Stat, război, moloh

Războiul este un ingredient esențial al rețetei statului de succes, iar pentru război este nevoie de îndoctrinarea și înregimentarea populației, cu consecința ștergerii artificiale a distincțiilor naționale, etnice, religioase. Pe de altă parte, opoziția opiniei publice frânează tendințele agresive, la interior și exterior, ale statului:

Activitatea bancară, statele-națiune și politica internațională, de Hans-Hermann Hoppe

Pentru a-și maximiza veniturile obținute prin exploatare, este în interesul natural al unui stat să depășească ambele tipuri de restricții externe asupra puterii sale interne. […] Prin urmare, există o singură soluție a problemei: statul trebuie să urmărească extinderea propriului teritoriu, eliminarea competitorilor și, ca obiectiv ultim, să se consolideze ca guvern mondial. În paralel cu aceasta, el trebuie să încerce să extindă aria de utilizare a propriei monede de hârtie și-n cele din urmă s-o impună pe aceasta ca monedă globală controlată de propria-i bancă centrală. Doar o dată cu atingerea acestor obiective statul își va fi împlinit menirea. Sunt însă multe obstacole în această direcție, care se pot dovedi atât de dure, încât să impună acceptarea unei soluții mult sub cea ideală. În orice caz, atâta timp cât există stat, un asemenea interes este operațional și trebuie înțeles ca atare dacă se dorește interpretarea corectă a evoluțiilor trecute, precum și a tendințelor viitoare (până la urmă le-au trebuit câteva secole statelor până să ajungă la puterea internă actuală de fraudă).

Mijlocul de realizare a primului dintre cele două obiective strâns legate este războiul. Războiul și statul sunt inextricabil legate. Nu numai că statul este o firmă exploatatoare și reprezentanții săi de frunte nu pot avea nici o obiecție de principiu împotriva achizițiilor non-productive și non-contractuale de proprietate – alminteri n-ar face ceea ce fac și statul s-ar nărui pur și simplu și s-ar dizolva. Și nu poate fi surprinzător, prin urmare, ca ei să nu aibă nici o obiecție fundamentală la adresa expansiunii teritoriale prin intermediul războiului. De fapt, războiul este precondiția logică a unui armistițiu ulterior; și propriul sistem intern, instituționalizat, de exploatare al statului nu e decât un armistițiu legitimizat, i.e., rezultatul cuceririlor anterioare. În plus, ca reprezentanți ai statului, ei dețin de asemenea tocmai mijloacele care fac mai probabilă punerea-n practică a dorințelor de agresiune. Având la dispoziție instrumentul impozitării și, chiar mai potrivită pentru acest scop, puterea internă absolută de fraudă, statul poate purta războaie plătite de alții. Și, în mod natural, atunci când cineva nu trebuie să-și finanțeze aventurile riscante, ci poate să-i forțeze pe alții s-o facă, sau poate crea pur și simplu din nimic fondurile necesare, acel cineva tinde să riște mai mult și să aibă o atitudine mai militaristă decât altminteri.
[…] La fel cum statele apar, cu toate că nu există o cerere pentru ele, așa și războaiele survin fără a fi fost solicitate. Dar așa cum apariția și extinderea statelor este limitată de opinia publică, așa sunt, de asemenea, și eforturile lor războinice. Deoarece, în mod evident, pentru a face față cu succes unui război, un stat trebuie să aibă la dispoziție suficiente resurse economice – în termeni relativi – singurele care conferă sustenabilitate acțiunilor lui. În orice caz, aceste resurse pot fi furnizate doar de o populație productivă. Astfel, pentru asigurarea mijloacelor necesare câștigării războaielor și evitarea confruntării cu scăderea producției în timpul acestora, opinia publică se dovedește încă o dată a fi variabila decisivă în temperarea politicii externe a unui stat. Numai dacă există sprijin popular pentru războaiele statului pot ele fi purtate și, eventual, câștigate.
[…] Pe timp de război, chiar mai mult decât pe timp de pace, statul depinde de disponibilitatea fiecărei persoane în parte de a munci și a produce (nu se mai admit „pierde-vară” pe timp de război). Pentru a asigura un entuziasm generalizat, toate statele trebuie să depună eforturi pentru crearea și sprijinirea ideologiilor naționaliste. Trebuie să se-nveșmânte în hainele statului-națiune și să se erijeze în purtătorii de stindarde și protectorii valorilor superioare ale propriilor națiuni ca distincte de cele ale altora, pentru a genera identificarea populației cu ele însele. Acest lucru este necesar pentru spulberarea ulterioară a independenței din ce în ce mai multor națiuni distincte și grupuri etnice, lingvistice și culturale separate.

Avatar photo
Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?