Prin învăţămîntul public, cei de jos finanţează clasa mijlocie

Sorin Cucerai · 15 ianuarie 2005

Sistemul învăţămîntului public a fost creat pentru a asigura tuturor un acces egal la educaţie. Sau cel puţin aşa credem, dacă luăm în serios retorica socialismului asistenţial. Pentru că, la o privire mai atentă, beneficiarii acestui sistem sînt în majoritate tinerii orăşeni care provin din clasa de mijloc.

Cîţi elevi şi studenţi avem?

Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în şcolile din ţara noastră învaţă la ora actuală aproximativ un million de elevi în clasele primare. În învăţămîntul gimnazial sînt înscrişi 1.100.000 de elevi, iar liceele şi şcolile de arte şi meserii mai numără alţi 740.000 de tineri. Cît priveşte studenţii din universităţile de stat, ei sînt în număr de 500.000.

Dacă ne uităm pe cifrele oferite de recensămîntul din 2002, rezultă că aproximativ 400.000 de copii nu sînt înscrişi în învăţămîntul gimnazial. Lucrurile stau încă şi mai rău în cazul copiilor cu vîrsta între 10 şi 14 ani: peste 750.000 dintre ei nu sînt înscrişi în învăţămîntul liceal sau în şcolile de arte şi meserii. Cu alte cuvinte, 1.150.000 de copii nu sînt înscrişi, conform datelor statistice, în nici o formă de învăţămînt.

Cine finanţează educaţia publică?

Potrivit datelor obţinute în urma aceluiaşi recensămînt din 2002, populaţia activă din ţara noastră numără aproximativ 7.800.000 de persoane. Dintre acestea, numai 1.300.000 au urmat o facultate, o şcoală postliceală sau una de maiştri. Prin urmare, o majoritate uriaşă de aproape 6.500.000 de persoane plătesc funcţionarea unui sistem care îi priveşte într-o măsură destul de mică. Situaţia este încă şi mai gravă dacă ne uităm la datele din zona rurală, unde numărul persoanelor active este de 3.500.000, din care mai bine de două treimi au absolvit cel mult o şcoală de ucenici.

Dincolo de iluzii

În ciuda credinţei noastre că sistemul public de învăţămînt este un success prin care chiar şi cei din clasele de jos şi-au cîştigat dreptul la educaţie, realitatea este că el continuă să aibă o dimensiune elitistă. Un număr impresionant de persoane nu a absolvit decît şcoala generală. Dar aceste persoane trebuie să contribuie la finanţarea unui sistem care consumă 3,6% din PIB.

Pe de altă parte, beneficiarii învăţămîntului public sunt cei care provin din clasa de mijloc, pentru care educaţia reprezintă o valoare importantă - şi care sînt astfel dispuşi să îşi susţină copiii o periodă mai lungă de timp. Prin urmare, copiii familiilor din clasa mijlocie devin contribualili la o vîrstă mai înaintată decît copiii familiilor din clasele de jos. În plus, datorită educaţiei primite ei au acces la locuri de muncă mai bine plătite. De altfel, dintre cei 1.000.000 de şomeri înregistraţi la recensămîntul din 2002, în jur de 650.000 erau persoane care nu absolviseră decît şcoala primară, gimnaziul sau o şcoală de ucenici.

Acelaşi recensămînt ne arată că din cele peste 19.000.000 de persoane în vîrstă de cel puţin 10 ani, peste două treimi (mai exact peste 13.000.000) nu au absolvit nici o şcoală, sau au absolvit cel mult o şcoală de ucenici.

În concluzie, sistemul public de învăţămînt este departe de a-şi atinge scopul pentru care socialiştii ne repetă fără încetare că a fost creat. De fapt, el funcţionează ca un sistem prin care cei din clasa de mijloc şi cea de sus sînt finanţaţi de majoritatea celor săraci şi lipsiţi de educaţie. Cu alte cuvinte, sistemul permite şi asigură menţinerea inegalităţii sociale, ascunsă sub retorica triumfalistă a unei modernităţi incerte. O modernitate ale cărei costuri sînt plătite chiar de cei pe care îi exclude de la împărţirea beneficiilor.


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)