Şcoala ca Big Brother

Alexandru Odea · 19 aprilie 2010

În SUA elevii sunt urmăriţi la domiciliu de către birocraţii sistemului de învăţământ public. Întrebarea este: de ce? Interpretarea politically correct a celor motivaţi să lubrifieze mecanismele agresiunii instituţionalizate ar fi: pentru ca şcoala să eficientizeze procesul de învăţare prin cunoaşterea vieţii de acasă a elevilor şi întâmpinarea problemelor practice cu care se confruntă: totul pentru o socializare mai bună a elevilor în vederea integrării sociale armonioase viitoare.

Numai că o simplă distincţie realistă ar face evident faptul că statul şi societatea sunt două lucruri complet diferite. Familia este o instituţie socială şi singura capabilă realmente să educe sau să decidă non-agresiv care este educaţia potrivită persoanei în spiritul valorilor sociale care exclud prin definiţie orice agresiune împotriva proprietăţii private. Statul este o organizaţie anti-socială bazată pe principiul agresiunii. Astfel, statul nu poate educa într-adevăr ci doar instrui o parte a societăţii cum să agreseze o altă parte a societăţii iar această instrucţie antisocială are ca punct de plecare neapărat extragerea violentă a persoanei din reţeaua socială naturală a sa, familia.

Mulţi vorbesc de problemele sistemului de învăţământ de stat însă puţini sunt aceia care reuşesc să pătrundă pâcla ideologiei etatiste întreţinută continuu de vorbăria împopoţonată cu tehnicităţi a armatei de „specialişti” şi intelectuali guvernamentali („lideri de opinie”) plătiţi din taxele impuse populaţiei ca să fabrice imaginea de stat ca unică organizaţie capabilă să administreze eficient „bunul public” numit educaţie.

Bineînţeles că aceşti „lideri de opinie” care parazitează şi infectează societatea cu ineptele lor justificări ale legislaţiilor şi politicilor etatiste pe care le trâmbiţează de dimineaţă până seara la televiziuni şi ziare, nu au niciun motiv să prezinte clar şi răspicat falimentul inerent al şcolii publice şi vor găsi imediat noi justificări pentru un atac mai puternic împotriva dreptului de proprietate a persoanelor şi, în special, pentru negarea dreptului acestora de a alege un mod de a-şi educa copiii fără stat.

Ei vor merge în justificarea existenţei şi extinderii controlului monopolului etatic asupra educaţiei şi proprietăţii private pe argumentul falimentar conform căruia spre exemplu SRI ca instituţie publică este indispensabilă securităţii şi protecţiei persoanelor din societate. Însă chiar nimeni nu mai observă că o organizaţie nu poate educa sau proteja într-adevăr pe cineva dacă presupusele fundamente ale educaţiei şi ale protecţiei sunt tocmai atacul şi violarea persoanei respective şi a proprietăţii sale de către organizaţia în cauză?

Or acesta este principiul statului: monopolizarea prin forţă a educaţiei şi protecţiei! Şi acestea sunt principiile sistemului de învăţământ public care decurg din primul: încarcerarea şi îndoctrinarea persoanei! Şi este crucial pentru stat să inoculeze ideologia de stat din copilărie viitorilor cetăţeni (subiecţii spălaţi pe creier numiţi „cetăţeni”, zdrobiţi prin taxe şi legiferări neîncetate); ideologie etatistă necesară extinderii statului. Ştiu şi politicienii şi birocraţii că nu există nicio piedică pentru extinderea statului în afară de opinia publică. Pentru ca statul să-şi continue parazitarea societăţii, opinia publică trebuie manevrată politic prin aceste monopoluri, de aceea nu trebuie să ne mire că statul începe să semene cu cel descris de Orwell în celebrul său roman, „1984”.

Oamenii sunt scandalizaţi de faptul că la domiciliu copiii lor au fost supravegheaţi de şcoala publică. Dar oare oamenii conştientizează într-adevăr natura statului şi că şcoala publică este reprezentatul politicii statului responsabil cu spălarea pe creier a generaţiilor de „cetăţeni”? Sau oamenii dau doar vina pe persoanele responsabile care au emis acele dispozitive de supraveghere şi acţionează pentru a le înlocui din funcţii crezând naiv că dacă reuşesc să schimbe câţiva politicieni şi birocraţi (sau chiar pe toţi!) atunci se va schimba ceva esenţial legat existenţa statului? Când o să înţelegem esenţa statului şi a programelor guvernamentale de tipul „fiecărui elev un laptop acasă!” sau cel autohton generos „internet în şcoala ta!” cuplat sau nu cu „şcoală de după şcoală!” ca nefiind altceva decât un alt cui Orwellian sau BraveNewWorldian (după cum suportăm mai bine) în coşciugul educaţiei autentice în spiritul libertăţii persoanei şi proprietăţii?

[Imagine de Răzvan Mihalcea.]


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)