Scopuri şi atingerea lor


Institutul Ludwig von Mises – România se dedică studierii şi promovării paradigmei praxeologice, care se împleteşte în mod firesc cu etica proprietăţii private, sugerând un aranjament social care s-ar putea numi „liberalismul coerent”. În această „ordine a proprietăţii private” maniera etatistă de a face lucrurile este înlăturată din sfera sănătăţii, educaţiei, monedei, transporturilor, comerţului şi activităţilor economice în general, dar şi din domeniul protecţiei sau al justiţiei. Astfel, unei arhitecturi sociale defectuoase şi aflate într-o inerentă dinamică spre mai rău, i se substituie o structură armonioasă, mai puţin costisitoare şi robustă, bazată pe alegerea voluntară a firmelor şi instituţiilor concurente.

Dincolo de interesul comun pentru studiu, nu există poziţii şi puncte de vedere instituţionale (cum ar fi în cazul un partid politic), ci acestea rezultă natural din contribuţiile grupului de cercetători şi simpatizanţi afiliaţi institutului.

Perspectiva care se conturează asupra modului ideal de a soluţiona „problemele cetăţii” ar fi caracterizată de câteva trăsături:

În primul rând ghidarea permanentă după principii şi doar în plan secundar colaborarea pragmatică, dar lucidă şi fără compromis, în proiecte specifice de „policy”.

Este importantă cultivarea unei tradiţii austriece bogate şi vibrante, cu accentul pe formarea teoretică, pentru aşezarea unei temelii şi unui cadru al oricărui proiect ulterior de politică economică.

Direcţionarea discursului către societate în general şi nu către politicieni sau birocraţi.

Elita politică, inerent afectată de sindromul „cei mai răi ajung în frunte”, elimină din rândurile sale, prin concurenţă, pe cei mai puţin agresivi, astfel că un politician cu adevărat bun este un accident al istoriei. Statul nu va scădea de bună voie, ci ca rezultat al opoziţiei sistematice şi bine informate a societăţii pe care o impozitează. De aceea este preferabilă cultivarea gânditorilor valoroşi şi dialogul principial cu opinia publică mai degrabă decât cu statul depersonalizant.

Susţinerea persoanelor care au sau promit capacitatea intelectuală, tăria de caracter şi „pasiunea pentru libertate” indispensabile pentru continuitatea şi coerenţa eforturilor depuse.

Astfel de oameni excepţionali călăuzesc studenţi, cercetători, simpatizanţi şi „simpli cetăţeni”. Avem tot interesul să le încurajăm împlinirea intelectuală şi să facem cunoscute roadele muncii lor, care ar rămâne la stadiul de proiect în absenţa unui minim sprijin material.

Finanţarea din surse exclusiv private.

Din motivele sugerate mai sus, Institutul Ludwig von Mises - România nu acceptă bani sau bunuri care să provină de la stat sau de la partide sau organizaţii politice.

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)