27. Isaiah Berlin despre libertatea negativă

Murray N. Rothbard - Etica libertăţii Partea a patra: Teorii contemporane alternative ale libertăţii
cuprins

Una dintre cele mai bine cunoscute şi mai influente analize contemporane ale libertăţii este cea datorată lui Sir Isaiah Berlin. În lucrarea sa Two Concepts of Liberty, Berlin a susţinut conceptul de „libertate negativă” – absenţa oricărei interferenţe cu sfera de acţiune a unei persoane – împotriva „libertăţii pozitive”, care de fapt nu se referă la libertate, ci la puterea efectivă a unui individ de a fi stăpân asupra propriei sale persoane şi asupra mediului său. La un nivel superficial, conceptul lui Berlin de libertate negativă pare similar cu teza volumului de faţă: că libertatea reprezintă absenţa amestecului corecitiv, sau a invaziei, îndreptate împotriva persoanei şi a proprietăţii individului. Din nefericire însă, natura vagă a conceptelor lui Berlin a dus la confuzii şi la absenţa unui crez liberal sistematic şi valid.

Una dintre erorile şi confuziile lui Berlin a recunoscut-o el însuşi într-un eseu şi în ediţiie ulterioare ale volumului său iniţial. În Two Concepts of Liberty el scrisese că „În mod normal se poate spune despre mine că sunt liber în măsura în care nici o fiinţă umană nu interferează cu activitatea mea. În sensul acesta, libertatea politică este pur şi simplu sfera în care omul poate face ceea ce doreşte.”1 Or, după cum se exprimă Berlin ulterior, „În versiunea iniţială a lucrării Two Concepts of Liberty am vorbit despre libertate ca despre absenţa obstacolelor în calea realizării dorinţelor omului.”2 Însă, după cum a înţeles ulterior, o problemă gravă care se ridică în legătură cu această formulare este că un om poate fi [atunci] considerat „liber” în măsura în care aspiraţiile şi dorinţele sale se sting, de exemplu datorită unei condiţionări exterioare.

După cum afirmă Berlin în eseul său destinat corectării, „[d]acă gradele de libertate s-ar stabili în funcţie de satisfacerea dorinţelor, atunci aş putea creşte libertatea la fel de bine prin eliminarea lor, ca şi prin satisfacerea lor; i-aş putea elibera pe oameni (inclusiv pe mine însumi) manipulându-i astfel încât să-şi piardă dorinţele lor iniţiale, pe care am decis să nu le satisfac.3

[216] Într-o versiune ulterioară (1969), Berlin a eliminat pasajul generator de nemulţumire, modificând prima frază citată mai sus după cum urmează: „Libertatea politică în sensul acesta este pur şi simplu sfera în care omul poate acţiona neobstrucţionat de către alţii.”4 Numai că şi această din urmă poziţie a lui Berlin continuă să sufere de probleme grave. Într-adevăr, Berlin explică acum că libertatea este „absenţa obtacolelor în calea posibilelor alegeri şi activităţi”, adică a obstacolelor ridicate prin „activităţi umane alterabile”.5 Numai că această poziţie se apropie , după cum a observat Profesorul Parent, de confundarea „libertăţii” cu „posibilităţile”, cu alte cuvinte de subminarea conceptului însuşi de libertate negativă al lui Berlin, în favoarea înlocuirii lui cu un concept ilegitim de „libertate pozitivă”. Astfel, după cum a arătat Parent, să presupunem că X refuză să-l angajeze pe Y deoarece Y este un roşcovan şi lui X nu-i plac roşcovanii; fără îndoială că X reduce spectrul de posibilităţi ale lui Y, cu toate că nu se poate în nici un caz spune că el invadează „liberatea” lui Y.6 Într-adevăr, Parent continuă prin a sublinia apariţia repetată a confuziei între libertate şi posibilităţi în scrierile „ultimului” Berlin; astfel, Berlin scrie că „libertatea despre care vorbesc este posibilitatea de acţiune” (xlii) şi identifică creşterea libertăţii cu „maximizarea posibilităţilor” (xlviii). După cum subliniază Parent, termenii „libertate” şi „posibilitate” au semnificaţii diferite; cuiva îi poate lipsi, de exemplu, din numeroase motive posibilitatea de a cumpăra bilete la un concert (de pildă este prea ocupat) - şi cu toate acestea el este „liber” să cumpere un astfel de bilet, în toate sensurile proprii ale cuvântului libertate.7

Aşadar, scăderea fundamentală a lui Berlin este eşecul său de a defini libertatea negativă, ca fiind absenţa oricărei interferenţe fizice cu persoana şi proprietatea unui individ, cu drepturile sale legitime de proprietate, înţelese în sens larg. Neidentificând această definiţie, Berlin a căzut în rătăcire – sfârşind practic prin abandonarea însuşi conceptului de libertate negativă pe care încercase să-l acrediteze, şi prin a ateriza, vrând nevrând, în tabăra „libertăţii pozitive”. Mai mult, împuns de către criticii săi cu acuzaţia că susţine sistemul laissez-faire, Berlin s-a lăsat mânat în diatribe frenetice şi auto-contradictorii împotriva ideii de laissez-faire, ca şi cum ea ar fi o injurie pentru libertatea negativă. Berlin scrie, de exemplu, că „relele sistemului laissez-faire nerestricţionat…au dus la încălcări brutale ale libertăţii ‘negative’…inclusiv în ceea ce priveşte libertatea de expresie sau de asociere”. Deoarece laissez-faire [217] înseamnă tocmai deplina libertate a persoanei şi a proprietăţii, incluzând, bineînţeles, libertatea de exprimare şi de asociere, ca pe o submulţime a drepturilor de proprietate privată, Berlin a afirmat în cazul acesta o absurditate.

Într-un alt elan de fantezie similară, Berlin scrie despe „soarta libertăţii personale pe vremea domniei individualismului economic nestăvilit – despre situaţia majorităţii molestate, mai ales a celei de la oraş, ai cărei copii au fost distruşi în mine sau în ţesătorii, în vreme ce părinţii lor trăiau în sărăcie, boli şi ignoranţă; o situaţie în care ideea că cei săraci şi slabi se bucură de drepturi legale…a devenit o sinistră batjocură.”8

În mod nesurprinzător, Berlin continuă prin atacuri împotriva unor liberali de tip laissez-faire autentici şi consecvenţi, cum sunt Cobden şi Spencer, în numele unor liberali clasici confuzi şi inconsecvenţi, ca Mill şi Tocqueville.

Există mai multe probleme grave şi fundamentale care afectează fulminaţiile lui Berlin. Una dintre ele este totala necunoaştere a istoricilor contemporani ai Revoluţiei Industriale, cum ar fi Ashton, Hayek, Hutt şi Hartwell, care au demonstrat că noile industrii au redus sărăcia şi spectrul morţii prin inaniţie care existau înainte, atât în cazul muncitorilor în general, cât şi al copiilor care lucrau, mai degrabă decât să provoace [aceste calamităţi].9 Dar există probleme grave şi la nivel conceptual. În primul rând, este absurd şi auto-contradictoriu să se afirme ca laissez-faire sau individualismul economic ar fi putut leza libertatea personală; şi în al doile rând, Berlin efectiv subminează în mod explicit însuşi conceptul de liberate „negativă”, în numele unor concepte de putere sau de avuţie pozitive.

Berlin atinge culmea modului său de abordare (sau punctul ei cel mai de jos) atunci când atacă nemijlocit libertatea, pentru că ar fi fost „folosită…la înarmarea celor puternici, a celor brutali şi a celor lipsiţi de scrupule, împotriva celor umani şi slabi….Libertatea lupilor a însemnat întotdeauna moartea oilor. Istoria pătată de sânge a individualismului economic şi a competiţiei capitaliste nestăvilite…nu [mai] au astăzi nevoie de a fi subliniate.”10

Eroarea de câpătâi pe care o comite aici Berlin este de a identifica în mod insistent libertatea şi piaţa liberă cu opusul lor: cu agresiunea coercitivă. Să observăm utilizarea repetată de către el a unor termeni cum ar fi „înarmare”, „brutali”, „lupi şi oi”, sau „pătată de sânge”, care sunt, fără excepţie, aplicabili numai [218] agresiunii corecitive, aşa cum a fost aceasta în mod universal întrebuinţată de către stat. În fine, el identifică apoi acest tip de agresiune cu opusul ei – procesul paşnic şi voluntar al liberului schimb, din cadrul economiei de piaţă. Individualismul economic nestăvilit a dus, dimpotrivă, la schimburi paşnice şi armonioase, care i-au favorizat tocmai pe cei „slabi” şi pe „oi”; aceştia din urmă sunt cei care nu ar fi putut supravieţui în legea etatistă a junglei, cei care culeg cea mai mare parte din beneficiile economiei bazate pe libera competiţie. Chiar şi numai o familiarizare sumară cu ştiinţa economică – şi în particular cu legea ricardiană a avantajului comparativ – l-ar fi putut edifica pe Sir Isaiah în privinţa acestei probleme vitale.11


[1] Isaiah Berlin, Two Concepts of Liberty, Oxford, Oxford University Press, 1958, p. 7.

[2] Isaiah Berlin, „Introducere”, Four essays on Liberty”, Oxford, Oxford University Press, 1969, p. xxxviii.

[3] Ibid., p. xxxviii. A se vedea şi William A. Parent, „Some Recent Work on the Concept of Liberty”, American Philosophical Quarterly, iulie 1974, 149-53. Profesorul Parent adaugă la această critică faptul că Berlin trece cu vederea cazurile în care oamenii nu acţionează „cu adevărat” în modurile pe care le vor şi le doresc, astfel încât Berlin ar fi silit să admită că libertatea omului nu este diminuată dacă el este împiedicat cu forţa să facă ceva care „nu-i place”. Însă poziţia lui Berlin poate fi apărată de această acuzaţie, dacă interpretăm termenii „voinţă” şi „dorinţă” în accepţiunea lor formală, referitoare la obiectivul liber ales al unei persoane, mai degrabă decât în sensul a ceva de care el se bucură să facă sau să realizeze, în sens emoţional, sau hedonist. Ibid., p. 150-52.

[4] Berlin, Four essays on Liberty, p. 122.

[5] Ibid, pp. xxxix-xl.

[6] Mai mult, dacă cineva i-ar interzice lui X să refuze să îl angajeze pe Y pentru motivul că acesta din urmă este roşcovan, atunci, printr-o activitate umană alterabilă, se pune un obstacol în calea acţiunii lui X. Conform definiţiei revizuite a libertăţii furnizate de Berlin, aşadar, îndepărtarea obstacolelor nu poate spori libertatea, deoarece ea nu poate decât să aducă beneficii libertăţii unor oameni, pe seama altora. Îi mulţumesc Dr. David Gordon pentru această observaţie.

[7] Parent, „Some recent Work”, pp. 152-53.

[8] Berlin, Four Essays on Liberty, pp. xlv-vlvi.

[9] A se vedea F. A. Hayek, ed., Capitalism and the Historians, Chicago, University of Chicago Press, 1954; şi R.M. Hartwell, The Industrial revolution and Economic Growth, Londra, Methuen, 1971.

[10] Berlin, Four Essays on Libery, p. xlv.

[11] A se vedea şi Murray N. Rothbard, „Back to the jungle?”, în Power and Market, ed. a doua, Kansas City, Sheed Andrews and McMeel, 1977, pp. 226-28.

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România