Un articol din 2001 al lui Pascal Salin, aflat în stadiu incipient pe mises.org, este tradus în limba română: În apărarea rezervelor fracționare.
Cine susține că banii pot fi ținuți la bancă, qua bani, și dați cu împrumut în același timp nu înțelege natura banilor. Banii sunt bunul pe care agenții economici îl cer pentru disponibilitatea lui imediată, pentru lichiditatea lui, pentru apărarea în fața incertitudinilor pieței. Cum își poate cineva închipui că oamenii ar fi dispuși să aleagă de bună voie un aranjament ce conține un grad mai ridicat de incertitudine, ba chiar un aranjament care le oferă certitudinea că nu-și vor putea folosi proprii bani când și cum au nevoie, așa cum se întâmplă în orice situație de rezerve fracționare?
Aceasta cred că este problema centrală care scapă adepților liberali ai rezervelor fracționare. Înainte de a fi o problemă legală sau de coordonare e o chestiune de ontologie. Rezervele fracționare sunt prin definiție contra naturii.
Articolul cu pricina critică un articol de Hülsmann și cartea lui Huerta de Soto. Cartea o avem deja pe site de ceva vreme, iar acum avem și articolul:
