Există proprietate asupra ideilor („proprietate intelectuală”)?

Tudor Smirna · 24 iulie 2007

Un argument rothbardian controversat este punctat de Cristian Comănescu în traducerea pe care o dă Eticii libertăţii, prin următoarea notă, de găsit aici:

Pentru o critică viguroasă a ideii de proprietate asupra informaţiei şi a ideilor de proprietate intelectuală derivate din ea, a se vedea online Stephan N. Kinsella, Against Intellectual Property [pdf]. Kinsella arată că singura proprietate care poate fi protejată legal, în conformitate cu principiul de homesteading, este cea asupra corpului şi a obiectelor tangibile dobândite prin apropriere originară, transferuri paşnice sau producţie. Acestea pot fi liber structurate, în limitele respectării egalei libertăţi a celorlalţi, ceea ce exclude orice aşa-zise drepturi asupra informaţiei. Altminteri, ar rezulta că ideile, descoperirile, sau „invenţiile” lui X anulează cumva drepturile de proprietate prealabile ale lui Y. Astfel, în exemplul cursei de şoareci, dacă cineva poate copia cursa de şoareci fără a încheia nici un contract restrictiv prealabil şi fără a încălca proprietatea tangibilă a cuiva, Brown („inventatorul”) nu are nici un drept de a-l opri. Într-adevăr, nu este nevoie de „un drept mai mare decât al cumpărătorului” (Green) asupra cursei de şoareci, cum greşit sugerează Rothbard, ci de faptul că, spre deosebire de cumpărător, imitatorul (Black) nu a acceptat să renunţe la drepturile sale prealabile, de a-şi structura oricum doreşte proprietatea, inclusiv în forma oricărei curse de şoareci – şi de a comercializa rezultatul. Simplul fapt că Brown desoperă un mod specific de a-şi structura proprietatea sa nu limitează dreptul preexistent al celorlalţi de şi-o structura pe a lor la fel. Este adevărat că inovatorul Brown poate condiţiona prezentarea sau vânzarea către Green de semnarea unei clauze, prin care cel din urmă se angajează să-i plătească celui dintâi o anumită sumă dacă survine o anumită situaţie specificată. Dar aceasta nu are nimic de a face cu vreun drept „rezidual” al lui Brown asupra vreunei informaţii, ci este o simplă tranzacţie condiţionată. Acelaşi raţionament face irelevantă distincţia între patente şi copyright-uri, conform căreia primele s-ar referi la descoperiri care pot fi făcute de multiple persoane independent, iar ultimele la „invenţii unice”, care n-ar putea fi decât copiate. Esenţialul este că oricine are dreptul să-şi structureze sau formateze proprietatea oricum doreşte şi acest drept de proprietate nu-i poate fi amputat de felul cum îşi gestionează alţii proprietatea lor, în absenţa unui contract de cedare a sa. Rezultă imediat nulitatea de drept a tuturor presupuselor „drepturi intelectuale”, inclusiv a aşa-ziselor „drepturi” ale lui Brown „asupra ideilor din capul lui Black”. Dacă am admite totuşi, de dragul discuţiei pur academice, invocarea genezei acestor idei din capul lui Black, ca fundament pentru o distincţie fără consecinţe juridice, ar rezulta că trebuie stabilit dacă ideile din capul lui Black sunt rezultatul ideilor din capul lui Green, sau ar fi ajuns oricum acolo (în care caz argumentul „mărimii excedentare” cade). Dar aceasta este în sine o sarcină imposibilă, neexistând criterii obiective pentru a stabili contrafactual ce ar fi existat în capul cuiva, dacă istoria ar fi fost alta.

·

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)