Mai multă educaţie etatistă!

Bogdan C. Enache · 02 august 2007

Învăţământul de stat obligatoriu şi „gratuit” va începe în viitor de la vârsta de 3 ani. Aceasta este – din nefericire – singura inovaţie reală asupra căreia Cristian Adomniţei, ministrul „liberal” al educaţiei, şi liderii sindicatelor din învăţământ s-au pus de-acord că trebuie să figureze în noua lege a învăţământului preuniversitar.

Ce-i drept, înregimentarea pentru încă 4 ani a copiilor în şcoli de stat nu este chiar singura masură remarcabilă din noua reformă a educaţiei. Examenul centralizat de la sfârşitul gimnazului va fi înlocuit cu teze unice la matematică, limba română şi la încă o materie începând cu clasa a VII-a, adică cu câte un examen naţional semestrial căci – nu-i aşa ? – dacă un examen centralizat nu dă rezultatele scontate cu siguranţă 2 examene pe semestru pregătite de birocraţii de la Bucureşti va propulsa nivelul educaţiei publice româneşti pe culmi internaţionale !

De altfel, textul proiectului de lege privind învăţământul preuniversitar reia, în cel mai splendid limbaj etatist, toate poncifele, minciunile şi tristele adevăruri ale sistemului educaţional autohton :

  • - Învăţământul urmăreşte realizarea idealului educaţional întemeiat pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiile individuale şi sociale şi contribuie la păstrarea identităţii naţionale.
  • - Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă şi armonioasă a personalităţii individului în vederea unei inserţii eficiente în societatea cunoaşterii.
  • - Statul promovează principiile învăţământului democratic şi garantează dreptul la educaţie diferenţiată, pe baza pluralismului educaţional, în beneficiul individului şi al întregii societăţi.
  • - Învăţământul de stat este gratuit.
  • - Statul stabileşte anual costul standard per elev. De acest cost beneficiază toţi elevii din învăţământul de stat, precum şi elevii din învăţământul obligatoriu particular şi confesional, care studiază în unităţi de învăţământ autorizate sau acreditate.
  • - În sistemul naţional de învăţâmânt se pot iniţia şi organiza, conform legii, alternative educaţionale, cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

·

Comentarii

  1. „Dreptul” la educaţie

    În conformitate cu art. 32 alin. 1 din Constituţia României, “dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare”. În general, se consideră că dreptul la educaţie (şi mai târziu cel la un loc de muncă) al fiecărui copil este la fel de important ca dreptul la liberă exprimare sau dreptul de a-şi apăra viaţa. Prin urmare, este de datoria noastră de a susţine, respecta şi proteja asemenea drepturi. Însă, la o analiza mai atentă, apar ceva probleme în legătură cu interpretarea celor de mai sus.
    Există oare vreo distincţie între dreptul de a-şi apăra viaţa sau cel de liberă exprimare, pe de o parte, şi cel de a munci sau a beneficia de educaţie, pe de altă parte? Spre deosebire de cele din prima categorie, ultimele două nu sunt drepturi fundamentale şi aplicabile independent în timp şi spaţiu. Dreptul la muncă şi la educaţie nu pot fi garantate şi aplicate în mod egal în pofida tuturor prevederilor legale actuale, dar dreptul natural la liberă exprimare sau la propria viaţă a unei persoane este aplicabil universal şi în mod egal. Mai mult, manifestarea dreptului la liberă exprimare a unei persoane nu are ca efect restrângerea libertăţilor altora de a-şi exprima propria opinie, în timp ce instituţionalizarea dreptului la educaţie publică, spre exemplu, echivalează cu obligarea unui grup sau a unei comunităţi să suporte obligaţii fiscale având loc o restrângere a libertăţii de a-şi folosi după bunul plac întregul venit câştigat.
    Într-un alt plan de analiză, prin introducerea şi perpetuarea învăţământului obligatoriu – fie el şi “gratuit” – noţiunea de drept a fost nu numai răstălmăcită, ci complet transformată în obligaţie. În condiţiile în care suntem de acord că, “din punct de vedere filozofic, un drept trebuie să fie ceva întipărit în natura omului şi a realităţii, ceva care poate fi prezervat şi susţinut oricând” (Rothbard), nu găsim nici un fel de relaţionare cu termenul de obligaţie sau obligatoriu. A avea drept la educaţie înseamnă a fi liber să alegi a acţiona sau nu în acest sens, adică să poată merge la şcoală doar cine doreşte să-şi exercite acest drept şi nu să fie forţat de către orice altă persoană sau organizaţie să parcurgă treptele obligatorii de învăţământ, indiferent de pretextul invocat de subiectul extern agresor.

    gabi · 20 septembrie 2007, 17:29 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)