Ce le-a facut "scoala" publica bunilor crestini?
http://ebooks.unibuc.ro/istorie/murgescu/intro1.pdf
Luminiţa-Mirela Murgescu, Între „bunul creştin” şi „bravul român”, pp. 12-13:
…Vom menţiona afirmaţia din anul 1895 a revizorului şcolar din Vlaşca: “Sunt trecuţi 30 de ani de când avem obligativitatea învăţământului şi nici până astăzi sentimentul de devotare pentru patrie n-a prins încă rădăcini în inima /celor/ care au avut fericirea să treacă prin şcoală – probă sunt desele dezertări din armată ale soldaţilor care ştiu carte. Mărturisiţi-o singuri dacă nu se găsesc şi astăzi Români, şi încă mulţi, care nu-şi cunosc încă neamul. Români pe care dacă-i întrebăm ce sunt, ne răspund scărpinându-se în cap: apoi de! ce să fiu! Uite sunt şi eu creştin ca toţi creştinii. Unde e dar sporul şi izbânda muncii noastre?” Revizorul şcolar relua o temă pe care G.I. Ionescu-Gion o dezbătuse cu câţiva ani înainte [1889] într-o conferinţă la Ateneul Român: “In faţa unei asemenea privelişte plină de învăţămite, când din patru părţi de lume auzim răsunând cu putere formulele naţionale: sunt Italian! – şi când vedem pretutindenu apărându-ne materialmente şi sciinţificamente naţionalităţile – oare la noi, în această mică şi iubită Românie, formula salvatoare «Sunt Român» nu ar trebui zisă ca o sfântă rugăciune, nu numai de clasele culte ale naţiunei ci şi de aceia pe care i-am numit pe drept şi bine: talpa casei în patria română? Oare nouă nu ne va fi dat să auzim pe săteanul român zicând cu neîntrecută mândrie: Sunt Român? Cine nu-şi aduce aminte, că până mai anii trecuţi, dacă din vorbă în vorbă întrebai pe ţăran: «dar tu ce eşti, mă vere», el răspundea, când scărpinându-se în cap, când surâzând cu supunere: «păi, deh! Domnule, ce să fiu? Creştin şi eu ca toţi creştinii, dreptul lui Dumnezeu!» Îl întrebam vorbind tot în rostul lui: «bine, măi vericule, dar cum aşa numai creştin? Creştin! Creştin e şi bulgarul…; e creştin dar e şi Bulgar!… Creştin e şi muscalul… Creştin e şi grecul… Prin urmare şi tu, bine… eşti Creştin, dar mai eşti ceva, nu e aşa? Nu te simţi tu că eşti din moşi strămoşi Român, Român verde ca stejarul şi cu braţul ca o ghioagă ce s-abate drept în pieptul strămoşesc? Eh, domnule, replică săteanul, eu nu ştiu d-ald-astea; dumneata vorbeşti ca din carte ». Vedeţi, Doamnelor şi Domnilor, inconştient, ţăranul ne spune, prin cuvintele ca din carte, îi mai trebuie pe lângă cartea care l-a învăţat la biserică să zică sunt creştin, o altă carte, care este Biblia modernă a fiecărui popor, adică istoria trecutului şi prezentului României. Această istorie, admirabilă în scenele sale… predată copiilor de ţărani şi de târgoveţi cum se predă istoria Franţei într-unele din Şcolile Normandiei, cum se predă istoria Germaniei în toate şcolile modernului imperiu, ar face pe ţăran şi pe orăşean să ne răspundă îndată şi cu tărie «Sunt Român» şi apoi de va voi: «Sunt Creştin».”
Ionela Mînzu – recenzia lucrării Între „bunul creştin” şi „bravul român” de Luminiţa-Mirela Murgescu:
…Fragmentul citat în studiul Luminiţei Murgescu relevă alte câteva lucruri importante. În primul rând este izbitor idealul propus: ţăranul şi orăşeanul ar trebui să răspundă înainte de toate: sunt român şi apoi să precizeze apartenenţa la orice altă comunitatea sau grupare mai largă sau mai restrânsă. În al doilea rând, apare evident faptul că fundamental, oamenii obişnuiţi, locuitorii Vechiului Regat nu se identificau pe ei înşişi în primul rând ca români ci ca simpli creştini. Faptul că erau şi români, era pentru ei un fapt secundar, simplu amănunt livresc. În al treilea rând, este de reţinut modalitatea prin care se preconizează schimbarea: studiul istoriei, considerată a fi Biblia modernă a fiecărui popor. Iar în al patrulea rând, faptul că şi idealul şi metoda sunt de împrumut – toate aceste transformări sunt similare transformărilor care aveau loc şi în celelalte părţi ale Europei: bulgarul are conştiinţa că e bulgar, grecul că este grec, francezul că este francez ş.a.m.d. Nu în ultimul rând este de remarcat că discursul are o anumită savoare care vine pe de o parte din străduinţa ridicolă a oratorului de a-i atribui săteanului o identitate care vine din vremuri ancestrale şi de care fiecare „ar trebui” să fie mândru („nu te simţi tu că eşti din moşi strămoşi Român, Român verde ca stejarul şi cu braţul ca o ghioagă ce s-abate drept în pieptul strămoşesc”) iar pe de altă parte din simplitatea şi firescul cu care îi răspunde săteanul („domnule… eu nu ştiu d-ald-astea; dumneata vorbeşti ca din carte”)…
…Poate că, pentru a surprinde mai exact cele două componente ale conceptului de naţionalitate – ideea de comunitate etnico-lingvistică şi ideea de stat ca instituţie care menţine unitatea comunităţii etnico-lingvistice –ar fi mai potrivită utilizarea termenului de naţional-etatism. În plus, ar exista astfel şi avantajul „salvării” conceptului de naţionalitate de conotaţia politică, naţionalitatea rămânând să semnifice, pur şi simplu, comunitatea a cărei unitatea este dată natural prin etnie şi limbă, fără ajutorul mijloacelor politice…
…Educaţia religioasă nu a fost exclusă. Ba chiar, idealul promovat era „bunul creştin şi bravul român”. Dar o scurtă privire asupra felului în care erau alcătuite programele şcolare, şi în privinţa aceasta studiul Luminiţei Murgescu este de mare ajutor, ne poate duce la concluzia că treptat învăţământul religios este restrâns încă din clasele primare în favoarea unor discipline ca istoria sau geografia patriei.
Aceasta acţiune de ideologizare a fost una programatică, sistematică, planificată. Acest lucru este evident prin modul în care era reglementată chestiunea învăţământului. Legea învăţământului din 1864 prevedea obligativitatea urmării claselor primare şi în acelaşi timp prevedea şi un plan de învăţământ obligatoriu (art. 409), care trebuia urmat de toate şcolile, inclusiv de cele private…
[Spre comparatie, in contextul inchinarii „bisericilor” la „valorile euro-atlantice” se poate consulta si:
The Rise of the American Empire
“How did a national government based on the premise that all men are created equal, segue into the subjugation of men living in other countries? How did a people so profoundly uninterested in foreign people and foreign affairs become hoodwinked into laboring for a worldwide, fascist bureaucracy? And you must have wondered about the most amazing irony of all – How can Americans be blissfully unaware of their government’s empire?”
Public schooling is the explanation, says Cathy Cuthbert. And homeschooling is the solution.]
