Duhul timpului și ochiul dracului

Tudor Smirna · 19 martie 2009

Circulă pe internet un documnetar numit Zeitgeist, adică duhul timpului, cu atât de mare succes încât pe 15 martie s-au sărbătorit în jurul lumii „zilele Zeitgeist”. Se pot întâlni în acesta, dar și în alte documentare sau bloguri, cel puțin două duhuri.

Pimul duh: o viziune mecanică, deterministă, a istoriei. Toate lucrurile se întâmplă pentru că așa trebuie: societățile secrete au decis când și cum să fie distruse băncile și, priviți!, sunt distruse. Cred că este o viziune greșită care, cultivată, poate aduce o inutilă deznădejde.
Omul este fundamental și în chip tainic, liber. Iar pentru ca societățile, mai mult sau mai puțin secrete, să conspire cu succes, trebuie și ca Dumnezeu să îngăduie.

Nu cad băncile pentru că așa vor câțiva iluminatti, ci pentru că oamenii acceptă zilnic să cumpere și să vândă cu niște bani administrați de stat, printr-o bancă centrală care are puterea de a înmulți banii și creditele după pofta potențaților politici. Băncile cad, în esență, nu pentru că vor „ei” ci pentru că vrem noi. Dacă am lupta pentru libertatea de a vinde și cumpăra cu argint, aur, cupru, țigări, orice altceva, dar nu cu banii administrați de stat, lucrurile ar sta cu totul altfel.

Si așa ajungem la al doilea duh: banul ochiul dracului.
Expresia o fi potrivită pentru patima arghirofiliei. Dar moneda este un instrument esențial pentru societate. Fără monedă nu putem avea decât haos într-o economie. Cine are răbdare și vrea să înțeleagă importanța monedei pentru societate ar trebui să încerce să citească despre cum a involuat instituția monedei până la mascarada actuală. Ai Cezarului nu sunt banii, ci crizele bancare și economice aduse prin bătaia de joc căreia îi sunt supuși banii, de către Cezar.

Revenind la Zeitgeist, pe care mi l-a recomandat un prieten foarte evlavios, mă mir cum pot fi puse la un loc atâtea prostii notorii. Mă gândeam să scriu mai mult despre subiect, dar cred că nu merită să îmi pierd timpul criticând gunoaiele intelectuale presate în câteva zeci de minute de documentar, de la cel mai blasfemiator anti-creștinism, până la vechiul și falsul marxo-milenarism propunând abolirea monedei și paradisul lumesc, prost fardat ba cu evoluționism ridicol, ba cu ecologism paroxistic. Prietenul meu l-a răspândit pentru partea monetar-bancară de la început. Și aceea este falsă în mare parte.

Pentru cine dorește un documentar despre monedă și bănci, există unul care vă scutește de toate spurcăciunile din Zeitgeist. M-aș bucura dacă l-ar traduce în limba română cineva.

·

Comentarii

  1. Evlavios la ‘arhiereii si stapanii nostri’ serghianisto-ecumenisto-nihilisti?! Sa nu uitam ca neo-calendarismul romanesc penduleaza in general, dupa aprobarea ‘patriarhiei’ de catre Fanar (in schimbul alinierii exemplare la programa lor masonica, incepand din anii ’20), intre socialismul de tip conservator, sau legionaroid si cel de tip sovietic, sau comunist, cu national-comunismul gen Ceausescu (sau Putin) ca ‘a treia cale’ mereu perfectibila, cu ecumenistii formatati de Apus in varful piramidei globaliste si cu gnostico-nihilisti gen Eliade & Cioran ca bibliografie ‘patristica’ de obste. Probabil cu tot cu directiile corespunzatoare ale Securitatii…Pe ansamblu, ma tem ca goana dupa ersatz-uri politico-economice functioneaza de mult ca un fel de compensatie psihologica pentru fuga de ‘praxeologia’ Ortodoxa – ‘ca de sarpe si de foc’, exact cum fugeau Parintii de eretici: http://traditiaortodoxa.net/?p=317

    C · 20 martie 2009, 20:28 · #

  2. Sa nu fim nedrepti. Au atras destui atentia asupra facaturii Zeitgeist. In plus, se mai gasesc si altii care stiu sa faca diferenta intre “calea a treia” a socialismelor resapate, falsul liberalism economic si acuratetea perspectivei libertariene.

    IB · 28 martie 2009, 14:11 · #

  3. pana la urma nu sistemul / sistemele sunt de vine.
    ci oamenii din spatele lor si interesele lor.
    deci pana nu vom fi perfecti nu vom avea un sistem apropiat macar de echitabilitate si libertate.
    dorinta de puterea si expunerea la efectele ei denatureaza orice sistem teoretic corect :)

    asa ca nu trebuie sa cautam sisteme noi si oameni integri si capabili sa respecte regulile

    Daniel · 17 iunie 2009, 11:32 · #

  4. rectificacre: asa ca nu trebuie sa cautam sisteme noi ci oameni integri si capabili sa respecte regulile

    Daniel · 17 iunie 2009, 11:34 · #

  5. Daniel, pe scurt de tot:

    Economia nu tine fara proprietate privata. Asta sa fie reteta sociala ideala? Se pare totusi ca lispeste un ingredient. De fapt, legea lui Comănescu ar suna asa: vesnicia isi creeaza propriul prezent. Deci, pe langa un sistem legal sanatos si institutii economice pe masura e nevoie si de o reponsabilitate personala pe termen “dincolo de lung”. Daca nu, orice incercare politica (adica vizand polis-ul) va fi perisabila, fiind toate sansele sa se (re)dizolve intr-o varza depersonalizata.

    Sugerezi ca “sistemul” creste din om. Adica daca omul e dichisit, toate celelalte se vor adauga lui. Suna familiar de simplu, nu?

    Tudor · 17 iunie 2009, 23:33 · #

  6. de acord Economia nu tine fara proprietate privata, dar la fel de bine nu tine nici daca regulile stabilite sunt permanent incalcate si daca libertatea acordata este prea mare.
    Nu sugerez ca sistemul creste din om ci doar ca poate fi suficient de bun daca cei care il manageriaza nu incearca sa il fenteze si sa profite de pe urma pozitiei in sistem.
    Comentariul meu n-are nici o legatura cu crestinismul sau religia, care au ajuns sisteme de manipulare si indoctrinare

    Un ferrari f1 e o super masina in mana lui Schumacher si o caruta in mana lui Gheorghe.

    ps: “pe scurt de tot” n-a fost suficient poate va fi timp si pentru un articol mai pe larg :)

    Daniel · 18 iunie 2009, 15:34 · #

  7. Daniel, sper ca am inteles ce cum vezi tu lucrurile. Eu le vad un pic altfel. M-as bucura daca sa picam de acord pe 90% din ce spune Mises in Human Action. Restul chestiunilor sunt foarte importante pentru mine si le-am scris ca sa imi clarific pozitia. Sunt de acord ca “foarte pe scurt” nu convinge.

    Tudor · 19 iunie 2009, 00:22 · #

  8. ce spune Mises in Human Action nu poate fi la fel de bine invalidat de punerea in practica de catre persoane care-i folosesc ideile ca paravan pentru propriile interese?

    Daniel · 19 iunie 2009, 11:46 · #

  9. Nu imi dau seama la ce te referi exact. Da-mi un exemplu.

    Tudor · 19 iunie 2009, 19:49 · #

  10. Ideea exprimata confuz de Daniel cred ca se refera la faptul ca unii oameni mereu vor fi tentati sa abuzeze de putere spre a-i inlantui si a-i domina pe altii si ca orice sistem oricat de “corect” sau “bun” ar fi ex ante, mereu va fi parazitat de altii – cei “rai” – dictatorii insetati de putere. Cred ca ar fi de acord cu ideea ca oamenii ar fi rai de la natura si ca in anumite conditii mai produc asa din greseala cate un sistem bun? Insa cum ai zis si tu Tudor si cum Mises a sustinut ca si Rothbard si altii: omul este fundamental si în chip tainic, liber! Asa ca presupusa rautate naturala a omului nu e decat o idee falsa ca si ideile false conform carora suntem predeterminati sa atingem perfectiunea in comuniune cu natura si absenta proprietatii private, proprietate privata care ar insemna homo homini lupus. Daniel, omul nu este a priori rau iar sistemele dezvoltate de ratiunea umana au in spate idei care pot fi bune sau rele, inspre respectarea proprietatii private (actiune voluntara) sau violarea proprietatii private (actiune agresiva). Faptul ca oamenii pot dezvolta un sistem sanatos economic, legal etc. asta nu inseamna ca in mod necesar acest sistem va fi “denaturat” de altii. Cei din urma sunt doar influentati de idei gresite, i. e. cum sa traiasca violand libertatea altora. Si faptul ca oamenii prin ratiune pot dezvolta sisteme sanatoase demonstreaza faptul ca nu sunt rai de la natura. In legatura cu “prea multa libertate”, libertatea trebuie inteleasa in stricta legatura cu proprietatea privata. Dreptul la proprietatea de sine si la proprietatea asupra bunurilor detinute legitim prin homesteading si actiune voluntara interpersonala constituie fundamentele libertatii. Iar libertatea ca si proprietatea privata nu sunt simple vorbe aruncate in vant ci sunt fundamentate rational obiectiv. Pe baza lor putem face distinctia clara, obiectiva intre bine si rau.

    Alex · 23 iulie 2009, 15:14 · #

Scrie comentariu: