Cum a fost la Ziua Rothbard?

182

Anul acesta Bogdan Glăvan a fost amfitrion la Universitatea Româno-Americană/Centrul Rothbard, unde au fost invitați să vorbească Amalia Fugaru de la BNR, Cristian Păun de la SOREC, Radu Nechita de la CISED, Gabriel Staicu de la ECOL și Vlad Topan de la Institutul Ludwig von Mises România. SOLIB, cu o medie de vârstă demnă de meciuri tari, mai ales în viitor, au fost prezenți cu expoziția de „reclame la Rothbard” din holul Universității.

Mai frig decât sper să fie anul viitor, în primul rând. Rothbard s-a născut la o dată perfectă pentru celebrări și sunt convins că în viitor va crește prezența la Ziua Rothbard, care anticipez că se va organiza și în alte centre univeristare (Iașiul, de exemplu, se afirmă din ce în ce mai austro-liberal, cu rectorul Vasile Ișan la cârma Universității Al.I. Cuza).

Anul acesta Bogdan Glăvan a fost amfitrion la Universitatea Româno-Americană/Centrul Rothbard, unde au fost invitați să vorbească Amalia Fugaru de la BNR, Cristian Păun de la SOREC, Radu Nechita de la CISED, Gabriel Staicu de la ECOL și Vlad Topan de la Institutul Ludwig von Mises România. SOLIB, cu o medie de vârstă demnă de meciuri tari, mai ales în viitor, au fost prezenți cu expoziția de „reclame la Rothbard” din holul Universității (autor: Valentin Nadolu).

Amalia Fugaru a trecut diplomatic peste subiectul „moneda” și a vorbit pe scurt despre ce le-a făcut statul libertăților noastre de a căuta de lucru, de a ne educa, de a ne asigura și despre puterea arbitrară a sindicatelor (frații mai mici ai statului). Într-adevăr, toate sunt domenii esențiale pentru coagularea unei societăți viabile și în toate aceste domenii statul a făcut și face dezastru. Cum a scăpat Amalia Fugaru din „închisoarea intelecutală”? A evadat prin lectura privată. Efectele crowding-out-ului din educație sunt într-adevăr devastatoare și soluția finală este, bineînțeles, cea rothbardiană: alungarea statului din educație și de pe peste tot.

Cristian Păun, „rău”, dar bun vorbitor cum îl știm, a atacat fără milă subiectul FMI. O instituție rămasă fără rost după prăbușirea sistemului Bretton Woods, care stă pe un coș valutar imens și este dornică să îl pună la lucru pentru clădirea socialismului mondial. Statele în care s-a implicat nu au evoluat mai bine, pentru că FMI se comportă ca un importator de inflație și un garant al iresponsabilității decidenților politici și a marilor investitori agreeați politic. Păun a ținut să demonstreze această teză și pentru cazul României, care ar fi fost într-o situație mai bună fără FMI. Dar, după cum observa Păun, „întărirea” statului nu este totuna cu sănătatea societății.

Radu Nechita a avut o intervenție instructivă despre fondul de garantare a depozitelor. Fundamentele acestei instituții sunt contradictorii (rezervele fracționare, asimetria informațională și hazardul moral îi anulează orice justificare) și redundante (banca centrală, ca ultim creditor, este și ea un fond de garantare).

Cantitativ, fondul este insuficient (poate acoperi doar depozitele uneia din primele cinci bănci mari) și, prin limita de garantare imensă (100.000 de euro) – care implică la rândul ei costuri mari (0,3% din valoarea depozitelor) – duce, de fapt, la subvenționarea deponenților mari de către cei mici.

Gabriel Staicu a lovit cu principiul universabilității în dreptul la educație: nefiind univesalizabilă, educația nu are cum să fie un drept natural. Urmând analizei lui Rothbard din Education: free and compulsory, Staicu a decelat istoria arestării educației în scopul înregimentării etatice: prusacii au instituit educația făcută de către stat, prin stat și pentru stat.

Trecând printr-un raport prezidențial care constată decrepitudinea haosului socialist din educația românească, Staicu s-a oprit asupra proaspetei legi a educației. Vestea a fost proastă, educația este mai fascistoidă ca niciodată în România. De educație privată se poate vorbi doar cu ghilimele, din moment ce totul trece prin mâna statului, de la curiculă până la diplome și antetul documentelor oficiale.

Vlad Topan și-a început delicios discursul vorbind despre legătura de cumsecădenie dintre bunica lui și Rothbard. Observând că în spațiul românesc găsim afinități rothbardiene în mod sigular la Steinhardt (pe care le-a pus pe seama filierei conservatoare anglo-saxone de la care se revendică Steinhardt, mai degrabă decât a celei franceze, tradiționale pentru mediul intelectual românesc), Topan a subliniat că și acesta pălește în comparație cu Rothbard când vine vorba de agresiunea externă. Războiul, cu încălcarea proprietății private pe care o implică, cu victimele sale colaterale, cu obliterarea modernă a distincției dintre combatanți și non-combatanți (respectată în doctrina medievală a războiului just) este dovedit de Rothbard a fi imposibil: de neconceput într-o ordine rothbardiană a proprietății private. Mai mult, observa vorbitorul, războiul provoacă victime și tragedii atât populației atacate, cât și celei din interiorul statului agresor.

În paranteză fie spus: în timpul discursului lui Vlad Topan, un fost prim ministru – care cred că a ratat în viața sa și a noastră o ocazie unică pe care ar putut-o transforma într-un moment rothbardian, sau măcar într-unul erhardtian – s-a ridicat și a plecat. O fi fost peste poate, chiar și pentru cineva acuzat la vremea sa de măsuri liberale. De altfel, a fost singurul politician pe care l-am văzut la manifestare și, în măsura în care a venit cu un interes autentic, bravo lui, sper să se fi folosit.

Nu fără legătură, Vlad a încheiat întrebându-se și întrebându-ne „ce e dincolo de Rothbard?” Care sunt ingredientele spirituale și morale ale unei vieți compatibile cu canonul rothbardian?

Un lucru care mi-a plăcut la eveniment a fost ritmul alert si bogăția de idei. Toate cele prezentate mai sus au fost spuse în mai puțin de două ore. S-ar fi putut continua foarte bine cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, pentru care cred că mai era destul timp și care promitea să fie interesantă. O altă lipsă pe care am resimțit-o a fost absența discuției „în plen” despre cărțile care urmau a fi lansate ulterior în holul cu expoziția: o minoră scădere organizatorică.

Mai târziu s-a vorbit totuși despre cele două cărți lansate cu această ocazie, Cinci eseuri monetare în tradiția Școlii austriece, Liberalismul: adevărat și fals, și despre alte patru: Economia în șapte lecții, Teoria socialismului și a capitalismlui (care se va lansa oficial în toamnă), Aventurile lui Jonathan Gullible și În apărarea capitalismului global.

Introducerea lui Bogdan Glăvan a fost pe linia celor spuse aici. Discursul lui Gabriel Staicu se poate consulta aici. Ecouri în presă găsiți deja aici, și vor apărea și altele, cu siguranță.

La mulți ani, Rothbard Day!

Avatar photo
Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?