol ineficient si cu iterstitii de supravietuire, decat o eficientizare competitiva a raului (v. si Hoppe despre monarhie v. democratie, protectie si conservatorism in Democracy the God that Failed, mea culpa lui Block, biografia lui Rothbard de Raimondo, etc). Repet, cine vrea cu adevarat sa cunoasca directia proiectului lui Rothbard poate ca ar face bine sa compare staff-urile si tipurile de razboi (cu premisele lor antropologice, metafizice si existentiale cu tot) ale lui Don Corleone (daca n-are timp sa verifice realitatea neromantata) cu cele ale Generalului Lee.

    C · 24 martie 2011, 03:20 · #

  8. Limitele exemplului mafiilor concurentiale in raport cu filosofia libertariana/liberal autentica sunt intr-adevar importante si poate ca merita inca o punctare (autorul blogului le asuma deja pe unele explicit, si, probabil, pe altele implicit).
    Cea mai evidenta limita ar fi ca mafiile concurentiale nu au o filosofie consistenta si consecventa a non-agresiunii (prin urmare cred ca e important de punctat mai mult decat indezirabilitatea morala in privinta acestora) si nici substanta sau fondul moral-cultural care sa o sustina. De aici pornind, dat fiind ca pe linia eficientei concurenta poate scoate la lumina si ceea ce e mai bun din ce e bun dar si ceea ce e mai rau din ce e rau, cred ca se poate vorbi in mod justificat de o dinamica spre eficientizarea competitiva a raului si de incercarea de intrare in “legalitatea politica” ca directii naturale de dezvoltare a activitatii mafiote (pe care o subliniaza antecomentatorul C).
    Fondul moral-cultural care sa sustina o filosofie non-agresiva impartasita de membrii unei comunitati cred ca este elementul central pt. coerenta de ansamblu a unui libertarianism/liberalism autentic – nu numai in sensul mentinerii si stabilitatii unei ordini a proprietatii private ci si in sensul posibilitatii (ca altruism necesar) de a ajunge vreodata non-agresiv (deci consecvent cu principiile) intr-o astfel de ordine. Asa cum conservatorul consecvent ar trebui sa fie un liberal de linie dura (antietatist) pentru a fi unul autentic (vezi Hoppe, mises.ro/432/) tot astfel cred ca si libertarianul consecvent ar trebui sa fie un “conservator cultural”. Din punctul acesta de vedere cred ca e intr-adevar semnificativ ca ‘ultimul’ Rothbard devenea tot mai mult un ‘sudist cultural’ si ca si ca Richard Weaver (‘ultimul sudist’) a devenit spre sfarsitul vietii ‘austriac (vezi comentariul de aici mises.ro/874/#c00417…)
    Semnificativa si remarcabila este si angajarea lui W. Block pe linia conservatorismului cultural din prefata la apararea indezirabililor: “Am ajuns la convingerea că fiecare om are un suflet, sau natură interioară, sau spirit care însufleţeşte, sau puritate, sau respect de sine, sau decenţă, puteţi să-i spuneţi cum doriţi. Eu cred că unele acte – întâmplător, chiar cele aflate în discuţie – depreciază această entitate interioară. Ele sunt un mod de a comite o distrugere mentală şi spirituală. Iar rezultatul practic al acestor acte, pentru cei capabili să simtă astfel de lucruri, este golirea, alienarea, pierderea valorilor. Ele pot duce, în ultimă instanţă, la sinucidere fizică. Iar această distrugere a caracterului individului are urmări grave pentru întreaga societate” … Desi, poate, daca e sa ne referim doar la prefata mai sus mentionata, ar fi unele probleme pe linia coerentei: “Care este optica libertarianismului faţă de aceste activităţi, pe care le voi numi „perverse”? În afară de sprijinirea legalizării lor, libertarianul qua libertarian nu are absolut nici o optică. În măsura în care adoptă o poziţie faţă de ele, el face acest lucru în calitate de non-libertarian.” (http://mises.ro/174/)

    Ionela · 25 martie 2011, 04:25 · #

  9. Cred ca este vorba in primul rand de o intelrgere gresita a cuvantului sindicat. In romaneste inseamna doar asocierea angajatilor… In engleza avem si sindicat al crimei dar ar putea exista si sindicat al otelului, al tutunului cu referinta la proprietari afacerilor in domeniu . Unui astfel de sinidicat i se mai zice si cartel si are ca scop eliminarea concurentei ….
    Insa eu as observa ca zisele sindicate ale crimei trec cu mult granitele unor
    agentii de protectie privata sa zicem gen BGS .
    Aceste grupari sunt agentii de violenta privata surse si de justitie paralela interesate de organizarea sociala in sensul asigurarii functionarii societatii. Odata depasit un anume nivel de putere si organizare mafiile isi asigura controlul unor zone teritorale din care isi asigura prelevari involuntare (involuntare dpv al debitorilor) si pentru a isi consolida dominatia ori ca sa asigure continuitatea prelevarilor returneaza niste servicii (in gnl de ordine …. cica in Palermo giuvaergii nu au sisteme antiefractie … iar pe strada bijurteriilor nu se fura ! au contracte cu Mafia!!) .
    Scuze de fapt aceste organizatii criminale sunt de fapt organisme parastatale. Iar existenta lor este un simptom al slabiciunii statului .
    Daca statul oficail ar disparea .. ei bine a doua zi multe din functile sale ar fi preluate de gruparile crimei organizate !
    Si nu va lasati entuziasmati de libertarismul lor. Se pare ca aceste medii sunt conservatoare si detesta anarhia cel putin tot atat de mult ca si Stalin…(in Rusia tarista existau anarhisti … Nu si dupa ce Stalin a preluat puterea !)
    A da. Violenta si administrarea ei sunt un domeniu de activitate economica normala. Ea pare ilegitima doar din cauza ca Statul si-a arogat monopolul violentei legitime.Nu ma credeti ? Vedeti va rog datele de interdictie a duelurilor (mijloc legitim , recunoscut si recomandat de rezolvare a conflictelor timp de mii de ani) sau (re)cititi vechile mituri si legende (Odiseu este intebat de-a dreptul daca nu este pirat … el neaga ca ar fi avut ocazia. Pirateria fiind un mod legitim si onorat de achizitie …. pana tarziu).

    Ghita Bizonu' · 25 martie 2011, 11:25 · #

  10. Apropo de libertarianismul consecvent, ca sa nu pierdem din vedere directia: desi nu cred ca linia de ansamblu a lui Brian Caplan ilustreaza asa ceva, blogurile sale despre “pacifism” contin unele elemente notabile. In particular, cred ca franeaza oportun elanul pentru gherile al (totusi presatului de ‘urgentele auditoriului’ din lumea lui ‘in the long run we are all dead’) Rothbard, in lumina unor consideratii prudentiale relevante pentru aristotelismul rothbardian de principiu:

    Caplan: <<…I’m as opposed to civil war as I am to international war. Wasn’t Rothbard? Not really. He carved out a massive exception for guerrilla warfare:

    “[R]evolutionary guerrilla war can be far more consistent with libertarian principles than any inter-State war. By the very nature of their activities, guerrillas defend the civilian population against the depredations of a State; hence, guerrillas, inhabiting as they do the same country as the enemy State, cannot use nuclear or other weapons of mass destruction. Further: since guerrillas rely for victory on the support and aid of the civilian population, they must, as a basic part of their strategy, spare civilians from harm and pinpoint their activities solely against the State apparatus and its armed forces. Hence, guerrilla war returns us to the ancient and honorable virtue of pinpointing the enemy and sparing innocent civilians. And guerrillas, as part of their quest for enthusiastic civilian support, often refrain from conscription and taxation and rely on voluntary support for men and materiel.” [For a New Liberty, 1973]

    In practice, I’m afraid, this is all wishful thinking. In the real world, guerrillas’ main goal is to make civilians fear them more than they fear the government they’re trying to overthrow. If Rothbard were alive, I’d challenge him to name one viable guerrilla movement that scrupulously “spared civilians from harm” or “pinpointed its activities” against the government, much less “relied on voluntary support for men and materiel.”* Revolutionaries who want victory don’t just pass the hat for donations and hope for the best.

    Both “isolationism” and “pacifism” can admittedly be misleading terms. […]“Pacifism” sounds like it implies opposition to self-defense. But pacifism is easy to clarify; if you say you’re against war, people will understand you[…]

    (*) He certainly couldn’t point to the American revolution. In Conceived in Liberty, Rothbard documents the persecution of Tories at length. See especially volume 4 [1979], chapter 76:

    “Everywhere Tories were deprived of civil rights and freedom of speech and press; they were especially taxed, and were arrested for the duration of the war on mere suspicion and without benefit of habeas corpus. They were herded together and shipped into prison camps far from the British lines, in which they were sometimes forced to work for the Revolution; they were tarred and feathered, banished, and their lands and properties were confiscated by the State. Sometimes they were even executed. They were forced to take test oaths, they were disfranchised and barred from public office, and they were generally forbidden to practice as professional men. In many cases family punishment was imposed, and relatives of absent Tories were jailed for the behavior of their errant kinsmen and held as hostages. Local vigilante action kept watch on suspected Tories and imposed harsh penalties on them.

    Banishment from the country—with little money allowed to be taken out—was a favorite punishment for Tories and suspected Tories.”>>

    Why Libertarians Should Be Pacifists, Not Isolationists: econlog.econlib.org/…

    Caplan insusi ma tem ca e departe de a aspira macar in teorie la etica non-agresiunii – si o spune cu nonsalanta unui copil al ‘culturii pagubelor colaterale’ si al dublului limbaj agregativist orwellian: “Pacifism, similarly, is the radical notion that before you kill innocent [!!!] people, you should be reasonably sure that your action will have very good consequences.” [!!!]
    econlog.econlib.org/…

    Ceea ce imi aminteste de intuitia lui Steinhardt (alt ‘sudist’!) ca ‘boieri si cavaleri’ => pe termen lung crestini…Aparent paradoxal si mai greu sesizabil din afara, chiar de ‘simpatizanti’, civilizatia crestina (cu duhul ei universalist si anti-sclavagist specific) apare probabil ca un derivat ‘colateral’… care nu e paguba, creat de ariergarda celor care ‘iau Imparatia cu asalt’, cata vreme o mai iau: mises.ro/493/

    (Poate ca totusi Rothbard ar putea ridica manusa lui Caplan…Luptatorii nostri anticomunisti din munti se califica riguros la “spared civilians from harm” & “relied on voluntary support for men and materiel.”? Ma poate edifica cineva?)

    C · 25 martie 2011, 16:03 · #

  11. probabil ultimii cavaleri au fost sudistii, dar e o intrebare in ce masura au fost luptatori de guerilla (majoritatea nu era si dispretuia un astfel de tip de lupta): “After General John B. Gordon had captured York, Pennsylvania, in the Gettysburg campaign, he reassured a group of frightened ladies by promising them <the head of any soldier under my command who destroyed private property, disturbed the repose of a single home, or insulted a woman>” (R. Weaver – The Southern Essays)
    episodul amintit nu e izolat, mai putand fi citate inca o duzina de exemple care sa dovedeasca spiritul cavaleresc in care s-a putut purta un razboi…
    in ceea ce-i priveste pe luptatorii din munti, cel putin pe Ion Gavrila Ogoranu, cred ca supravietuirea lui ar fi fost imposibila in conditiile in care ar fi antagonizat populatia locala, desi e greu de vorbit de lupta de gherila cand sunt 10-12 oameni, fara ca prin asta sa sugerez vreo scadere a meritelor si eroismului lor
    doua episoade semnificative care sa confirme teza lui Caplan: lupta de independenta a grecilor din sec 19 si “eliberarea” populatiilor din America de Sud, din perioada similara

    ninel · 27 martie 2011, 08:09 · #

  12. Mulţumesc pentru comentarii. Nu pot răspunde tuturor, mă limitez la ce cred că este mai important.

    De acord cu calificările binevenite privitoare la etică. Şi bineînţeles că şi în cadrul monopolului etatist lucrează oameni de o moralitate impecabilă: înalţi funcţionari, poliţişti sau militari cu caracter şi comportament ireproaşabil, în ciuda logicii etatice.

    Cu riscul de a fi acuzat că insist cu acelaşi tip de analiză caracteristică „socialismului de piaţă”, cred că merită totuşi menţionat că indiferent de aspiraţiile mafioţilor de a intra în logica etatistă, atât timp cât sunt mafii, şi nu sunt state, legitimitatea cu care sunt înzestrate de opinia publică e mai mică şi, în context democratic, le lipseşte mecanismul de concurenţă internă în producţia de rele specifică democraţiei. Cred că răul pe care îl pot face este sistematic limitat în comparaţie cu statul.

    Cred şi că se poate face o distincţie teoretică între mafii şi grupările de gherilă: grupările de gherilă nu au „departamente” comerciale cu inerente interese pe termen lung.

    Tudor · 27 martie 2011, 13:07 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)