Manuel Llamas: Lovitură de stat la Bruxelles

Tudor Smirna · 17 iunie 2010

Manuel Llamas observă în publicaţia spaniolă Libertad digitalstatul european se consolidează pe căi nesupuse aprobării populare, aşa cum a făcut-o şi în cazul introducerii unei forme uşor modificate a Constituţiei europene (respinse iniţial prin vot naţional) pe uşa din dosul birocraţiei, sub forma Tratatului de la Lisabona.

Llamas identifică o serie de instituţii fundamentale pentru statul european. Uniunea Europeană are deja o bancă centrală: BCE.

Planul de salvare a finanţelor publice ale statelor constituente prin achiziţionarea datoriei acestora, susţine Llamas, este o formă incipientă de minister european de finanţe, care va evolua prin emiterea de datorie publică europeană.

Apoi, pachetul de măsuri pentru înăsprirea disciplinei fiscale în statele uniunii şi obligativitatea vizării bugetelor de către autoritatea comunitară, alături de puterea Eurostat de auditare şi revizuire a conturilor naţionale, cu posibilitatea tăierii dreptului de vot şi a susţinerii financiare în cadrul Uniunii, înseamnă o apropiere de monopolul asupra prelevării de impozite, care este esenţa puterii de stat.

Pe de altă parte aceste intenţii nu este necesar să se materializeze într-un stat suprem european. Turbulenţele economice prin care trece Europa se pot agrava atât de tare încât să declanşeze dezintegrarea Uniunii.

·

Comentarii

  1. Într-adevar, iata si link-urile catre documentele oficiale care atesta constiturea instituţiei care prezumabil va emite obligaţiuni europene si care e considerata a fi primul pas catre constiturea unei uniuni ficale:
    www.consilium.europa…
    www.consilium.europa…

    Ionela · 18 iunie 2010, 03:46 · #

  2. Un lucru e clar – EU si Euro nu mai pot supravietui pentru mult timp in forma actuala din simplul motiv ca un monopol monetar nu poate fi mentinut pe termen lung decat daca exista concomitent un monopol al deciziilor politice, mai ales in domeniul fiscal. Altfel, vor persista si chiar se vor agrava dezechilibrele economice deja existente, asa cum s-a intamplat cu EU in ultimii 10 ani. Prin introducerea Euro, cel mai mult au avut de pierdut tarile ale caror economii erau mai putin competitive din punct de vedere al productivitati, dar compensau prin costurile scazute de productie. Trecerea brusca si fortata – din punct de vedere economic – la o moneda puternica ce a cauzat rotunjirea in sus a tuturor preturilor si implicit pierderea competitivitatii. In acelasi timp, statele care aveau deja dezechilibre bugetare grave, si care au “fentat” cu nonsalanta criteriile de aderare, au putut sa se indatoreze dincolo de propriile posibilitati, profitand de garantiile oferite de celelalte state pentru a contracta respectivele imprumuturi in conditii mult mai avantajoase. Aceste state sunt azi cunoscute sub numele generic de PI(I)GS.

    Viitorurile posibile ale Europei se inscriu intr-un larg spectru de posibilitati, de la dezagregare totala, pana la centralizare excesiva, sub forma unui super-stat de tip sovietic. Variantele extreme au insa probabilitati scazute de concretizare. Cel mai probabil vor continua tendintele actuale de centralizare a puterii politice, sub un regim quasi-democratic. Rezultatul final va semana probabil cu USA, insa evolutia va dura cel putin cateva decenii.

    Spre deosebire de “fratele mai mare” de peste Ocean, EU are insa cateva probleme majore de rezolvat: – mentinerea competitivitatii economice in contextul imbatranirii populatiei si a suprasolicitarii sistemelor statului asistential; – contracararea tendintelor centrifuge datorita compromisurilor pe care centalizarea le cere intereselor nationale, regionale si personale; – cresterea costului economic al birocratiei necesare pentru a asigura functionarea unui stat centralizat unde exista problemele enumerate anterior.

    Din prespectiva liberala, integrarea europeana nu are niciun efect pozitiv, in afara de circulatia libera a marfurilor si persoanelor. Astfel, existenta unei monede unice stopeaza concurenta monetara iar birocratia si reglementarea excesiva sufoca initiativa privata. Totusi, in stadiul actual, renuntarea la Euro ar presupune costuri mult mai mari decat integrarea europeana in sensul schitat anterior. Ceea ce poate fi facut pe termen lung pentru remedierea situatiei poate fi sintetizat astfel: – politica fiscala realista – excedente bugetare in prima faza pentru a acoperi datoriile existente, urmata de o politca a bugetelor echilibrate; – politica monetara restrictiva, urmata intr-un viitor nu foarte indepartat de trecerea catre un etalon metalic, iar in final desfiintarea BCE si a monopolului monetar aferent avand drept consecinta mentinerea Euro doar ca standard monetar, sub forma unei cantitati fixe de metal pretios; – ca si urmare a primelor doua conditii, renuntarea la statul asistential in favoarea celui al statului minimal de tip federal – dureroasa dar absolut necesara.

    Acesti pasi, reconstituie, in mod deloc surprinzator, exact drumul parcurs de USA in ultimii 100 de ani, dar in sens invers. Astfel, un tablou ipotetic intitulat “Europa salvandu-se” nu ar putea fi deosebit de cel atarnat pe peretele opus, si intitulat “Unchiul Sam alergand cu spatele” :)

    Alex Nicolin · 18 iunie 2010, 16:03 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)