Documentar: Overdose – The Next Financial Crisis

Documentar: Overdose – The Next Financial Crisis

Documentarul este bazat pe o carte de Johan Norberg, care este și narator. În esență este vorba despre o serie de interviuri cu persoane cunoscute pentru luciditatea cu care au prevăzut și analizat venirea și cauzele crizei economice actuale. Vorbim de Peter Schiff, Gerald Celente, Vernon Smith, David Walker și alții.

Chiar dacă este redundant cu alte documentare similare și cu alte interviuri și declarații ale celor menționați mai sus, Overdose este meritoriu pentru orientarea către viitor. Pune accentul pe acest detaliu esențial: că problemele sunt departe de a fi rezolvate, ba chiar au fost agravate de politicile de stat dirijate spre cauționarea necondiționată, cu imense costuri, a jucătorilor conectați politic. Aceste costuri se vor contura din ce în ce mai clar în viitor.

Totuși, i se poate reproșa că nu merge destul de adânc înspre elucidarea cauzelor economice fundamentale care au dus la turbulențele financiare. Haosul motivațional din sfera financiară nu este o noutate. Și Marea Criză a avut manifestări asemănătare cu cea prezentă: ce instituții putrede au fost menținute în societate încât s-a ajuns iar la dezastru? Dacă nu era avântul din domeniul imobiliar, am fi avut avânt în alt sector și tot criză sau nu? Doar Fannie Mae și Freddie Mac sunt de vină, sau ceva mai fundamental de atât? Principiile pe care este clădit sistemul bancar sunt în regulă sau nu? Dar sistemul democratic?

Și pentru că nu merge la fundamente, documentarul nici nu spune ce e de făcut, ci doar că se poate și trebuie făcut ceva. Dar ce anume?

Atât cât lămurește, narația este bine ambalată, cu sunet, grafică și imagine nici prea obositoare, nici rudimentare. Probabil și acesta este un motiv pentru care acest documentar este menționat și chiar premiat la festivalurile de profil.

 

Avatar photo
Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?