Cât de ridicate sunt dobânzile?

Bogdan Glăvan · 14 august 2004

Unul din clişeele politicienilor de pe toate meridianele este acela că rata dobânzii este prea ridicată, fapt care descurajează investiţiile şi creşterea economică. Recent, Preşedintele Senatului a reluat această temă într-o emisiune televizată. Potrivit lui N. Văcăroiu, „în condiţiile în care estimăm o inflaţie anuală de 9%, dobânzile anuale la depozite ar trebui să se situeze între 10%-11%, iar cele la credite să fie în jurul a 16%”. În replică, unii bancheri au arătat că nivelul actul al dobânzilor ţine cont de rata inflaţiei şi de politica BNR şi a Ministerului de Finanţe. Problema „corectitudini” ratei dobânzii este extrem de importantă şi adesea insuficient tratată în analizele economice. De aceea voi prezenta în continuare câteva consideraţii care, în opinia mea, sunt necesare în vederea unei înţelegeri adecvate a determinării ratei dobânzii.

1.     Contrar opticii convenţionale, ar trebui spus de la bun început că rata dobânzii nu este fixată de bănci aşa cum viteza unui automobil este decisă de şoferul acestuia. Rata dobânzii nu este rezultatul mecanic al unor factori care, în ultimă instanţă, ţin de voinţa unui om sau a unei instituţii. Dobânda este un fenomen social mult mai complex. În mod fundamental ea reflectă modul în care indivizii apreciază bunurile prezente în raport cu bunurile viitoare. Altfel spus, rata dobânzii rezultă din preferinţa societăţii pentru consumul imediat în dauna economisirii (consumului viitor). Cu cât indivizii pun un preţ mai mare pe consum, adică pe bunurile prezente, cu atât bunurile viitoare au o importanţă mai mică. Invers, cu cât societatea preţuieşte mai mult viitorul şi, în consecinţă, economiseşte o parte mai mare din venit, cu atât bunurile viitoare sunt mai importante faţă de cele prezente. În termeni monetari, o preferinţă temporală ridicată se traduce printr-o rată ridicată a dobânzii, deoarece indivizii nu sunt dispuşi să renunţe la, să zicem, 100 de unităţi monetare (u.m.) în prezent decât contra unei remuneraţii semnificative. Din contră, într-o societate în care preferinţa temporală este scăzută, oamenii sunt gata să schimbe 100 u.m astăzi contra 100 de u.m în viitor plus un mic câştig. Ca o concluzie a celor spuse, rata dobânzii este rezultatul interacţiunii a milioane de indivizi, fiecare cu preferinţa lui subiectivă de consum şi economisire. Dacă rata dobânzii este în ochii unora prea ridicată atunci de acest fapt nu sunt responsabile băncile, ci populaţia, care nu economiseşte atât de mult pe cât ar vrea respectivii analişti.

2.     Băncile acţionează ca intermediar în tranzacţiile bunuri prezente – bunuri viitoare. În virtutea acestei funcţii băncile îşi opresc o marjă, care să acopere riscul operaţiunilor de intermediere. Această marjă, care stă la baza profitului bancar se stabileşte pe piaţă, ca şi rata dobânzii, prin concurenţa dintre bănci. Cu cât numărul băncilor este mai ridicat, cu atât rata profitului obţinută de acestea va scădea, ceea ce va reduce diferenţa dintre rata dobânzii la depozite şi rata dobânzii la credite. Din acest punct de vedere, o posibilă explicaţie pentru rata înaltă a dobânzii active în ţara nostră este insuficienta concurenţă din industria bancară românească. Dar, pentru acest fapt, iarăşi responsabile nu sunt băncile, ci statul, care prin reglementări stufoase sufocă practic libera intrare pe piaţă a unor noi concurenţi.

3.     Un alt factor important în stabilirea nivelului dobânzii pe piaţă este rata anticipată a deprecierii monedei. Cu cât este mai mare rata inflaţiei, cu atât este mai ridicată rata dobânzii. Dacă un individ este pregătit să renunţe la 100 u.m astăzi în schimbul a 105 u.m. peste un an, cu siguranţă el nu va mai face tranzacţia dacă se aşteaptă ca puterea de cumpărare a banilor să scadă la jumătate în următorul an. În schimb, va pretinde o dobândă care să compenseze pierderea aşteptată a valorii unităţii monetare şi să-i ofere câştigul „real” de 5%. Din păcate, nici această consideraţie nu joacă în favoarea reducerii ratei dobânzii în România. Rata anualizată a inflaţiei pe ultimele luni (şi suntem la jumătatea lui 2004) a fost considerabil mai mare decât cea estimată de guvern şi de domnul Văcăroiu, respectiv de 13%-14%, şi nu de 9%. Şi chiar şi această cifră este optimistă, pentru a nu spune complet nerealistă, după cum recunosc toţi economiştii de bună credinţă. În plus, nici nu contează prea mult ceea ce cred despre evoluţia inflaţiei eu, domnul Văcăroiu sau ceilalţi economişti, ci ce crede populaţia. Iar aceasta din urmă priveşte pesimist rapoartele guvernamentale şi cifrele oficiale, deoarece autorităţile politice au încercat să ne păcălească sistematic „tipărind” masiv bani. Degeaba se străduie Preşedintele Senatului să convingă băncile de realitatea spuselor sale, câtă vreme populaţia nu mai înghite gogoşile cu performanţa în materie de desinflaţie.

4.     Nu în ultimul rând, rata dobânzii din economie este afectată de intervenţia directă a guvernului asupra pieţei creditului. În Romania, statul s-a împrumutat masiv de la bănci şi de la populaţie pentru a acoperi cronicul deficit bugetar. Această politică a secătuit oferta de împrumuturi, iar investitorii privaţi au rămas, în consecinţă, fără astfel de resurse. Nu-i de mirare că oamenii de afaceri s-au plâns ani la rând de politica aşa-zis restrictivă a băncilor, dar băncile nu au făcut altceva decât să-şi urmeze propriile interese, acordând împrumuturi peste împrumuturi guvernului, fără ca sacul fără fund al acestuia să fie vreodată umplut. În prezent, statul (acelaşi stat din componenţa căruia face parte N. Văcăroiu) îşi finanţează cheltuielile atrăgând fonduri la o rată a dobânzii de 17%-18%. Dacă acest nivel este judecat drept excesiv de ridicat, atunci cum de acceptă Ministerul Finanţelor să ia bani cu împrumut? Răspunsul este simplu. În realitate, finanţiştii guvernului ştiu că preţul actual al creditului nu este mare, probabil nedepăşind rata reală a inflaţiei. În aceste condiţii, lamentările unora privind mărimea ratei dobânzii nu sunt altceva decât gogoşi electorale.


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)