Heilbroner sau ispita frumuseţii goale

Marius Spiridon · 21 martie 2006

I. Frumosul nu e de ajuns

Dostoievski a spus odată că frumuseţea va salva lumea. Şi frumuseţii i se aplică ceea ce spune Augustin despre adevăr: “so much is truth beloved that whoever loves something else wishes it to be the truth”.

Heilbroner a scris o carte frumoasă, o istorie frumoasă a gândirii economice.[1] Numai că frumuseţea în sine nu este de ajuns pentru a salva lumea. În sine, frumuseţea nu este nici bună, nici rea, ci depinde de întrebuinţarea pe care i-o dai să o faci salvatoare sau instrument al pierzaniei. Autorul nostru mobilizează resurse însemnate de elocinţă pentru a captiva cititorul. Şi reuşeşte. Însă frumuseţea de care vorbea Dostoievski nu era frumuseţea simplă. Este acea frumuseţe de care se vorbeşte la începutul creaţiei, acea frumuseţe care este sinonimă cu binele, acelaşi cuvânt grecesc redând simultan ideea de bine şi de frumuseţe. Frumuseţea care este opera Înţelepciunii sau a înţelepciunii este în acelaşi timp şi bună şi trimite la izvorul frumuseţii şi bunătăţii. “Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată.”[2]

Este frumuseţea operei lui Heilbroner dublată de înţelepciune sau de ştiinţă? Dată fiind importanţa ideilor economice pentru orice societate, această întrebare este una capitală. Familiarizarea cu edificiul acestei ştiinţe este una din temeliile civilizaţiei şi ale libertăţii. Însuşirea de către fiecare generaţie a tradiţiei este poate mai importantă pentru civilizaţie decât o descoperire genială izolată într-o mare de ignoranţă. Contribuie frumuseţea condeiului lui Heilbroner la salvarea civilizaţiei prin scoaterea din ariditate a raţionamentului sec, neliterar?

II. Importanţa ideilor

Trebuie să ştii economie sau să aderi la o explicaţie economică pentru a scrie o istorie a gândirii economice, fie ea şi de popularizare. Ca să-şi selecteze eroii, Heilbroner trebuie să aibă ceva în minte cu privire la care explicaţie a bunăstării sau sărăciei este credibilă, care explicaţie a şomajului, a crizelor economice, a Marii Depresiuni, a coordonării activităţii productive, a efectelor populaţiei asupra bunăstării etc. poate fi susţinută şi care nu. Mai mult, trebuie să ştii pe ce tip de sistem legal şi de cultură-religie se spijină un sistem economic viabil. Încercăm să creionăm un răspuns înainte de a vedea ce răspuns găsim în “subterana” textului lui Heilbroner.

Lumea în care trăim este una a rarităţii resurselor. Confruntat iniţial cu puţinătatea bunurilor din universul exterior, omul luptă împotriva rarităţii cu mâinile goale şi efortul său productiv este răsplătiti cu zgârcenie de univers. Condiţia fundamentală a civilizaţiei, a prosperităţii este dobândirea de instrumente care să sporească productivitatea efortului uman (numită tehnic în economie “acumulare de capital”). Bunăstarea, civilizaţia, depind astfel de capital (format prin economisire şi investire), de specializare, monedă, schimb şi, lucru puţin ştiut, de existenţa multor semeni! Doi-trei oameni nu pot genera o economie complexă, cu o diviziune extinsă a muncii. Problema fundamentală a naşterii şi menţinerii unei astfel de economii în care efortul uman este uimitor de productiv este aceea a coordonării diverselor activităţi productive. Cheia soluţionării acestei probleme o constituie proprietatea privată. Numai în condiţii de proprietate privată se pot forma preţuri în monedă care să permită deţinătorilor de resurse orientarea în milioanele de produse şi procese productive. Abolirea, totală sau parţială, a proprietăţii private, a monedei sau a profiturilor transformă coordonarea într-un haos. Concluzia este că depăşirea nivelului de subzistenţă este posbilă numai într-o ordine a proprietăţii private.[3]

Raţiunea umană este capabilă să perceapă condiţiile esenţiale ale acestei ordini. Ea se spijină din punct de vedere legal pe un sistem ce exclude agresiunea, mai ales agresiunea statală, instituţionalizată sau legitimată. Fundamentul ultim al ei îl constituie însă respectul radical pentru persoană, coerent numai prin aderarea la o credinţă care arată virtutea drept criteriu ultim al unei existenţe veşnice în bine, dar al unui Dumnezeu veşnic şi bun. “Capitalismul” de care vorbeşte Heilbroner nu poate exista şi rezista decât, aşa cum spune adesea Dan Cristian Comănescu, ca un corolar al non-agresiunii virtuoase întărite de har.[4]

Dacă ar fi să facem o paralelă cu Heilbroner, am spune aşa: teoria economică modernă (descrierea ordinii naturale) se absoarbe din Mises şi Rothbard, fundamentul spiritual ultim al acestei ordini îl reprezintă creştinismul ortodox (Părinţii Bisericii), iar cea mai bună istorie a gândirii economice din această perspectivă este cea a lui Rothbard, magnifica An Austrian perspective on the History of Economic Thought.

III. Paradigma lui Heilbroner

Autorul Filozofilor lucrurilor pământeşti are însă alte idei. După el, ştiinţa economică modernă este sinonimă cu Economics-ul lui Samuelson.[5] Şi Heilbroner nu numai că spune acest lucru fără să roşească, însă recomandă şi citirea cu atenţie a acestei lucrări! (p. 353, unde ne asigură că această “carte strălucită, de larg orizont” trebuie “studiată, nu numai lecturată”). Acest popularizator keynesist al omnipotenţei guvernamentale, denigrator al economisirii (cheia acumulării de capital, aşa cum spuneam mai devreme) şi suporter timp îndelungat al superiorităţii modelului sovietic, este astfel ridicat la rangul de exponent al sistemului pentru care Heilbroner îşi pune în joc talentul de scriitor. Dar să vedem “în oglindă” viziunea economică a lui Heilbroner, prezentă în carte.

Capitalismul pur apare ca un sistem neviabil, afectat de problema populaţiei (sesizată de eroul Malthus), de crize recurente (de supraproducţie, identificate corect de Marx, Malthus şi Keynes), de şomaj, de sărăcie, inegalitate, de baroni ai jafului, de munca copiilor, de imoralitate, de jocul absurd la bursă (sfârşit în crahuri), de conflictul între clase (capitalişti şi muncitori), printre altele. Aproape că nu e rău sub soare care să nu fie pus pe seama sistemului libertăţii. Ceea ce caută de fapt Heilbroner prin lungul şir de scrieri ale “eroilor” (identificaţi după metoda Samuelson) este un capitalism “viabil”. Şi antidotul este găsit rapid, în atotputernicia agentului agresiunii instituţionalizate, statul, şi în sistemul keynesist. În fine, spiritul care ar subîntinde capitalismul ar fi “spiritul protestant” şi cel al umanismului Renaşterii (p. 37). Triada teorie-fundament spiritual-istoria ideilor economice pe care noi am văzut-o ca Mises-Părinţi-Rothbard arată la Heilbroner astfel: Samuelson-protestantism/umanism-Heilbroner (ultimul nume e adăugat de noi).

O scurtă discuţie a modelului de analiză prezentat mai sus este absolut necesară din următorul motiv: milioanele de cititori ai lui Heilbroner nu rămân numai cu o înşiruire de nume de economişti (sau pseudoeconomişti sau şarlatani cum sunt socialiştii utopici, absolut ignoranţi (cu excepţia lui Mill) în ale economiei, şi cărora le dedică un capitol) ci cu această viziune generală asupra funcţionării unei ordini a proprietăţii private.

Alegerea lui Samuelson ca standard este dubioasă. Nu din punctul meu de vedere, ci din al lui Heilbroner însuşi. Imediat după căderea comunismului, autorul Filozofilor a avut puterea să spună că Mises a avut dreptate: socialismul nu este un sistem viabil. Nici o menţiune nu apare însă în Filozofi nici despre Mises, nici despre imposibilitatea alocării raţionale a resurselor în absenţa proprietăţii private (socialism), nici despre viabilitatea socialismului. Samuelson, însă, total ignorant în ce priveşte propoziţiile fundamentale ale funcţionării ordinii naturale şi care mai prezicea şi că URSS va ajunge din urmă SUA la ratele de creştere din anii ‘50-’60, e dat ca etalon al teoriei economice moderne, iar tratatul său figurează ca “state-of-the-art” în domeniu. Ceva ne scapă în raţionamentul lui Heilbroner.

Însă probabil că logica cu care el operează e una specială. Să vedem cum stau lucrurile cu relaţia protestantism-capitalism. Protestantismul, pe linia weberiană, e văzut ca un curent ce “a stimulat o atitudine nouă faţă de muncă şi bogăţie” dar şi un prieten al toleranţei religioase (p. 37), în timp ce catolicismul apare ca un duşman al negustorilor şi, probabil, al capitalismului. În paragraful imediat următor ne este oferit exemplul (reluat din p. 24) al “bietului Robert Keayne [care] a avut de pătimit din partea autorităţilor religioase puritane pentru îndeletnicirile sale mercantile.” Nu avem decât o singură problemă: Keayne a fost persecutat de confraţii săi protestanţi, fiind el însuşi un predicator protestant al Evangheliei. Halal “atitudine nouă faţă de muncă şi bogăţie”. Iar şase rânduri mai jos ni se spune că Evul Mediu nu a fost “o perioadă de stagnare şi de absenţă a comerţului”, epoca feudală fiind martora creării a o mie de oraşe, legate prin drumuri şi susuţinute prin diviziunea muncii şi comerţ cu zonele agricole. Cum Evul Mediu de care vorbeşte este în cea mai mare parte un Ev Mediu catolic, trebuie că Biserica catolică nu era atât de intolerantă pe cât ni se spunea câteva rânduri mai sus.

Cartea, deşi bine scrisă, este un faliment la nivelul logicii economice. Pe lângă exemplele de mai sus mai există o legiune, Heilbroner continuând cu mult succes linia lui Schumpeter, care a numit măgărul lui Buridan, mort în mijlocul drumului pentru că nu a reuşit să se hotărască între fân şi apă, “perfectly rational”. Să luăm problema populaţiei, prezentă obsesiv pe parcursul cărţii. Poziţia lui Malthus, care susţinea că sistemul capitalist se va prăbuşi sub povara populaţiei şi a lipsei de mijloace de hrană, făcându-se, pornind de la aceste premise, avocatul “variolei, sclavajului şi infanticidului” (p. 88), este socotită de Heilbroner – predictibil –“în cel mai înalt grad logică”. Ce nu a înţeles Malthus este că există deosebiri fundamentale între om şi elefant. Numărul de elefanţi sau de plante este strict dependent de cantitatea de hrană disponibilă direct în univers. Omul, dotat cu raţiune şi cu puterea de a acumula instrumente de producţie şi de a participa la o diviziune extinsă a muncii, este practic independent de cantitatea de bunuri de consum pe care universul le pune direct la dispoziţie. Chiar şi astăzi coordonarea activităţilor productive este extrem de precară în majoritatea zonelor lumii, ceea ce înseamnă că există rezerve imense de sporire a producţiei (oceanele sunt practic neexploatate din cauza proprietăţii comune) şi, în consecinţă, a populaţiei, în condiţii de menţinere sau chiar creştere a nivelului de trai.[6] Ne oprim aici cu exemplele de erori.

IV. Concluzii

Frumuseţea scrisului lui Heilbroner nu este suficientă pentru a compensa lipsa lui de discernământ şi de ştiinţă. Frumuseţea lui Heilbroner nu este una care să salveze lumea, ci una care condamnă lumea la barbarie. Iar bunele intenţii, câte or fi fost, nu sunt suficiente. Singurul său punct tare îl constituie critica făcută discret utilizării matematicii în economie şi apărarea logicii.

Constantin Noica îşi amintea că în tinereţe obişnuia să spună că el nu face altceva decât să prezinte detaşat doctrinele filozofice. Replica, şoptită la ureche, a unei tinere domnişoare ar fi fost: “lasă că ştim noi că dumneata vrei să ademeneşti lumea în bordelul lui Hegel”. Frumuseţea şi claritatea lui Heilbroner sunt, din păcate, în slujba soluţiilor socialist-intervenţioniste, conducându-l pe cititorul neatent mai degrabă în bordelul keynesist decât în lumea minunată a ordinii naturale şi a ştiinţei economice.


[1] Robert L. Heilbroner, Filozofii lucrurilor pământeşti, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994. Trimiterile din text sunt la această ediţie.

[2] Înţelepciunea lui Solomon, cap. 7, versetul 10.

[3] Pentru descrierea detaliată a modului de funcţionare a unei asemenea ordini cititorul este rugat să consulte tratatul lui Ludwig von Mises, Human Action (disponibil integral online la www.mises.org, iar în româneşte la www.misesromania.org, precum şi monumentala Man, Economy, and State a lui Murray Rothbard (disponibilă la aceeaşi adresă).

[4] Această viziune este prezentă în toate scrierile recente ale lui Cristian Comănescu. Vezi, de exemplu, interviurile sale (disponibile online la www.misesromania.org) sau recenzia la cartea lui Rothbard, Ce le-a făcut statul banilor noştri?, din ultimul număr al Ideilor în dialog.

[5] Disponibil şi în traducere românească.

[6] La 1900 populaţia SUA era de 26 de milioane din care 40% lucrau în agricultură. Astăzi doar 3% lucrează în agricultură pentru a susţine peste 100 de milioane de oameni.


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentarii

  1. Domnule Spiridon,du-te rogu-te si culca-te. “Omul, dotat cu raţiune […] este practic independent de cantitatea de bunuri de consum pe care universul le pune direct la dispoziţie”…? Am mai auzit hiperoptimisme maladive a la Julian Simon. …Om trai si om vedea; dar trufia era, imi pare, unul din pacatele de care se temeau cel mai tare parintii bisericii…
    De altfel sarmanul Dostoievski, pe care il impaiezi retoric atit de frumusel, vorbea de frumusete intr-un sens foarte precis, de surplus necuantificabil / neinregimentabil in regulile schimbului capitalist (in sensul, nb., in care Adorno vorbeste de statutul operei de arta). Reciteste matale “Adolescentul” ca sa vezi cum stau lucrurile cu Dostoievski si capitalismul (de altfel, Dostoievski nu e singurul impaiat in articolul d-tale: Samuelson, pe care bati atit de duruitor toba, e mentionat o data si o-singura-data in toata cartea lui Heilbroner -la pg. 282 in editia mea).
    Nu ca as fi neaparat de stanga. Dar ma scoate din fire reaua-vointa si ochelarii de cal ideologici – de oricare parte ar fi. O fi fost Heilbroner socialist, dar dogmatic nu cred sa fi fost. Dovada? chiar si azi, 2008, in Statele Unite “the worldly philosophers” e lectura recomandata in majoritatea universitatilor pentru Economie 101…

    dadada....ordine naturala · 15 noiembrie 2008, 02:32 · #

  2. Uite ca uitasem…si de la sintagma “independent de cantitatea […] de bunuri puse direct la dispozitie de univers” pornisem…Care este atunci punctul dumitale de vedere asupra pozitiei lui Jim Rogers despre perspectivele de lunga durata in “commodity market”?
    (http://tjmather.com/value_investing/cache/jimrogers.html)

    ginghis · 15 noiembrie 2008, 02:45 · #

  3. interesante atat articolul cat si comentariile :D

    Lamangardo · 1 iulie 2011, 13:05 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)