Rezervele fracţionare şi realitatea
Un articol din 2001 al lui Pascal Salin, aflat în stadiu incipient pe mises.org, este tradus în limba română: În apărarea rezervelor fracţionare.
Cine susţine că banii pot fi ţinuţi la bancă, qua bani, şi daţi cu împrumut în acelaşi timp nu înţelege natura banilor. Banii sunt bunul pe care agenţii economici îl cer pentru disponibilitatea lui imediată, pentru lichiditatea lui, pentru apărarea în faţa incertitudinilor pieţei. Cum îşi poate cineva închipui că oamenii ar fi dispuşi să aleagă de bună voie un aranjament ce conţine un grad mai ridicat de incertitudine, ba chiar un aranjament care le oferă certitudinea că nu-şi vor putea folosi proprii bani când şi cum au nevoie, aşa cum se întâmplă în orice situaţie de rezerve fracţionare?
Aceasta cred că este problema centrală care scapă adepţilor liberali ai rezervelor fracţionare. Înainte de a fi o problemă legală sau de coordonare e o chestiune de ontologie. Rezervele fracţionare sunt prin definiţie contra naturii.
Articolul cu pricina critică un articol de Hülsmann şi cartea lui Huerta de Soto. Cartea o avem deja pe site de ceva vreme, iar acum avem şi articolul:
