Boala lui Corneanu, Ciobotea, & Co. nu e nici colaborationismul, nici neo-calendarismul, nici ecumenismul!
Acestea sunt doar simptome ale maladiei contagioase de fond: nihilismul.
Din fisa de observatie & diagnosticul Dr. Kalomiros:
http://orthodoxyinfo.org/touchstone.pdf
«…Before the advent of our amazingly wondrous age, the Orthodox believed in Orthodoxy, the heretics in their heresy, the atheists in their atheism, and the one attempted to convince the other that he was in possession of the truth. People, that is, believed in truth and labored on its behalf, even those who were ignorant of the Truth. The terrible apostasy of our era is not due to the fact that the world is filled with heretics and atheists. All things being equal, they cannot but strengthen the faith of the pious, no matter how many they may be. Our contemporary apostasy is due to the fact that people today have ceased believing in the truth; they have ceased believing in the existence of truth and that it is worth struggling for. Heretics who believe in their heresy have become a rare species. Strange as it may seem, even the ideological atheists, who have some conviction in their type of atheism, are somewhat of a blessing in our era. People today have lost every conviction. All things to them are relative, doubtful, indefinite. Little exists for them that merits fighting for. Little appears worthy of their support except the pleasures of this fleeting life. In such a world, an atheist and a heretic of conviction are living islets in an ocean of death, because such conviction witnesses to a zeal for the truth, which, no matter how bereft of understanding, dark, or impassioned it may be, has not burned all the bridges connecting a soul with God, Who, even if they do not know and accept it, is Himself the Truth…
…
Ecumenism teaches that the truth is nowhere to be found. It is the assassination of the hope that has lived in the heart of man from time immemorial. It is the rejection of Truth and its supplantation with man-made truths. These man-made truths, of necessity, must make concessions, one to another, for the common good. Ecumenism is the last and most perfect trap that the devil has set for mankind and his most terrible, underhanded attack against the Church of Christ. It is that poison which paralyzes the soul and renders it incapable of believing, of seeing the light, incapable even of thirsting for the truth. It darkens the mind of the Orthodox Christian and affects him, so that instead of loving the sick and laboring to cure the illness, he ends up loving the very sickness; instead of loving the heretic, he ends up loving his heresy.
…
Constantinople opened the back door to Ecumenism in the year 1919. The Anglican or Episcopalian ‘Church,’ which had organized the ‘Ecumenical Movement,’ sent a deputation in that year to the Orthodox Churches, inviting them to send representatives to the ‘Faith and Order’ assembly of the Ecumenical Movement, which was to convene in Geneva in August of the following year. At that time, Dorotheus of Prusa was the
locum tenens of the Ecumenical Throne. At a meeting of the Patriarchal Synod on January 10, 1919, he stated, ‘I think it is more than time that the Orthodox Church also think seriously about the subject of the union of the individual Christian churches.’
The Synod was pleased to accept the suggestion of the locum tenens and proceeded to form committees, whose task it was to study the various ways this union might take place. In one year, by January, 1920, the historic Encyclical of the Ecumenical Patriarchate ‘To the Churches of Christ Wheresoever They Might Be’ was ready, and dispatched to all corners of the world. It elicited a universally enthusiastic response. Protestants of every denomination applauded the Ecumenical Patriarchate, and the Ecumenical Patriarchate has ever since preened itself for this encyclical which proves it to have been a pioneer in the Ecumenical Movement. According to this encyclical, the union of the churches would become a reality with the gradual erasure of differences between the ‘individual churches.’ As a first step, the encyclical suggested:
1. The adoption by all the Churches of one single calendar for the common celebration of the great Christian feasts (holy days),
2. The exchange of fraternal letters,
3. Fraternal contact between the representat ives of t h e Churches,
4. Establishment of relations among the divinity schools and exchange of documents and periodicals ‘of each church.’
5. Student exchange,
6. The convocation of pan-Christian assemblies,
7. An objective, historic examination of doctrinal differences,
8. Mutual respect of practices and customs of the various ‘churches.’
9. Mutual sharing of houses of prayer and cemeteries, for the burial ‘of adherents of other confessions.’
10. Implementation of common rules regarding mixed marriages, and
11. Mutual support in the realm of religious edification, philanthropy, etc.
A bishop who held the throne of Constantinople had not visited the West for centuries. The last to make such a visit was Patriarch Joseph who took part in the false Synod of Florence in 1439. (At that time only Saint Mark of Ephesus refused to sign the union of the Orthodox Catholic Churches with the Papacy.) That Patriarch had an inglorious end. Nonetheless, after so many centuries, it was he whom Dorotheus wished to emulate. Royalty, lords, and various officials received Dorotheus in England with great pomp. He was unable, however, to be present at the great ceremony prepared in his honor. He also died in the West far from his throne.
The conquest of Constantinople by Ecumenism, however, was a veritable fact. In a short time, the succeeding Patriarch of Constantinople, Meletius Metaxakis, recognized Anglican orders. A new wave of enthusiasm spread throughout the Protestant world. The English press reported, ‘The first step toward total outward union has been completed. The Orthodox will henceforth be able to receive the sacraments and other religious ministrations from the hands of the Anglican clergy.’ At the same time, common prayer with those in heresy commenced, and Anglicans began administering their sacraments to the Orthodox.
The Church of Greece was soon to join the Ecumenical Patriarchate in its Ecumenism. Chrysostom, the Archbishop of Athens, preached the ‘dialogue of love’ many years before Patriarch Athenagoras. This is what he said at his enthronement: ‘For the purpose of such cooperation and mutual help, doctrinal unity, unfortunately difficult to achieve, is not a necessary presupposition, since the bond of Christian love suffices, which, after all, can smooth the road toward union.’ The heresy of Ecumenism, therefore, in the form that it has taken today, did not appear with the advent of Athenagoras, as some would believe. It made its way into Orthodoxy during the time of Dorotheus, Meletius Metaxakis, and Chry s o s t o m Papadopoulos, when the Greek peoples were suffering martyrdoms at the hands of the Moslem Turks in Asia Minor.
The first official announcement of this heresy in Orthodox lands took place in 1920 with the Encyclical of the Ecumenical Patriarchate ‘To the Churches of Christ Wheresoever They Might Be.’ The first overt symptom of the illness, however, appeared in 1924. It was the application and implementation of the first suggestion of the 1920 Encyclical, that is, ‘the adoption by all the churches of one single calendar for the common celebration of the great Christian feasts,’ by which the liturgical or festal union of the ‘churches’ was accomplished.
…
Hence, we arrive at the strange ecclesiology of the new-calendarists, according to which it is not at all unnatural for a bishop who has revealed himself to be a devotee of extreme syncretism to demand that a monk, who belongs to his diocese but believes differently, be obliged to follow and commemorate him as his own bishop. Two different faiths, two different confessions, but one bishop. That which may be seen in the political life of the nation, where many different religions may exist but where there is but one national government, is now transposed to the spiritual level. Many religions, but only one authority. Can these people tell us how their ecclesiology differs from reprehensible syncretism?
…
They will tell you: ‘Of what concern is it to you if the Patriarch is a heretic, and if the Archbishops and Metropolitans commemorate him? The Patriarch is not our leader, but Christ. We know our hearts and our faith. We are Orthodox. Let the Patriarch declare whatever heresy he wishes. Let the Archbishops commemorate whom they will. They will have to answer for their souls and we for ours. Besides, we are sheep and it isn’t our place to speak out. This is the concern of the shepherds.’ Jesus, our Saviour, the Christ, has said that no one can come unto the Father except through the Son. Similarly, no one can approach the Son except through the Church. A Christian cannot exist as an individual, but only as a member of the Body of Christ, the Church. And the Church is there only where the Truth is confessed. Where Ecumenism that is, error is confessed, there is neither Church nor Christ. And do not think that this is the case only when Ecumenism is preached from the pulpit, though even this occurs frequently enough.
In the Church we confess our faith through the name of the bishop whom we commemorate. The Orthodox commemorate Orthodox bishops, Arians commemorate Arian bishops, Monophysites commemorate Monophysite bishops, Iconoclasts commemorate Iconoclast bishops, Uniates commemorate Uniate bishops, and Ecumenists commemorate Ecumenist bishops. It is possible for all things to appear Orthodox in the Church; however, the bishop who is commemorated by the priest will reveal to us where we truly are. In a Uniate church, all things appear to be Orthodox. Indeed, it is possible that the hair and beard of the priest there may be longer and fuller than those of the Orthodox. Also, the chant may be a great deal more liturgical and traditional, and the icons more austere than in some Orthodox Churches. The Creed itself in such a church may be recited without the Filioque insertion. But the priest there commemorates a Uniate bishop, who in turn commemorates the Pope of Rome. Thus all the appearances of Orthodoxy are for naught.
You may say that it matters little to you whom the priest commemorates since you believe in your heart that you are Orthodox. Would you, then, stay in a Uniate church to receive Holy Communion? But you do remain in a new-calendarist church. Everything there appears Orthodox. Your priest may even have long hair and a beard, and perhaps they have not yet sent you a ‘progressive’ preacher. But which bishop does that priest commemorate? And that bishop, which Patriarchs and Archbishops and Synods does he commemorate aloud or in the diptychs? Does he commemorate Demetrius, the Patriarch of Constantinople? And Demetrius whom does he have inscribed in the diptychs and whom does he commemorate at every Liturgy? Is it not his ‘elder brother,’ as he calls the Pope of Rome, Paul VI on every occasion? Why then flee from the Uniates, since either one way or the other you are commemorating the Pope?
The tragedy of our times is precisely that Orthodox Christians have been united to Rome without being aware that this has already taken place…»
(A. Kalomiros, The Touchstone, o bucata cunoscuta indeosebi pentru respingerea patristica si logica a detractorilor si falsificatorilor ordinii canonice a Bisericii.)
_________________________
A se vedea si Dostoievski, Demonii si alte scrieri; Cuv. Seraphim Rose, Nihilism; Cuv. Constantin Zaitsev, Dinaintea fetei lui Antihrist (in apendice la P. Serafim Rose/ Arhiep. Averchie Tausev, Apocalipsa în învăţătura Sfinţilor Părinţi, Ed. Icos, 2000.) Semnificatia textului Arhim. Constantin Zaitsev poate fi mai dificil de sesizat in absenta diagnosticului corect pus de Dr. Kalomiros mai sus, ceea ce explica, probabil, cvasi-absenta trimiterilor la el pe internet. El poate chiar suna destul de incomod la prima lectura, nu atat din din perspectiva cititorului ecumenist (al carui nihilism de fond il imunizeaza oricum la argumentatie), dar si din cea a anti-ecumenistului grabit. Un ecou notabil l-am gasit totusi aici http://www.filioque.com/farrell-continuum1.html, din pacate fara mentionarea completa sa sursei si cu unele concesii terminologice facute nefericitei ecleziologii augustiniene, insa altminteri patrunzator in sesizarea mesajului: conditia preliminara a oricarui dialog autentic inter-confesional si a posibilitatii ajungerii celor dornici la Adevar este lepadarea de ecumenism, sub toate formele sale!
Asta-i dovada ca liberalismul nu se pupa cu ortodoxismul: libertarianismul promoveaza deschiderea si toleranta, pe cand ortodoxismul promoveaza dogmatismul.
Liberalismul accepta ortodoxismul, insa ortodoxismul doreste sa inghita totul => teocratie.
TLP · 23 iulie 2008, 23:44 · #
Daca, de dragul argumentatiei, am accepta ca premisele dupa care puneti semnul de implicatie ar fi corecte, nu ar rezulta nicidecum ca “ortodoxismul” (pastrez terminologia propusa de dvs. in sens pur formal, am putea inlocui termenii cu x si y) este incompatibil cu “liberalismul”. Dimpotriva, daca “liberalismul accepta ortodoxismul” si daca “ortodoxismul” doreste si poate cumva sa “inghita totul” (modulo exprimarea metaforica, susceptibila de nenumarate interpretari, pe care ati adoptat-o, sper ca ne referim intuitiv la aceeasi idee) concluzia care s-ar impune logic este ca “ortodoxismul” este nu doar compatibil cu “liberalismul”, ci chiar il implica (ca intregul partea). Deci, fie “ortodoxismul” ar fi incompatibil cu teocratia, fie teocratia ar fi compatibila cu liberalismul (ceea ce desigur nu ati dorit sa sugerati). Prin urmare, problema dvs. (si a criticilor Ortodoxiei si/sau liberalismului in general) este in primul rand logica.
In masura in care see poate vorbi totusi de vreo dovada, avem una ca Ortodoxia, ca si liberalismul, nu “se pupa” cu nihilismul, iar ideea ca nihilismul a fost sau ar putea deveni vreodata temelia ideii la care omul de bun simt se gandeste cand vorbeste de “toleranta” este, desigur, ridicola…
In fine, daca “dogmatismul” a ajuns sa insemne respingerea nihilismului, atunci ne aflam intr-adevar pe cumile creativitatii semantice!
Cristi · 24 iulie 2008, 15:45 · #
Dar se poate raspunde la “obiectia” ridicata de TLP si astfel:
asa cum libertarianismul nu admite, teoretic si logic, o a treia cale intre socialism si piata libera, datorita contradictiilor interente ale unei astfel de viziuni si a neadevarului ei, asa si ortodoxia nu poate face rabat de la adevarul dogmatic ca sa adopte o a treia cale intre dogme si erezii.
Ionut · 28 iulie 2008, 15:01 · #
intrebarea de baza, cea de la care trebuie sa plecam, este aceea daca ortodoxia este de domeniul public sau privat. cu alte cuvinte, in ce masura ma intereseaza pe mine, ca cetatean ce face patriarhul romaniei.
daca religia tine de sfera publica, este evident ca orice cetatean al comunitatii este direct interesat de actiunile patriarhului. ori, nu este cazul sa gandim in acesti parametrii: romania dupa ’89 a trecut la un alt tip de regim… din fericire pt noi!
cu cele de mai sus in minte revin la textul publicat de dvs si afirm/intreb:
1. habar nu avem daca pf daniel este nihilist. nu a declarat nimic in acest sens. avem temeiuri sa zicem ca este ecumenist, dar toti ecumenistii sunt nihilisti?
2. care e relevanta acestui text pe site-ul Institutului Ludwig von Mises–România?
tanaru · 28 iulie 2008, 18:17 · #
Eu cred ca intrebarea de baza, de la care trebuie sa pleci, stimate antecomentator, este: Daca ortodoxia nu te intereseaza, de ce lupti impotriva ei ?
Adrian · 28 iulie 2008, 23:09 · #
De cand a ajuns Kalomiros reprezentativ pt. ortodoxia romaneasca “conservatoare” ? Nu cumva este scos din comuniune cu bisericile ortodoxe ? Poate ne raspund cei care stiu mai bine . Evident daca se adevereste aceasta nu facem decat sa avem evidenta argumentelor OPORTUNISTE . Oamenii sunt eretici si ne-ortodoxisti doar cand MIJLOACELE ( in cazul unora intelectuale ) NU SCUZA SCOPUL ( in unele cazuri anti-ecumenismul ) . Evident ca nici o exegeza din lume nu va putea demonta un lucru sigur : talharul a fost mantuit . Talharul nu era ortodox sau de alta confesiune . Nu intelegea Tainele asa cum le intelegem noi in ziua de astazi si nici nu avea intelegeri inalte despre energii necreate sau probleme eclesiologice complicate . Cand in Egipt intaii nascuti au fost crutati motivul a fost : SANGELE MIELULUI PE USIORII CASEI . Nu pt.fapte marete , nu pt. gandiri inalte , nu pt. organizari sociale perfecte sau mistere intunecoase ..etc . Pacat ca exista atatea institute si institutii care nu au inteles esenta primei evanghelii . Asa se intampla cand schimbi adevarul in intelepciunea acestei lumi . Se intuneca si cele mai grandioase lucrari .Recomand calduros citirea NT . Poate asa se va intelege esenta crestinismului si incercarea unor oameni de a invia CRESTINSIMUL APOSTOLIC . Evident imbogatit cu ceea ce Duhul a adevarit IN TIMP . Donatismul de tip orto se ascunde cu grija sub covorul pe care calca IGNORANT masele . A se compara donatismul si gandirea :anti-eretica” a orto-ilor de tot felul. Un inceput poate fi gasit la Nicodim Aghioritul ? E o intrebare care are nevoie de timp pt. a fi constientizata. Numai binecuvantari !
P.S Astfel de probleme entelectuale dispar la o simpla citire a NT . Sau la o eventuala experienta prin azilele de batrani sau centrele de copii unde boala sau marginalizarea PRODUC EFECTE dezastruoase . Putem sa vorbim elegant de chipul Chipului din acei oameni . Daca nu ajutam , pansam …si mai ales DEVENIM voluntari , nu facem decat sa fim niste ipocriti cu “ciucuri mari care vorbesc frumos si trec pe langa CEL CAZUT INTRE TALHARI “ .
Ioan · 2 august 2008, 19:26 · #
@Ioan:
Exact, conform Bibliei samariteanul a fost laudat. Nu a spus nimeni ca “era bine ce facea el, pacat ca nu era Ortodox”.
@Autorilor de articole:
Niste adevarati sustinatori ai libertarianismului ar ataca intai relatia imorala dintre Biserica si Stat, nu un grup de ecumenisti.
Daca e cineva care incalca principiile libertarianismului, atunci Biserica Ortodoxa Romana e candidatul principal: a fost alaturi de autoritati si sub feudalism, si sub monarhie, si sub comunism, si sub democratie.
Nu prea e normal.
Faptul ca ILvMR alege sa ignore aceasta realitate in continuare, imi da de inteles ca poate nu este decat un tonomat pentru anumite grupuri de interese.
Va rog sa incercati sa schimbati aceasta impresie.
Curaj :)
TLP · 4 septembrie 2008, 11:08 · #
#7: Daca “economistii” desemnati si acreditati ca atare de stat cultiva statolatria, nu rezulta ca economia cultiva statolatria. Daca unii dintre elevii lui Mises fac concesii statolatriei, nu rezulta ca e din cauza, mai curand decat in ciuda formatiei lor misesiene. Similar, daca “bisericile” desemnate si acreditate ca atare de stat cultiva statolatria, nu rezulta ca Biserica Ortodoxa cultiva statolatria. Daca unii dintre crestini faca concesii statolatriei nu rezulta ca e din cauza, mai curand decat in ciuda crestinismului.
Asemenea adevaruri a priori tin de abc-ul relatiei dintre teorie si istorie, sunt expuse pe larg de Mises si sesizate independent de crestini ortodocsti ca P Serafim Rose (v. de ex. biografia, in comert). Pentru a colecta & interpreta faptele istoriei avem nevoie de anumuite repere teoretice, praxeologice in cazul economiei, patristice in cazul Bisericii, altfel pierdem vremea.
En attendant, atentie la datele de istorie factuala, care mai usor se asimileaza incepand cu perioada recenta: confundati vadit Ortodoxia cu augustinismul politic si serghianismul (ambele sustinute cu manecile suflecate doar de “un grup de ecumenisti” puternic racordati politicului, in frunte cu varful lor de lance, “patriarhia ecumenica” – si respinse constant, prin cuvant si cu pret de sange de pastratorii Ortodoxiei, pe urmele marturisitorilor din trecut. Bibliografia e suficienta pe internet, cu poze cu tot, de ex: orthodoxos.net/?p=45, misesromania.org/473…, misesromania.org/472…, etc. Faptul ca o parte din criticii nostri aleg sa ignore aceasta realitate in continuare, chiar daca unora poate ca le da de inteles ca acea parte nu este decat un tonomat pentru anumite grupuri de interese, nu priveste ILvM-R.)
Referitor la samarinean v. despre talhar & Chesterton mai jos, pentru a evita inca o eroare logica & istorica.
#6: Kalomiros, dupa cate stiu, e un scriitor bisericesc cunoscut si respectat pe plan mondial, indeosebi pentru contributiile sale ecleziologice. Din pacate, editurile romanesti care l-au publicat au omis, am impresia, acest text valoros pentru intelegerea istoriei vechi si recente chiar si pentru necredinciosi, desi, altminteri, au tiparit incantate contributiile sale mai pretentioase & controversate dpdv patristic si stiintific.
Insa important nu este sa il credeti pe Kalomiros pe cuvant si cu atat mai putin pe mine. Importanta pentru orice evaluare Ortodoxa (adica realista, din perspectiva sfintilor, adica traitorilor care au perpetuat sistematic virtutile samarineanului & talharului cel bun) a unui punct de vedere este consonanta sau neconsonanta lui cu cugetul patristic, care ne-a dat si in care se incadreaza organic si Sf. Scriptura.
Faptul ca talharul “nu avea intelegeri inalte despre energii necreate sau probleme eclesiologice complicate” nu inseamna, evident, ca mantuirea lui este straina de energiile necreate si intelegerile inalte, mai mult decat faptul ca un analfabet poate fi campion la ciclism inseama ca performanta lui este straina de legile si intelegerile inalte ale fizicii. Mai mult, luarea obstinata in raspar a legilor fizicii se razbuna, presupun, chiar si in ciclism. Asa ca nu putem decat sa ne asteptam ca nesocotirea legilor mantuirii formulate de Sf. Grigorie Palama, bunaoara – intrucat sfintii conglasuiesc despre adecvarea lor la realitatea traita de ei si logica trimite tot spre ele – se razbuna si mai usturator, pe termen, de regula, atat lung, cat si scurt.
O sumara familiarizare cu linia neintrerupta din vremurile apostolice de taumaturgi Ortodocsi , sustinuta si sustenabila in orice conditii, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cunoscuti si prin azilele pagane (sa zicem, tot a rebours: Sf. Ioan Maximovici, Sf. Nectarie Taumaturgul, etc.) ar trebui sa fie suficienta pentru a sugera ca aici nu este vorba de nici un fel de intelectualism. E vorba de asumarea sau neasumarea existentiala a legilor firii duhovnicesti (sau cu adevarat umane, din experienta observabila a traitorilor), a “regulilor jocului”, daca mi se ingaduie o sintagma din jargonul economic, fie ca ne place numaidecat, sau nu.
Zice undeva Chesterton, poate chiar mai bine decat credea, catre amatorii crestinism selectiv: The Church is the only thing on earth that can perpetuate a type of virtue and make it something more than a fashion.
Cristi · 13 septembrie 2008, 18:55 · #
#4: Sunt intrebari frumoase, multam! Inceputul cred ca se leaga cumva de sfarsit, asa ca incep cu autori legati de Mises:
Rothbard (ultimele scrieri de istorie a gandirii economice, din pacate inca netraduse) consuna cu P Seraphim Rose, bunaoara, in a conchide ca Marx & comunismul nu au fost decat una din expresiile politice ale nihilismului (gen “1984”, sa zicem, urmatoarea fiind mai aproape de “Brave New World”). Un alt remarcabil participant la unele din seminariile lui Mises, E. Voegelin (pare-mi-se tot netradus), consuna si el cu Fer. Seraphim Rose, in corelarea totalitarismului cu hiliasmul (“imanentizarea eshatonului” gnostic, zice el, ceva ce rimeaza cu “rugaciunile” ecumeniste “pentru pace”, in care nu se stie si nu are importanta cine cui se roaga, cata vreme se roaga toti pentru raiul pamantesc, croit dupa chipul si asemanarea potentatilor zilei).
Cred, de altfel, ca e destul de usor de sesizat ca nihilismul duhovnicesc si hiliasmul social inseanmna domnia termenului scurt si a holismului machiavelic, in detrimentul persoanei si a oricarei posibilitati de comuniune interpersonala bazata pe dialog. Iar daca adaugam ipoteza empirica slaba ca omul nu poate “duce” la infinit depersonalizarea fara sa dispere, ajungem repejor la destructionism & autodestructionism. Poate si de aceea “ultimul” Mises cauta o reconciliere cu teologia crestina, dupa cum demonstreaza biografia lui Hulsmann.
Pe scurt, Rothbard si alti analisti de interes pentru misesieni conveg in a situa originile totalitarismului pe un plan existential nihilist si hiliast, mai degraba decat pe cel al simplei erori intelectuale (cum credea Mises). Ceea ce mai descopera logic si inductiv cercetatori atenti (ca Seraphim Rose) in directia Ortodoxiei (se intelege patristica) este tocmai raspunsul, in primul rand (dar nu numai) “existential” , la aceasta problema.
Prin urmare orice misesian si orice om responsabil e firesc sa se intereseze de tot ce promoveaza nihilismul in general si, prin urmare, de ecumenism (nihilismul ecleziologic descris de Kalomiros, dimensiunea cea mai vizibila a nihilismului teologic) in particular, ca de ceva ce ingrasa – printre altele – radacinile totalitarismului. Mai mult, orice rothbardian, chiar necredincios, cred ca e firesc sa se intereseze de raspunsul ortodox si de critica ortodoxa a putinelor raspunsuri partiale alternative.
Acum, referitor la prima intrebare, evident ca este, teoretic, posibil ca domnii C & C sa fie, de ex., “doar” victimele erorii logice elementare conform careia toleranta se bazeaza pe scepticism si sa promoveze ecumenismul in duhul acesta de superficialitate. Si/sau, inca, este posibil ca ei sa nu fi “cuplat” suficient cu Sf. Parinti nici existential, nici logic (boala frecventa printre “teologii” academici), ceea ce-i face vulnerabili la sentimentalisme apusene filo-eretice, fara a fi inca iremediabil patrunsi de ele. Pe scurt, este posibil sa avem de-a face cu doi batranei ca magarusul inocent din “ultrima batalie” a lui CS Lewis, transapusa in registrul razboiului nevazut. Daca puteti sa-i priviti & iubiti ca atare, urand, totodata, ereziile (revoltele impotriva naturii umane) pe care le propaga, probabil sunteti pe urmele Sf. Maxim Marturisitorul.
Insa, acestea fiins spuse, cred ca ecumenismul per se este greu si debordeaza de duhul nihilist. E religia viitorului din best-sellerul online Ortodoxia & Religia Viitorului a sus-pomenitului P Seraphim Rose. Ea neaga ecleziologic, teologic si (inevitabil) fiintial linia patristica, pentru a transforma “ortodoxia” intr-un paravan al revoltei impotriva ideii insesi de natura duhovniceasca a omului si al prostituarii existentiale si intelectuale cu toate liftele depersonalizante a celor reeducati intru evitarea nevointelor mantuirii.
Iar cu privire la ordinea proprietatii private, fara a nega plusurile influentei crestine din spatiul Apusean descrise de Tom Woods si multi altii, fiecare pas ecleziologic in directia catolicismului, sau a altor confesiuni si religii e un pas in directia depersonalizarii, a “reabsorbtionismului” de care vorbea Rothabard ca despre radacina raului existential din care s-a nascut comunismul. Iar odata cu persoana este abolit orice concept operational de dialog interpersonal si de comuniune dialogala, cu tot ce tine de acestea, inclusiv proprietatea, stiinta, etc.
Pornind de la triadologia catolica, despre impactul depersonalizarii in politica si cultura se gasesc observatii complementare aici misesromania.org/491… si aici www.filioque.com/far…, iar referitor la duhul ecumenist mai larg si in prelungirea oservatiilor Cuv. Seraphim Rose exista un remarcabil text aici: www.russian
Pe scurt, “spiritualitatile” non-ortodoxe cu care isi fac bezele ecumenistii www.roacamerica.org/…, chiar daca admit in sanul lor oameni foarte cumsecade inca neajunsi la Ortodoxie, cred ca este in ciuda lor; in “virtutea” lor nu vad – logic si dpdv patristic vorbind – decat cel mai dizolvant nihilism: abolirea persoanei, cu tot ce implica aceasta.
(Inutil sa adaug ca etica liberala este una a liberei exprimari, in care numai initierea agresiunii fizice efective e opozabila fizic, ceea ce permite tuturor nihilistilor sa vorbeasca nestanjeniti – pe proprietatea lor si a celor dispusi sa-i asculte – intr-o lume libera. Ramane de vazut daca Ortodoxia pe care o resping va produce destui “idioti” care sa le asigure terapia Dostoevskiana…)
Cristi · 13 septembrie 2008, 20:19 · #
Fiind oameni rau’intentionati, sclavi ai globalismului, evident ca duc dupa dansii interesul stapanului lor (anti-hrist). Corneanu a savarist erezie din slabiciunea mintii sale, ca sa nu zic “din prostie”. Insa, Ciubotea, face erezii constient, fiind el, omu’, foarte in tema cu ceea ce trebuie sa faca, chiar si daca nu ia in seama Sfintele Canoane; iar prin Dogme… “trece ca raţele prin apă”. Pe Ciubotea l-am cunoscut personal in 2004, si mi s-a PARUT foarte duhovnicesc, la propriu si la figurat. Era asa de siplu si asa de monahicesc, parandu-mi-se un adevarat model pentru monahii zilelor noastre. Inca mai cred ca el este doar o arma a ereticilor si a masoneriei. Nu avea motiv sa se fariseiasca si sa se dea drept mare cuvios… Mie mi s-a parut un calugar destul de bun. Ne-am rugat la miezul noptii, impreuna cu PS. “Casios”, am facut pravila de noapte, in ziua de Sf. M. Mc. Pantelimon. Mult mai cuvios mi s-a parut Danutz decat Casios. Casios pana si in timpul rugaciunii este acelasi. Ei bine, as gresi daca as zice acelasi lucru si de Ciubotea. El, desi era constient ca numeni nu se uta la el, statea cam trist si ingandurat. Din cand in cand trageam cu ochiul la fiecare, sa-i vad ce fac. Cand ma vedea ca ma uitam, imediat se schimba la fatza, devenind cel ce este public; dar, cand stia el ca nimeni nu se uita la dansul, iarasi revenea la starea de pas primar spre desavarsire (liniste deplina). Nu ii iau apararea, pentru ca face mult rau Ortodoxiei, prin faptul ca se ascunde. Dar, nici nu pot sa neg ca ar avea constiinta crestineasca, bineintele si un caracter duhovnicesc de incepator. Daca ar avea curajul sa se opuna, nu ar mai auzi nimeni de el, si nici nu ar mai fi pe acest pamant. Asta se intampla pentru toti cei ce fac pactul cu masoneria: devin sclavi ai masoneriei, iar daca tradeaza, platesc cu viata lor. Rogu-ma sa aiba taria Daniel sa lepede colaborarea, si sa devina ortodoxul pe care l-am cunoscut eu.
Veniamon · 13 martie 2009, 23:48 · #