Prefaţă la ediţia în limba română

Marius Spiridon
cuprins

Tinerii care s-au jertfit în ’89 au făcut-o cu aceste cuvinte pe buze: „Vom muri şi vom fi liberi!”. Ele sunt un bun început pentru o scurtă introducere la Rothbard. 

Martiriul tinerilor români ne arată că jertfa are sens numai în perspectiva unei existenţe veşnice. Este logic, nu poţi fi liber după moarte decât dacă „eşti”. Curajul fizic în faţa morţii, scria Steinhardt, reprezintă baza ultimă a libertăţii. Cum poţi avea curaj fără credinţă? Rothbard credea că pasiunea pentru dreptate stă la baza unei societăţi de oameni liberi. Pasiunea pentru dreptate nu are sens decât dacă virtutea, dreptatea este criteriul ultim al unei existenţe veşnice în bine. Numai această credinţă, trăită, face să aibă sens virtutea, dreptatea şi jertfa. Moralitatea tradiţională este parte a „pachetului complet” al unei ordini a libertăţii.[1]

Dacă lecţia de credinţă a tinerilor români din ’89 îl completează logic pe Rothbard, orice strategie de transformare socială către o ordine a libertăţii are nevoie de Rothbard. De fapt, întreaga tradiţie austriacă de drept şi economie acoperă un gol imens. Creştinismul, mai ales cel ortodox, a acordat o mare atenţie teologiei şi vieţii duhovniceşti. Din nefericire, în lumea ortodoxă studiul legilor naturale a fost neglijat. Atât ştiinţele naturii cât mai ales ştiinţele sociale, studierea legilor naturale ale acţiunii umane, au fost lăsate deoparte. Normalitatea – „pachetul complet” – a avut de suferit pentru că autonomizarea celor două sfere - cunoaşterea legilor naturale care guvernează acţiunea umană în societate şi credinţa şi moralitatea tradiţională - a separat fatal cele două ingrediente natural complementare. Savanţii au căutat să dezvolte justificări ale unei ordini a libertăţii independente de credinţă iar teologii şi cei apropiaţi de biserică au îmbrăţişat diverse erori populare.

Opera lui Rothbard şi a austriecilor acoperă o parte mare din golul de care am vorbit. Pentru orice om dornic să înţeleagă care este cadrul legal natural al unei ordini a libertăţii, lectura tratatului rothbardian „Ethics of Liberty”este indispensabilă; oricine caută să înţeleagă funcţionarea economiei şi efectele intervenţionismului trebuie să meargă la cele două volume din „Man, Economy, and State”[2] şi la celelalte cărţi şi articole ale lui Rothbard.

Cartea pe care o aveţi acum în faţă este cea mai bună discuţie a problemelor monetare scrisă vreodată. În ea veţi găsi o descriere clară a ordinii monetare naturale, a apariţiei şi dezvoltării monedei pe o piaţă liberă, a sistemului bancar, a rolului pe care moneda şi băncile îl au în cadrul diviziunii muncii. Sistemul monetar compatibil cu o ordine a libertăţii are acum un nume: liberă întreprindere bancară cu rezervă 100% pe depozitele la vedere. Efectele intervenţiei statului sunt descrise în detaliu, procesul de degradare a monedei şi sistemului bancar fiind o consecinţă necesară a dorinţei unei instituţii născute din agresiune - statul - de a dobândi resurse. Natura şi consecinţele dezastruoase pentru societate ale inflaţiei nu mai constituie un secret pentru cel ce a parcurs acest mic tratat de monedă.

Studiul monumental al lui Guido Hűlsmann aduce la zi analiza lui Rothbard. Discuţia lui Hűlsmann privind aranjamentele monetare europene şi evidenţierea legăturii cauzale dintre expansiunea monetară la nivel global orchestrată de Sistemul Federal de Rezerve (FED) şi seria de crize economice şi financiare din anii ’90 merită atenţie, dată fiind apropiata aderare a României la Uniunea Europeană, pe de o parte, şi popularitatea explicaţiilor eronate ale crizelor recente (puse pe seama capitalismului), pe de alta.

Moneda deţine o poziţie de frunte în arsenalul etatismului. Moralitatea tradiţională, prezenţa unor alternative mai viabile (concurenţa instituţională) şi lipsa resurselor reprezintă, probabil, cele mai puternice piedici în calea expansiunii statului. Moneda şi sistemul bancar controlat de stat furnizează resurse nu numai pentru activităţi concrete ale statului, ele creează premisele pentru extinderea dominaţiei birocraţiei asupra altor sfere ale vieţii sociale. Statul s-a folosit din plin de această oportunitate. Fără „asistenţa” furnizată de resursele confiscate prin procesul inflaţionist, birocraţia nu ar fi fost niciodată capabilă să concureze cu caritatea privată; ineficienţa birocraţiei se traduce în costuri enorme, acoperirea lor prin impozitare fiind nefezabilă politic, generând rezistenţă. Inflaţia şi statul asistenţial au dat o lovitură puternică moralităţii tradiţionale; moralitatea tradiţională avea la bază şi un set de stimulente pe care statul a făcut tot ce i-a stat în putinţă să le distrugă. Economisirea a încetat să mai fie o virtute respectată, inflaţia fiind capabilă să măture economiile de o viaţă într-o clipă; familia a fost ruinată (copiii au devenit un lux, fiind rapid confiscaţi de stat prin sistemul învăţământului public, familia fiind în imposibilitatea de a beneficia de sprijin din partea lor, dar suportând povara întreţinerii; impozitele mari, necesare pentru susţinerea unei categorii importante electoral de pensionari lasă puţine resurse familiilor pentru creşterea copiilor; copiii au încetat să mai fie o „poliţă de asigurare pentru bătrâneţe”, existând acum siguranţa pensiei, lucru care a distrus solidaritatea inter-generaţională); programele „sociale” au redus dependenţa de comunitatea locală pentru sprijin pentru cei mai puţin binecuvântaţi material sau fizic, familiile şi indivizii devenind tot mai dependenţi de puterea centrală şi mai atomizaţi; pe lângă dificultăţile materiale menţionate, familia a fost atacată şi la nivel intelectual, prin subvenţionarea educaţiei sexuale şi promovarea ei în şcoli şi alte locuri. Slăbirea familiei, slăbirea comunităţii locale au contribuit la centralizarea şi birocratizarea societăţii. Prin schimbarea stimulentelor, moralitatea tradiţională s-a transformat dintr-un avantaj într-un dezavantaj. Cel econom, familist, cinstit (în sensul tradiţional, nu în sensul legalist) are puţine şanse de reuşită. Cel nechibzuit, care se îndatorează, care se specializează în procurarea de resurse prin intermediul agresiunii instituţionalizate şi în distribuţia lor, nu în producţie şi schimb voluntar, care nu îşi ajută familia, care predică „ştiinţific” imoralitatea, expansiunea statului etc. este cel cu mari şanse de reuşită. Resursele sunt în această sferă. Şi moneda a avut un rol important în naşterea acestui aranjament instituţional anti-moral şi eliminarea alternativelor locale voluntare.

Restaurarea normalităţii are nevoie de înţelepciune, de înţelegerea cauzelor erorilor actuale şi de identificarea corectă a soluţiilor. Acest mic tratat şi opera rothbardiană întreagă furnizează un asemenea fundament şi ghid intelectual pentru acţiune. Mişcarea lucrurilor în direcţia cea bună necesită puterea jertfei şi lumina înţelepciunii.

Una din erorile care au erodat cauza libertăţii şi au pavat drumul etatismului a fost credinţa că libertatea nu este compatibilă decât cu relativismul, cu îndoiala asupra existenţei vreunui adevăr demonstrabil. Această teorie aproape că susţine dependenţa libertăţii de prostie. Lucrurile stau exact invers: lăsarea în paragină a adevărului, a înţelegerii naturii acţiunii umane, a agresiunii, a formelor de manifestare a ei în diverse domenii reprezintă cheia etatismului. Relativismul creează un întuneric intelectual în care conflictele vor primi soluţii arbitrare, în care libertatea va fi călcată în picioare pentru că nimeni nu mai ştie ce este aceea libertate. Cum putem elimina furtul din societate dacă nu ştim ce este aceea proprietate?[3] Relativismul duce inevitabil la punerea statului în poziţia de arbitru al conflictelor pe criterii arbitrare: proprietatea este ceea ce statul spune că e proprietate, soluţionarea conflictelor se face de către stat etc. Aşa cum moneda încăpută pe mâna statului va fi utilizată ca instrument pentru expansiunea statului şi intră inevitabil într-un proces de degradare, tot aşa dreptul va fi pervertit şi va deveni un instrument de expansiune a statului şi de exploatare a unor grupuri în favoarea altora. Degradarea monedei şi a dreptului vor duce la degradarea semnificativă a ordinii sociale. Numai utilizarea corectă a raţiunii ne poate ghida în restaurarea normalităţii în diversele sfere ale vieţii sociale. Relativismul nu văd cum ne-ar putea scoate din marasm.

Încheiem spunând că “lupta cea bună” are cu adevărat sens numai prin credinţă şi are cu adevărat conţinut numai prin înţelepciune. Una fără cealaltă sunt şchioape: cel cu credinţă nu va şti pentru ce trebuie să lupte şi cum să facă schimbarea pentru că nu înţelege legile naturale ale societăţii, cel cu înţelepciune nu va fi capabil să justifice coerent necesitatea luptei şi a jertfei. Edificiul rothbardian are cu adevărat sens în cadrul pachetului complet, fiind o recuperare a înţelepciunii naturale, a exercitării cu folos a darului raţiunii.

Marius Spiridon*


[1] Pentru înţelegerea eticii şi teologiei tradiţionale a se vedea în general operele Părinţilor Răsăriteni. Introduceri bune sunt Dogmatica Sf. Ioan Damaschin sau Catehezele Sf. Chiril al Ierusalimului. Scrierile Sf. Ioan Gură de Aur rămân cea mai accesibilă, mai extinsă şi mai adâncă justificare a vieţii în virtute. Cel care a contribuit cel mai mult la precizarea „pachetului complet” este Dan Cristian Comănescu. A se vedea, în acest sens, interviurile sale „Despre har şi libertate” de pe www.misesromania.org. Seminarul privat pe care îl conduce regulat în Bucureşti are în centru asemenea teme.

[2] Majoritatea operelor lui Rothbard sunt disponibile gratuit online pe pagina de internet a Institutului Ludwig von Mises din SUA (www.mises.org). O serie de traduceri în limba română din Rothbard sunt deja disponibile pe situl Institutului Ludwig von Mises – România, (www.misesromania.org).

[3] Porunca „Să nu furi” este mai complexă decât pare la prima vedere. Nu există decât două modalităţi de a dobândi proprietate, indiferent de timp şi loc: prin mijloace voluntare sau prin agresiune. „Să nu furi” elimină cea de-a doua posibilitate. Analiza raţională a proprietăţii este singura care poate da un răspuns privind modalităţile concrete de dobândire legitimă a proprietăţii. Pentru a vedea complexitatea problemei, dăm o serie de întrebări: reprezintă rezerva fracţionară furt? Reprezintăreprezintă impozitarea dobândire de resurse prin agresiune? Este protecţionismul agresiune? Welfarewelfare state-ul este aranjament voluntar sau agresiune instituţionalizată? Dar banca centrală? Dar dobândirea de resurse prin inflaţie? Etc.etc. La o parte din aceste întrebări complexe va răspunde cartea de faţă.

Practicarea virtuţii presupune nu numai post ci, în măsura în care ne angajăm în acte de agresiune, să abandonăm aceste acte, oricât de „complexe” ar fi ele. Nu întâmplător primele tratate serioase de monedă şi bănci au apărut în spaţiul creştin (catolic); ele au fost o necesitate, pentru a vedea în ce măsură noile practici comerciale respectă preceptele tradiţionale şi sunt activităţi legitime pentru credincioşi. Trebuie recuperată şi în spaţiul ortodox preocuparea sănătoasă a primilor Părinţi, în special Sf. Ioan Gură de Aur, pentru analiza etică a tuturor aspectelor vieţii sociale, preocuparea de a nu lăsa în paragină dreptul şi înţelegerea ordinii sociale.

* Marius Spiridon este vice-preşedinte al Institutului Ludwig von Mises - România

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)