Butaforia economică a unui liberalism fantomatic

Butaforia economică a unui liberalism fantomatic

Balcerowicz este departe de a construi un corp de enunțuri legate logic, cu care cititorul să poată, după ce le însușește, să înțeleagă mai bine realitatea economică. Cartea ar fi putut fi, în schimb, un exercițiu de interpretare istorică în lumina unei implicite teorii economice robuste. Nici așa ceva nu găsim, ci doar un amestec de șabloane, leacuri băbești, exprimări ambigui, contradicții, declarații de adeziune la un anume curent de gândire sau pur și simplu exprimări fără noimă. Ni se pune în față un edificiu de carton gata să cadă la prima suflare, care nu poate servi decât unui liberalism fantomatic. Impresia după lectură este aceea că Balcerowicz este un vraci economic, nu un economist.

Citim de pe copertă că Leszek Balcerowicz este un economist polonez care, după ce a fost consilier al sindicatului Solidaritatea în 1980-1981, a ajuns să ocupe funcții înalte în guvernul polonez imediat după 1989 și până în 1993 și mai apoi după 1997, iar din 2001 este președintele Băncii Naționale Poloneze. A fost artizanul îndulcirii crizei poloneze post-comuniste prin măsuri relativ substanțiale (în comparație cu cele din celelalte țări socialiste ale Europei de est) articulate pe trei direcții: reducerea inflației, fiscalitate redusă combinată cu cheltuieli bugetare așișderea și privatizare. Mai târziu a dus la capăt operațiunea de cosmetizare a monedei – denominarea – care, după modelul polonez, li se pregătește și românilor.

Libertate și dezvoltare – Economia pieței libere, apărută în 1998, este sinteza cercetărilor lui Balcerowicz de până atunci, publicate anterior sub formă de eseuri. Cartea se vrea un ghid sistematic de utilizare pentru conducătorul ce dorește să-și aducă țara pe culmile afluenței materiale în cel mai scurt timp posibil. În fraza de mai jos se află motivul pentru care cred că Leszek Balcerowicz a scris cartea:

„Sunt absolut convins – și aș vrea să-i pot convinge și pe alții – că prioritatea absolută este eradicarea sărăciei, prin eforturi constante și de durată” (pag. 181)

Pe lângă economie politică, cartea conține și unele aprecieri metodologice și comentarii psiho-sociologice asupra terminologiei și strategiilor din disputele politice, toate de o calitate mai mult sau mai puțin îndoielnică.

Pentru cercetătorul riguros într-ale științelor sociale, cartea se dovedește o încercare istovitoare. Din cele 280 de pagini studentul în economie nu poate reține mai nimic constructiv, pentru că, după enunțarea unui adevăr, urmează trei falsuri. Balcerowicz este departe de a construi un corp de enunțuri legate logic, cu care cititorul să poată, după ce le însușește, să înțeleagă mai bine realitatea economică. Cartea ar fi putut fi, în schimb, un exercițiu de interpretare istorică în lumina unei implicite teorii economice robuste. Nici așa ceva nu găsim, ci doar un amestec de șabloane, leacuri băbești, exprimări ambigui, contradicții, declarații de adeziune la un anume curent de gândire sau pur și simplu exprimări fără noimă. Ni se pune în față un edificiu de carton gata să cadă la prima suflare, care nu poate servi decât unui liberalism fantomatic. Impresia după lectură este aceea că Balcerowicz este un vraci economic, nu un economist.

Prima parte a cărții, Din perspectivă politică, este o discuție asupra aranjamentelor instituționale posibile și o încercare de evidențiere a celui optim. Balcerowicz dă inițial senzația că este liberal în sensul clasic, lucru ce se poate recunoaște din aceea că vede piața liberă ca fiind starea firească a economiei unei societăți și din aceea că statului îi vede rostul numai în măsura în care îndeplinește câteva funcții de bază. La pagina 24 spune că aceste „funcțiuni fundamentale” sunt: „elaborarea și realizarea normelor de drept, apărarea națională, politica externă ș.a.” Mai târziu, la pagina 142 avem un set mai mai mare de „probleme esențiale în care statul nu poate fi substituit: crearea și consolidarea unui cadru legislativ adecvat, preocuparea pentru stabilirea și convertibilitatea monedei naționale, pentru furnizarea unor bunuri pe care piața fie nu le poate oferi (apărarea națională, armonia și echitatea socială), fie le oferă în cantitate insuficientă (învățământul)”.

Iată însă cum, chiar în aceeași carte, Balcerowicz critică argumentul „sectorului strategic”, adus pentru rezolvarea producției unor bunuri prin mijloace politice (adică prin prelevarea de impozite), și nu prin piața liberă:

„Ideea că sectoarele strategice ar trebui să reprezinte domeniul de acțiune al statului nu are nici un fel de baze raționale – este doar o manifestare a unei mentalități etatiste. Excluderea capitalului privat din aceste domenii nu rezultă din incapacitatea intrinsecă a acestuia de a le dezvolta, ci este o consecință a barierelor administrative sau economice create de stat”. (pag. 153)

În continuare, autorul se referă la construcția de autostrăzi ca sector strategic, dar ne putem la fel de bine întreba de ce nu putem extinde acest gen de contraargument la funcțiunile fundamentale enumerate mai devreme.

Viziunea sintetică asupra relației stat-piață este următoarea:

„Un stat care se concentrază asupra funcțiilor sale netransferabile, care are grijă să mențină structura libertății economice asigură un câmp larg, în care se poate manifesta concurența între furnizori, eliminând astfel concurența dintre consumatori și minimizând proporțiile luptei pentru repartiția resurselor. Dacă statul recurge însă la intervenții specifice, el limitează sau chiar elimină rivalitatea dintre furnizori și declanșează o luptă crâncenă pentru privilegiile distribuite centralizat. În primul caz, țara se poate dezvolta rapid; în al doilea, economia țării riscă să paralizeze. Căci nimeni nu a reușit până acum să găsească un substitut pentru acea forță care știe să stimuleze creativitatea și inițiativa, care îi ajută pe producătorii eficienți să se dezvolte și îi elimină pe cei slabi, adică pentru concurența furnizorilor.” (pag. 65, cu referire la Hayek – Individualism and Economic Order – Essays, University of Chicago Press, Chicago, 1948.)

Revenind la începutul cărții, este de evidențiat o anumită dificultate în a-i pune lui Balcerowicz eticheta de liberal clasic. Această dificultate izvorăște în primul rând din ceața în care este lăsat termenul „libertate”. Mai întâi, la pagina 8, „libertatea presupune un complex de aspecte din care sunt excluse orice intervenții exterioare”. Apoi, la pagina 18, se definește o realitate compozită, a mai multor libertăți care se descompun la rândul lor într-un fel de sub-libertăți: libertatea persoanei, libertatea economică – a inițiativei private, a încheierii contractelor, a alegerii profesiei sau locului de muncă – și cea politică – a cuvântului, de întrunire etc. Acuratețea definirii libertății în funcție de proprietatea privată (acesta fiind dezideratul gânditorului riguros) merge numai până la a spune că „proprietatea și libertatea sunt așadar corelate ontologic”, iar „[e]liminarea proprietății private înseamnă renunțarea la o componentă esențială a libertății”(pag. 18). Ne mulțumim cu atât și trecem, cu greu, printr-o analiză aiuritoare a unor corelații dintre aceste libertăți, pornită de la faptul că:

„Observațiile de mai sus ne aduc în fața marii întrebări: ce fel de raporturi există între diversele tipuri de libertate sau, altfel spus, cum anume și cât de mult se poate fracționa libertatea? Întrebarea empirică ar fi: în ce măsură pot fi libertățile abordate și combinate diferit, adică, la nivel de țară, realizate numai în unele sfere?”(pag. 18)

Să trecem la subcapitolul următor, Alchimia sistemelor, de unde aflăm că:

„Trăim o epocă de excepție, în care au loc mari schimbări de sistem în diverse țări, vremuri în care poți fi cu ușurință dezorientat. Sensul și direcția se pot însă regăsi analizând structura sistemelor cu ajutorul unei grile construite pe patru coordonate ce definesc raporturile existente între: stat și economie, stat și alte state, stat și societate, stat și organizații active din teritoriu.” (pag.20)

Cititorul este sfătuit să treacă și peste aceste pagini și să spere că poate totuși este ceva bun de găsit mai încolo.

Următorul capitol este intitulat Sistemul de dezvoltare economică. Autorul pleacă de la presupunerea că oamenii vor afluență și încearcă să enumere și să explice condițiile pentru obținerea ei: inflație scăzută, liberă inițiativă și concurență, proprietate privată, orientare către lumea exterioară, sistem funcțional de instituții financiare și bancare (adică bancă centrală independentă și bănci comerciale private, cu stabilitate monetară specificată în Constituție), piață a muncii elastică, impozite și cheltuieli bugetare mici.

În primul rând este de mirare înșiruirea de noțiuni care se regăsesc implicit în celelalte. A treia condiție, „proprietate privată”, ar trebui să le facă pe toate celelalte să fie redundante. Dar Balcerowicz ține să o menționeze pentru că„[s]emnificația socială a proprietății private constă în aceea că îi face pe oameni să dea dovadă de mai multă inițiativă, să fie mai activi și mai inventivi, iar toate acestea permit o creștere mai rapidă a productivității muncii și, prin urmare, o îmbunătățire într-un ritm corespunzător a condițiilor economice de trai”. Bineînțeles, nu este necesar ca tot timpul să fie așa. Proprietatea privată poate foarte bine să fie compatibilă cu o febrilitate mai mică decât în condițiile unui grad mai mic de libertate. Pasajul trădează o concepție despre oameni pe care o reîntâlnim în carte: subiectivismul este lăsat deoparte, este ignorat faptul că preferințele diferă de la un om la altul și în timp. Mai degrabă, viziunea despre oameni este aceea a unor cobai care reacționează într-un mod prestabilit la stimuli exteriori:

„Bazele dezvoltării rapide pot fi definite ca stări particulare ale anumitor factori ce se pot manifesta cu intensități diferite (de exemplu, rata inflației, nivelul impozitelor, forța concurenței), sau pot lua forme diferite (de exemplu, factorul proprietate, caracterul pieței de muncă, tipul de instituții financiare). Acești factori variabili pot fi numiți determinanți instituționali ai dezvoltării. Ritmul de dezvoltare pe termen lung depinde de starea acestor factori într-o țară anume. Definirea cât mai precisă a corelațiilor dintre factori reprezintă un obiectiv central și încă nerealizat pe deplin al teoriei economice a dezvoltării.”(pag. 47)

Apoi, Balcerowicz trădează eroarea fundamentală a aplicării metodei de cercetare proprii științelor naturale în sfera acțiunii umane:

„teza privitoare la factorii de bază ai dezvoltării rezistă testului falsificării care, după cum arată Karl Popper, se folosește în științe ca un criteriu optim de susținere a afirmațiilor.” (pag. 47)

Vestea proastă pentru autorul nostru este că există ceea ce Mises a denumit dualism metodologic (Human Action, cap 2). În științele sociale, unde fenomenele sunt irepetabile și cu multiple cauze, nu se poate face genul de cercetare de laborator care permite raționamentul inductiv. Pentru cercetarea de laborator este nevoie de evenimente repetabile astfel încât prin modificarea unuia dintre factorii cauzali și păstrarea celorlalți neschimbați să se poată studia felul în care se modifică efectul. De exemplu, aruncând aceeași piatră cu aceeași forță în aceeași direcție și modificând doar unghiul față de orizontală, putem studia modificarea efectului, a distanței la care cade piatra pe pământ. Posibilitatea repetării ne înlesnește cunoașterea în manieră inductivă, adică enunțarea unei legi generalizând de la evenimente particulare. Or, în științele care au ca obiect de studiu interacțiunile dintre oameni, așa ceva este nu este cu putință, pentru că libertatea cu care a fost lăsată ființa umană ne pune în imposibilitatea de a prezice cum va acționa cineva la repetarea unui set dat de condiții. Poate acționa identic sau nu. Mai mult, această incertitudine se manifestă de la o persoană la alta și în timp pentru orice om. Astfel, cu atât mai greu va fi de prezis ceva în legătură cu evenimentele la care participă mai multe persoane, așa cum este cazul cel mai adesea în economie. De aici falsitatea tuturor cercetărilor empirice în științele sociale. În schimb, așa cum a arătat genialul Ludwig von Mises, dacă despre natura intrinsecă a lucrurilor care îi sunt exterioare omul nu poate spune nimic din capul locului, despre oameni poate spune, pentru că avem cu toții aceeași natură. Astfel, este posibilă metoda deducției, bazată pe derivarea prin raționament a unor adevăruri din axioma acțiunii umane și dezbaterea lor prin argumentație logică, și nu prin testare. Mai mult, ca o ironie, empirismul nu poate duce la nimic bun, ci este un teren propice socialismului de care Balcerowicz se ferește din răsputeri.[1]

Mai departe, în încercarea de a surprinde legătura proprietății cu dezvoltarea, economistul Balcerowicz recurge la procedeul comparației:

„Tipul de proprietate poate fi comparat cu tipul unei mașini, iar dezvoltarea economiei cu viteza cu care se deplasează mașina respectivă. Viteza depinde însă și de cât de bun este șoferul. Și de calitatea drumului – care, în cadrul comparației, ar reprezenta factorii din afara proprietății capabili să determine ritmul de dezvoltare a economiei. Un automobil de mâna a doua (structura socialistă a proprietății) se poate deplasa relativ lent și se strică ușor. O mașină bună (proprietatea capitalistă) poate să atingă viteze mari – este vorba despre potențialul de dezvoltare al proprietății private. Dacă însă șoferul este prost și nu se îngrijește, de pildă, de consumul de ulei, sau dacă drumul este plin de hârtoape, viteza reală va fi cu mult mai mică decât cea posibilă. Numai un șofer calificat și un drum de bună calitate îi vor putea permite mașinii bune să prindă viteză. Și chiar asta se petrece în cadrul țărilor capitaliste care se dezvoltă.”(pag. 52)

Mă întreb oare ce va face cu asemenea giuvaere de înțelepciune cititorul ideal căruia autorul cred că i se adresează, anume gospodarul statului (pagina 235)?

Cred că este de acum evidentă imposibilitatea de a găsi ceva riguros în discursul autorului. Ceea ce poate fi salvat din carte este încăpățânarea cu care Balcerowicz se opune statului prea intervenționist și socialismului. De aici preferința pentru „mâna invizibilă”, acel „mecanism impersonal care, prin natura lui, nu poate fi corupt: nu poți corupe un termostat. În schimb, «mâna vizibilă» a celui care împarte scutiri, aprobări și privilegii după bunul plac al funcționarilor nu este ferită de pericolul corupției.” (pagina 142)

În încercarea de a explica ce se ascunde în spatele mâinii invizibile apar primele afirmații consonante cu autentica teorie economică, referitoare la cerere, ofertă, preț. Pasajele cu noimă reușesc să facă o distincție între stat și piață pornind de la criteriul plății, comerciale în primul caz, prin impozite în al doilea. Este identificat un neajuns al „plăților prin impozite”, anume acela că

„[a]tunci când consumatorii de bunuri plătesc prin impozite, producătorii se organizează în întreprinderi bugetare care, spre deosebire de cele autofinanțate, sunt preocupate de lupta pentru fondurile alocate de la buget, nu de trebuințele clientului”(pag. 155)

Balcerowicz este conștient că „[g]ândirea eronată, la care se adaugă presiunea grupurilor de interese, provoacă adesea o escaladare în spirală a intervenției statului”, iar corupția este identificată ca derivat al intervenționismului.

Cartea mai conține o analiză bună a pieței muncii (paginile 93 -104), unde este afirmată nevoia ca piața muncii să fie flexibilă, negrevată de puterea sindicatelor, iar fiscalitatea și reglementările din sfera muncii sunt corect identificate ca aducătoare de șomaj.

De asemenea, analiza problemelor agriculurii este sănătoasă (paginile 114 – 137) până aproape de sfârșit, unde se vădește o profundă carență în înțelegerea comerțului internațional și, în ultimă instanță, a economiei. Astfel, după ce autorul se declară avocat al privatizării în agricultură și al libertății aplicate în acest domeniu, și critică practicile Uniunii Europene, afirmă că

„folosind procedurile antidumping din noul sistem, trebuie să ne opunem concurenței externe neloiale. Dar, dacă nu vrem să cădem în cursa intervenției împotriva legilor pieței, nu putem să recurgem la o blocare masivă a importului ca mijloc de susținere constantă a prețurilor la un nivel mai înalt decât cel dictat de piață…În Polonia, taxele vamale pentru produsele agricole sunt mai mult decât suficiente pentru a compensa eventualele efecte ale intervenției asupra prețurilor la import din țările respective.”

Cu alte cuvinte, piață liberă să fie, dar nu prea multă.

Un capitol relevant pentru înțelegerea denominării care îi paște și pe români ar trebui să fie acela despre monedă și bănci.

De aici aflăm că

„Mai demult, înainte de secolul XX, la baza sistemelor monetare se afla aurul. Astfel, natura însăși era cea care definea limitele expansiunii banilor, iar posibilitățile societății de a-i denatura erau reduse.” (pag. 85).

În prezent însă, „[c]antitatea de monedă în circulație este determinată în esență prin politica monetară a statului”, iar pericolul asupra căruia trebuie vegheat permanent este acela al hiperinflației.

Așadar, idealul monetar este pentru Leszek Balcerowicz inflația scăzută a „monedei de stat” și se definește prin stabilitatea prețurilor. Ceea ce înseamnă că nu exclude posibilitatea ca o

„economie în curs de dezvoltare să aibă într-adevăr nevoie, pentru volumul crescând de tranzacții, de o suplimentare a masei monetare, aproximativ egală cu ritmul în care crește venitul național. O astfel de creștere a cantității de monedă este neinflaționistă, pentru că prețurile cresc oricum o dată cu creșterea economică” (pag. 163).

De aici putem vedea că Balcerowicz este adeptul monetarismului și, prin urmare, suferă de toate scăderile acestuia.

În primul rând, un autentic liberal ar fi adeptul extinderii proprietății private și asupra monedei. Astfel, a vorbi despre piața liberă și apoi despre moneda de stat este contradictoriu. Banii nu sunt esențial diferiți de celelalte bunuri economice, iar sistemul proprietății private poate fi extins la monedă. De fapt, lucrurile chiar așa au stat în trecut, până ca statul că acapareze producția de monedă[2]

Apoi, un bun economist ar trebui să știe că modificarea puterii de cumpărare a banilor face orice cantitate de monedă să fie cea optimă, deci chiar dacă volumul de bunuri tranzacționate crește, prețurile în scădere rezolvă problema crucială a economiei, aceea a calculului economic.

Mai mult, orice creștere a masei monetare generează inflație, chiar și atunci când este mascată de creșterea concomitentă a volumului de bunuri din economie. Prin aderarea la dezideratul stabilității prețurilor, Balcerowicz este adeptul inflației în măsura în care sporește cantitatea de bunuri dintr-o economie.

Iar inflația înseamnă întotdeauna redistribuire nedreaptă a puterii de cumpărare, practic a bunăstării, dinspre cei care intră mai târziu (sau niciodată) în posesia banilor adiționali înspre primii care au acces la banii nou creați. Cu alte cuvinte, inflația este o sursă sistematică și ascunsă de sărăcire prin furt, iar vitimele sunt de regulă oamenii cu venituri fixe, adică, văduvele și orfanii, preoții și profesorii.[3]

Comparați această atitudine a autorului cu afirmația că, „într-o țară cu impozite mari, cei care au de suferit sunt oamenii săraci”(pag. 64).

În plus, alt lucru pe care Balcerowicz nu îl explică este acela că, în măsura în care investitorii de pe piață nu anticipează cu exactitate anvergura creșterii masei monetare și confundă înmulțirea banilor cu înmulțirea resurselor reale, iau măsuri de mărire nesustenabilă a structurii de producție. Sădesc, cu alte cuvinte, semințele ciclului economic. Acele planuri de dezvoltare iluzorie sunt urmărite cu cheltuială reală de resurse până când erorile devin evidente, dar e prea târziu pentru a evita risipa. Astfel se ajunge la crize și recesiuni.[4]

Nu există nimic altceva în știința economică din care să se deducă alternanțele repetate de avânt și prăbușire. Și totuși, Balcerowicz crede că „economia de piață manifestă tendința către oscilații periodice ale activității economice”. (pag. 94)

Și, în timp ce critică keynesismul pentru tipărirea de bani «găunoși», nu realizează că la fel face și nocivul monetarism, care a fost, de exemplu, cauza marii crize[5] din anii ’30: creșterea substanțială a volumului de bunuri produse în economia americană a dus la o creștere similară a masei monetare în condițiile politicii de stabilizare a prețurilor. Iar creșterea masei monetare poate, teoretic, să declanșeze ciclul economic, și istoria ne arată că, de cele mai multe ori, chiar așa s-a întâmplat.

Dacă autoritatea lui Balcerowicz în domeniul monedei este invocată pentru justificarea denominării, atunci e momentul să fim și mai circumspecți în privința acestei măsuri. Iată încă un pasaj dintr-un interviu anexat la carte:

„Pentru mine, esența Uniunii Europene constă în lărgirea sferei liberului schimb, în ridicarea tuturor acelor bariere instituționale care îngreunează circulația mărfurilor, a serviciilor, a oamenilor și a capitalului. Asta înseamnă că zona în care vrem noi să intrăm este dominată de piața liberă.”(pag. 278)

Balcerowicz critică în carte protecționismul și totuși nu are o viziune atât de largă pentru a sesiza că Uniunea Europeană s-a clădit pe protecționism, că în timp ce liberalizează în interior, crează un zid de tarife și reglementări la exterior. Iar acesta este doar unul din motivele pentru care zona politică în care au intrat polonezii și în care vrem și noi, românii, să intrăm este departe de a fi dominată de piața liberă.

În lumina tuturor acestea, vă rog să luați aminte la cuvintele de mai jos, iar pe autor l-aș invita să le utilizeze autoreferențial:

”Se întâmplă ca alții să ne blocheze gândirea fie inconștient, fie ca o consecință a propriei lor gândiri defectuoase, fie din dorința de a ne manipula.” (pag. 237)


[4] Pe site-ul Institutului Ludwig von Mises – România se găsesc mai multe materiale ce tratează problemele monetare și ale ciclului economic

[5] Vezi Murray Rothbard – America’s Great Depression, Ludwig von Mises Institute, Auburn, 2000

Avatar photo
Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?