A căzut sau n-a căzut?
Imaginile de la căderea zidului Berlinului, de acum douăzeci de ani şi o zi, sunt impresonante. Dar îşi merită ele oare valoarea simbolică? Cât poate însemna dărâmarea unui zid, atât timp cât el este unul interior? Poate exact atât cât redecorarea unei temniţe: de la camerele jilave trecem la celula cu termopan şi acces larg la presa „liberă”. Dar temniţa nu e mai puţin temniţă, iar zidul de la Berlin nici măcar nu era de rezistenţă, ci mai degrabă un fel de rigips decorativ, bun pentru exerciţii politice la patru ace.
Zidurile care ne înconjoară au rămas intacte, ba chiar s-au ranforsat în aceste două decenii, au diferite texturi şi grade de rezistenţă. Mai îngust ar fi zidul marxismului cultural, apoi cel al conservatorismului cu ţepii spre interior şi apoi cel al liberalismului clasic. Toate aceste curente sunt mai mult sau mai puţin incoerente, iar logica lor interioară duce în ultimă instanţă la acelaşi deznodământ: întemniţarea în societate.
Disidentul Bukovsky încearcă să demonstreze conspiraţia stângii pentru crearea unui megastat în care să fuzioneze URSS şi UERSS, dar nu este de fapt nevoie de o conspiraţie şi de evidenţele ei pentru a înţelege tendinţa oricărui stat spre centralizare şi lăbărţare politică.
Poate că ar fi mai bine să scrutăm zidul la care se lucrează de zor în prezent. Cu cât va cădea mai târziu, cu atât mai rău:
„This is why, and I am very frank about it, the sooner we finish with the EU the better. The sooner it collapses the less damage it will have done to us and to other countries. But we have to be quick because the Eurocrats are moving very fast. It will be difficult to defeat them. Today it is still simple. If one million people march on Brussels today these guys will run away to the Bahamas. If tomorrow half of the British population refuses to pay its taxes, nothing will happen and no-one will go to jail. Today you can still do that. But I do not know what the situation will be tomorrow with a fully fledged Europol staffed by former Stasi or Securitate officers. Anything may happen.”
Ar părea că ordinea neadulterată a proprietăţii private reprezintă calea de ieşire, dar unii au îndoieli serioase şi despre ea.
