O teorie liberală a războiului şi a păcii
Războiul, pacea şi statul, de Murray N. Rothbard
Dacă unul dintre atributele distinctive ale războiului inter-statal este inter-teritorialitatea, un altul provine din faptul că fiecare stat se hrăneşte din impozitarea propriului său popor. Prin urmare, orice război împotriva unui alt stat implică creşterea şi extinderea impozitării-agresiune împotriva propriei populaţii. Conflictele între persoane private pot fi – şi de regulă sunt – susţinute şi finanţate în mod voluntar, de către părţile implicate. Revoluţiile pot fi – şi adesea sunt – finanţate şi susţinute din contribuţiile voluntare ale populaţiei. Dar războaiele statale nu pot fi purtate decât pe baza agresiunii împotriva contribuabilului.
De aceea, toate războaiele purtate de state implică un plus de agresiune împotriva contribuabililor din partea statului propriu şi aproape toate războaiele statale (efectiv toate în cazul războiului modern) implică un maximum de agresiune (de crimă) împotriva civililor nevinovaţi aflaţi sub stăpânirea statului advers. Pe de altă parte, revoluţiile sunt în general finanţate în mod voluntar şi îşi pot focaliza violenţa [exclusiv] asupra cârmuitorilor statului; iar conflictele private îşi pot limita violenţa la adevăraţii răufăcători. Liberalul, prin urmare, trebuie să conchidă că, în vreme ce anumite revoluţii şi anumite conflicte private pot fi legitime, războaiele purtate de state trebuie întotdeauna condamnate.
Numeroşi liberali ridică următoarea obiecţie: „Deşi deplângem şi noi întrebuinţarea impozitării pentru finanţarea războaielor, ca şi monopolul statului asupra serviciilor de apărare, trebuie să recunoaştem existenţa acestei situaţii şi, câtă vreme ea există, trebuie să sprijinim statul în războaiele juste, de apărare.” Răspunsul ar trebui să sune după cum urmează: „Da, din nefericire statele există, aşa cum spuneţi, fiecare dispunând de un monopol asupra violenţei pe teritoriul său.” Aşadar, care trebuie să fie atitudinea liberalului faţă de conflictele dintre aceste state? El ar trebui să îi spună efectiv statului: „Bine, exişti; dar câtă vreme acest lucru este adevărat cel puţin limitează-ţi activităţile la teritoriul pe care l-ai monopolizat!” Pe scurt, liberalul urmăreşte să diminueze cât mai mult cu putinţă domeniul agresiunii statale împotriva tuturor persoanelor private. Singurul mod de a face aceasta în relaţiile internaţionale este ca populaţia fiecărei ţări să exercite presiuni asupra statului propriu, pentru ca acesta să-şi limiteze activităţile la regiunea pe care o monopolizează şi să nu agreseze împotriva altor monopoluri statale, cel mai important fiind să nu agreseze împotriva popoarelor stăpânite de alte state. Pe scurt, obiectivul liberal este de a limita fiecare stat existent la un nivel cât mai mic cu putinţă de agresiune împotriva persoanei şi a proprietăţii. Iar lucrul acesta implică evitarea completă a războiului. Popoarele supuse fiecărui stat în parte ar trebui să exercite presiuni asupra respectivelor „lor” state, pentru ca acestea să nu se atace unele pe altele şi, dacă izbucneşte un conflict, să negocieze o pace sau să declare încetarea focului cât mai rapid este materialmente cu putinţă.
