Ce nu este aurul şi ce poate fi
Aurul nu este monedă. Pentru ca un bun să fie monedă trebuie ca toate celelalte bunuri şi servicii de pe piaţă să fie preţuite direct în acel bun: să existe un rapot de schimb între bunul monedă şi fiecare dintre celelalte bunuri, stabilit printr-o serie de schimburi. Or, în acest moment, lumea civilizată nu are preţuri în aur, nu ţine contabilitatea în aur, nu face estimări anticipative de rentabilitate în aur. Oamenii nu pot şi unii declară că nici nu vor să aibă preţuri în aur.
Dar aurul a fost monedă. A fost, alături de argint, moneda istoriei, bunul ales de către popoarele lumii, fără excepţii, pentru a fi utilizat drept monedă. La un moment dat lucrurile au început să se schimbe prin agresiune de stat şi, după o lungă involuţie monetară, am ajuns unde suntem.
Dar rezistenţa populară de care s-au lovit întotdeauna stăpânitorii politici a reuşit să păstreze sau să recâştige unele libertăţi de posesie şi tranzacţionare a aurului sau argintului.
Tradiţia aceasta face ca în spaţiul Uniunii Europene să funcţioneze o lege după care achiziţionarea aurului, dacă este făcută de populaţie pentru scopul de economisire, nu este grevată de taxe (în speţă TVA). Şi în România se poate cumpăra aur, sub formă de lingouri sau monezi, de la unele bănci.
Cititorul acestor rânduri s-ar putea întreba la ce bun să cumperi o bucată inutilă de metal, dacă aurul nu mai este folosit ca monedă? Răspunsul: există unele caracteristici fizico-chimice ale metalului care l-au făcut şi îl fac foarte fezabil pentru o eventuală întoarcere la uzul de monedă.
Apoi, se pare că două trei generaţii, atât cât a trecut de la întreruperea obiceiului generalizat de a folosi aur sau argint pentru plăţile cele mai comune, nu sunt de ajus pentru piederea memoriei aurului: există o cerere potenţială pentru utilizarea metalelor preţioase ca monedă, iar această cerere nu este împiedicată decât de legile în vigoare.
Existenţa acestei cereri potenţiale, precum şi cererea pentru uz industrial, alături de posibilitatea limitată de producţie a unor noi cantităţi sugerează că aurul îşi va menţine sau spori valoarea. Este, cu alte cuvinte, o bună variantă de economisire, la concurenţă cu ţinerea banilor în depozite la termen, investirea în fonduri de investiţii sau pe bursă.
Mulţi analişti şi investitori experimentaţi susţin că, dat fiind mediul inflaţionist al monedelor-simbol de hârtie utilizate la nivel internaţional în prezent şi anticiparea unei posibilităţi ca aurul să revină moneda lumii (sau măcar moneda unei arii economice mai liberale — devenită aşa fie prin reformă planificată, fie prin colaps al instituţiilor monetare contra naturii), preţul internaţional al aurului se află pe o tendinţă de creştere care durează de câţiva ani şi care abia în viitorul apropiat va începe să arate o creştere şi mai puternică.
Astfel că acţiunile unui Jim Rogers onest sau ale unui George Soros duplicitar sugerează că avem acum o ocazie de a investi în metale preţionase, care nu se va mai ivi prea curând:
http://www.fool.com/investing/general/2010/02/19/your-moment-to-go-for-the-gold-and-silver.aspx
În aur se poate investi în diferite moduri. Burt Blumert dă în conversaţia de mai jos (în limba engleză) câteva sfaturi despre cum e bine să cumpere aur micii investitori:
(Un rezumat ar fi: aurul se cumpără dintr-o sursă sigură, sub formă fizică — nu sub formă de instrumente financiare —, cât mai divizat, adică nu sub formă de lingouri ci sub forma monedelor recunoscute pe piaţa internaţională, la o valoare cât mai apropiată de valoare conţinutului de metal preţios — de obicei se practică un surplus de 3-10% —, nu sub forma monezilor cu valoare numismatică şi se ţine cât mai „la posesor” — în seif acasă, îngropat într-un loc secret etc. —)
O ultimă observaţie: puterea statului, mai ales dacă este susţinută de acceptul opiniei publice, nu este de neglijat. Cu toate că pare neverosimil, există şi posibilitatea ca statul să abolească orice înlesnire specială privind tranzacţionarea aurului, să scoată în afara legii deţinerea unor cantităţi mai însemnate de metal preţios şi chiar să confişte aurul deţinut de populaţie. Oricare dintre aceste posibilităţi poate duce la o scădere substanţială a cotaţiei internaţionale a metalului preţios şi la creşterea dificultăţilor la vânzare.
