Numai ţintind de la început foarte sus putem să ajungem la „simpla moralitate”

Cristian Pătrăşconiu în dialog cu Dan Cristian Comănescu

Dan Cristian Comănescu

Sunteţi preşedintele unui institut despre care nu se prea vorbeşte: Institutul Ludwig von Mises din România. V-aş întreba, mai întâi, abrupt şi cât se poate de direct: care este raţiunea de a fi a acestuia? Şi, corelativ, care sunt scopurile pe care le urmăresc acţiunile derulate de acest institut?

Raţiunea imediată de a fi a institutului este de a face accesibilă, în româneşte, perspectiva "austriacă" asupra dreptului şi economiei politice, perspectiva Şcolii unor Menger, Böhm-Bawerk, Mises si Rothbard. În opinia noastră, ea se bucură de avantajul unei superiorităţi demonstrabile asupra paradigmelor rivale, aş zice, în ultimă instanţă, antiştiinţifice şi, din nefericire, antisociale.

Ne vedem însă, aproape inevitabil, angrenaţi şi într-o tentativa de aşezare a ştiinţei, în particular a perspectivei ştiinţifice asupra armoniei sociale, în contextul ei firesc, mai larg, teandric, raţional-duhovnicesc. Căutăm, la măsurile noastre minuscule, Duhul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, care preţuiau ce este ziditor în cultura păgână clasică. Unii din noi L-am simţit nemijlocit în pledoaria Părintelui Galeriu, pentru un dialog al "conştiinţelor aflate în slujirea cu iubire a Adevărului". Dacă putem evita, pe urmele Sf. Vasile sau Maxim, orice alunecare eretică, sincretist-"ecumenistă" sau de alt fel, cred că este "calea regală" de ridicare a adevărurilor ştiinţifice în sfera relevanţei şi a sensului, în sfera Vieţii.

Una dintre componentele institutului pe care îl conduceţi este şi o excelentă – nu e doar opinia mea – pagină de web (www.misesromania.org), unde sunt publicate texte de maximă importanţă economică şi filosofică (mai cu seamă, de filosofie politică). Nucleul acestui site este asigurat de textele în format electronic - studiile, articolele, cărţile – lui Ludwig von Mises, unul dintre marii gânditori economici ai omenirii, din păcate, prea puţin cunoscut în România. Vă invit să faceţi, în câteva fraze, un portret de... idei al lui L. von Mises.

MisesRomania.org oferă un scurt rezumat al gândirii lui Mises, accesibil cu click pe fotografia color din dreapta – şi o excelentă sinteză mai amplă, datorată celui mai redutabil discipol al său, Murray Rothbard. Însă Mises nu prea credea în rezumate şi adevăruri fragmentate, care uşor dau naştere la erori şi neînţelegeri regretabile. Era un profesor de modă veche, pentru care unitatea de măsură a culturii ştiinţifice e tratatul. Cel mai scurt portret "autorizat" de idei misesiene este tratatul Human Action – Acţiunea Umană. Celor interesaţi le-aş putea sugera să-l citească urmărind trei fire călăuzitoare: teoria calculului economic, discernământul epistemologic şi deosebirea spiritului de literă.

Primul, calculul economic, este cheia înţelegerii unei dimensiuni vitale, dar puţin sesizate, a acţiunii umane: acţiunea calculată. O dată cu acţiunea calculată stă şi cade raţionalitatea economică a unui sistem complex de cooperare socială, bazat pe diviziunea muncii. Ca importanţă, logica acţiunii calculate ocupă, în teoria misesiană, locul pe care îl ocupă ficţiunea echilibrului general în cadrul paradigmei dominante (dar inadecvate la realitatea acţiunii umane), care este aşa-numită "economie neo-clasică". Praxeologia acţiunii calculate permite înţelegerea realistă a formării preţurilor şi a structurării coerente a producţiei, în conformitate cu preferinţele consumatorilor, în procesul antreprenorial al pieţei libere, furnizează definiţia firească a monedei sănătoase şi oferă un criteriu în raport cu care se pot constata dinamica perversă a intervenţionismului şi imposibilitatea planificării raţionale în regim socialist.

Discernământul epistemologic este necesar, dincolo de problemele pe care le explicitează Mises însuşi (respingerea relativismului istorist si empirist, dualismul metodologic, necesar eliberării ştiinţelor acţiunii umane din făgaşele nefireşti şi contradictorii ale mecanicismului si ale pan-determinismului, deosebirea argumentelor constrângătoare de cele interpretativ-istorice), de pildă pentru a distinge între argumentele praxeologice juridic-operaţionale şi cele cu relevanţă exclusiv conceptuală. Iar spiritul misesian este necesar pentru deprinderea şi aplicarea metodelor lui Mises, identificând ideile implicite (despre bunăstare, de pildă), corectând, pe alocuri, litera şi inadvertenţele unei minţi geniale, făcând completările necesare, aşa cum procedează, bunăoară, tânărul şi talentatul cercetător Guido Hülsmann.

Tipul de filosofie care subîntinde textele prezente pe site-ul mai sus amintit este îndeobşte numit „libertarian". Ce înseamnă să fii „libertarian"?

A fi "libertarian" înseamnă a fi liberal consecvent, în vechea tradiţie europeană, în condiţiile în care, cu începere din America, termenul de "liberal" şi chiar cel de "conservator" au ajuns să fie uzurpate de socialişti. Mises spunea că programul liberal se reduce la un singur cuvânt: proprietate. Discipolii săi preferă adesea o definiţie care porneşte de la întrebarea: Când este violenţa fizică socialmente permisibilă? (Nu recomandabilă!) Răspunsul liberal (în America "libertarian") este: Numai în cazurile de legitimă apărare a persoanei sau proprietăţii personale împotriva agresiunii fizice, sau în vederea obţinerii cuvenitelor reparaţii, în urma unei astfel de agresiuni, numai de la agresor şi numai de către victima sau împuterniciţii săi. Pe scurt, libertarienii sunt adepţii legii dreptului victimelor la restituţie şi la acordarea iertării, "de 70 de ori câte 7", numită de ei şi "principiul non-agresiunii".

Ce trebuie să ai în dotarea... intelectuală ca să fii convins de argumentele libertariene?

M-aş referi la o chestiune distinctă, dar corelată: Ce trebuie ca să nu te situezi de partea agresiunii instituţionalizate? Cred că înţelegerea argumentelor praxeologice foloseşte, dar nu ajunge. Logica acţiunii umane – praxeologia misesiană – oferă, în ultimă instanţă, o explicitare a ceea ce este, fără nici o implicaţie directă pentru ce ar trebui să fie. Ea furnizează doar o pledoarie implicită şi limitată pentru filosofia libertăţii naturale, adică a sistemului de cooperare socială bazat pe proprietatea privată, arătând că acesta este singurul aranjament social nonconflictual (condiţia de posibilitate a dialogului şi întelegerilor interpersonale nesilite) şi economic raţional (condiţia de posibilitate şi perpetuare a diviziunii complexe a muncii). Dar mai este necesară şi o minima lepădare de sinele cel mai hedonist, cel mai împătimit de prezent.

Fără argumente sistematice e mult mai greu, mai ales într-un mediu de agresiune instituţionalizată şi dacă eşti educat în ideea că altfel nu se poate, sau chiar că aşa e normal, viabil si bine. Dar nu cred că e imposibil, cu ceva mai multă lepădare de sine şi cu tot bunul simţ activat de ea, mai ales când agresiunea instituţionalizată intră in criză. Biserica distinge între păcate şi deprinderi păcătoase, ultimele fiind mai greu de tămăduit; însă cel mai greu de tămăduit probabil că sunt deprinderile păcătoase instituţionalizate, care au căpătat statut de normalitate socială. Aud uneori că "simpla moralitate" ar fi treabă uşoară, iar mai sus începe urcuşul monahal. Mă tem însă că numai ţintind de la început foarte sus, la cele veşnice, putem să ajungem, aşa, ca la un corolar, la "simpla moralitate", de care ţine liberalismul – şi să nu cădem din ea.

O ultimă întrebare: care ar fi, în opinia dumneavoastră, excesele libertarianismului?

Liberalismul mi se pare firesc, iar firescul nu poate fi excesiv. Există însă un reducţionism liberal, care limitează firescul la non-agresiunea fizică, la o libertate exterioară, căpătuită dar uscată. Este evident că mulţi vor prefera oportunismul fără scrupule, "filosofiile absurdului", sau diverse combinaţii între ele. Cred că Nicolae Steinhardt a observat că liberalismul e mai curând o atitudine aristocratică, "bărbăteşte detaşată", decât lotul intelectelor efeminate şi al ariviştilor. "Paradoxul" libertăţii exterioare şi chiar al prosperităţii este că numai cine le socoteşte ca nimic în comparaţie cu libertatea interioară şi bucuria veşnică le preţuieşte cu adevărat.

Interviu realizat de Cristian PATRASCONIU

Mulţumim revistei Focus Vest pentru bunăvoinţa cu care a făcut posibilă publicarea acestui interviu pe site-ul Institutului Ludwig von Mises - România.

© 2002 Institutul Ludwig von Mises - România


© Institutul Ludwig von Mises - România