Concluzii

Ludwig von Mises - Birocraţia
cuprins

Analiza caracteristicilor tehnice ale managementului birocratic şi ale oponentului său, managementul profitului, aduce o soluţie corectă şi imparţială pentru evaluarea celor două sisteme de a realiza lucrurile în condiţiile diviziunii muncii.

Administraţia publică, conducerea de către aparatul statului prin coerciţie şi constrângeri, trebuie, în mod necesar, să fie formală şi birocratică. Nici o reformă nu poate îndepărta trăsăturile birocratice ale birourilor guvernamentale. Este fără folos să îi învinuim pe ei de încetineală şi ineficienţă. Este în van să ne plângem că asiduitatea, grija şi eforturile muncii depuse de funcţionarii publici sunt sub media realizată de cei care lucrează în domeniul privat. (Există mulţi lucrători civili al căror entuzism se transformă  în sacrificiu de sine.) În absenţa unei unităţi de măsură indiscutabile care să calculeze succesul sau eşecul, este aproape imposibil, pentru majoritatea covârşitoare a oamenilor, să afle încurajările şi eforturile mari pe care le oferă foarte uşor calculele monetare ale afacerilor care urmăresc obţinerea profitului. Nu este de nici un folos să criticăm regulile şi regulamentele rigide ale birocraţiei. Aceste reguli sunt indispensabile pentru ca administraţia publică să nu scape din mâinile şefilor şi să nu degenereze în supremaţia funcţionarilor subordonaţi. Mai mult, aceste reguli reprezintă singura modalitate de a face ca legea să fie suverană în conducerea afacerilor publice şi să îi protejeze pe cetăţeni împotriva arbitrarităţii despotismului.

Este simplu pentru un observator să învinuiască aparatele birocratice de extravaganţă. Dar executivul, căruia îi rămâne responsabilitatea serviciilor perfecte, vede problema din alt punct de vedere. Nu îşi asumă riscuri prea mari. Preferă să fie de partea sigură a lucrurilor şi să se asigure de două ori.

Aceste deficienţe sunt proprii desfăşurării serviciilor care nu pot fi verificate prin calcularea monetară a profitului şi pierderii. Într-adevăr, nu am fi recunoscut niciodată că sunt cu adevărat deficienţe dacă nu am fi avut posibilitatea de a compara sistemul birocratic cu cel care are ca obiectiv obţinerea profitului. Acest atât de blamat sistem al încercării „infame” de a obţine profit îi face pe oameni să fie mai eficienţi şi conştiincioşi, mai dornici de mari realizări. Nu ne putem împotrivi. Trebuie să ne împăcăm cu faptul că nimeni nu poate să aplice în politica unui departament sau a unui birou de colectare a impozitelor metodele atât de încercate ale afacerilor care au ca scop profitul.

Întreaga problemă ia o întorsătură diferită în viziunea celor care încearcă cu ardoare să transforme întregul aparat de producţie şi distribuţie într-un birou mamut. Idealul lui Lenin de a lua organizarea serviciilor poştale guvernamentale ca model pentru organizarea economiei şi de a transforma fiecare om într-o rotiţă din marea maşinărie birocratică [1] face să fie necesară demascarea inferiorităţii metodelor birocratice comparativ cu cele din afacerile private. Scopul acestei cercetări minuţioase nu este să critice munca colectorilor de impozite, a funcţionarilor vamali şi a patrulelor sau să diminueze realizările lor. Dar este necesar pentru a arăta în ce aspecte esenţiale diferă o oţelărie de o ambasadă şi o fabrică de încălţăminte de un birou al stării civile şi de ce ar fi dăunător să reorganizăm o brutărie după modelul unui oficiu poştal.

Ceea ce numim, într-o terminologie subiectivă, substituirea principiului profitului cu principiul serviciului public este o abandonare a singurei metode ce face posibile raţionalitatea şi calcularea necesităţilor de producţie. Profitul obţinut de întreprinzător este expresia faptului că el a servit bine consumatorul, de fapt, pe toată lumea. Dar, în ceea ce priveşte eficienţa birourilor, nu este disponibilă nici o metodă de calcul pentru stabilirea succesului sau a eşecului.

În orice sistem socialist, consiliul central al managementului de producţie are puterea de a ordona, iar ceilalţi sunt obligaţi să îndeplinească ordinele primite. Toţi oamenii, exceptându-l pe ţarul producţiei, trebuie să se supună necondiţionat instrucţiunilor, codurilor, regulilor şi regulamentelor stabilite de un organism superior. Bineînţeles că fiecare cetăţean are dreptul să sugereze unele schimbări în acest imens sistem de reguli. Dar drumul parcurs de la propunere până la acceptare de către autoritatea supremă competentă ar fi, în cel mai bun caz, la fel de lung şi de obositor ca şi drumul parcurs astăzi de o scrisoare către un editor sau un articol într-un periodic, sugerând un amendament la o lege, până în momentul în care apare ca schimbare în lege.

În decursul istoriei au fost multe mişcări care cereau cu entuziasm şi fanatism o refomă a instituţiilor sociale. Oamenii au luptat pentru convingerile lor religioase, pentru păstrarea civilizaţiilor lor, pentru libertate, pentru auto-determinare, pentru abolirea iobăgiei şi a sclaviei, pentru dreptate şi justiţie în procedurile de judecată. Astăzi, milioane de oameni sunt fascinate de planul de a transforma întreaga lume într-un birou, de a transforma fiecare persoană într-un birocrat şi de a şterge orice urmă de liberă iniţiativă. Paradisul viitorului este văzut ca un aparat birocratic atotcuprinzător. Cea mai puternică mişcare de reformare pe care a cunoscut-o istoria, prima tendinţă ideologică ce nu s-a limitat doar la o parte a omenirii, ci a fost sprijinită de oameni de toate rasele, naţionalităţile, religiile şi culturile, ţinteşte către o birocratizare totală. Oficiul poştal este modelul construirii Noului Ierusalim. Funcţionarul poştal este prototipul pentru omul viitor. Râuri de sânge au curs pentru ca acest ideal să se înfăptuiască.

În această carte am discutat nu despre oameni, ci despre sistemele de organizare socială. Nu am vrut să spunem că funcţionarul poştal este inferior celorlalţi. Ceea ce trebuie să se înţeleagă este faptul că haina strâmtă a organizării birocratice paralizează iniţiativa individuală, în timp ce în cadrul pieţei capitaliste un inovator are o şansă de reuşită. Primul pregăteşte terenul stagnării şi al păstrării metodelor inveterate, iar cel din urmă înlesneşte progresul şi îmbunătăţirile. Capitalismul este progresiv, socialismul, nu. Nimeni nu poate nega acest lucru prin arătarea faptului că bolşevicii au copiat numeroase invenţii ale americanilor. La fel au făcut şi cei din orient. Dar este un nonsens să deducem de aici că toate naţiunile civilizate trebuie să copieze metodele ruseşti de organizare socială.

Campionii socialismului se auto-denumesc progresişti, dar ei recomandă un sistem care este caracterizat de observarea rigidă a rutinei şi de o rezistenţă la orice îmbunătăţire. Se auto-denumesc liberali, dar ei sunt porniţi să abolească libertatea. Se auto-denumesc democraţi, dar tânjesc după dictatură. Se auto-denumesc revoluţionari, dar vor să facă statul omnipotent. Ei promit binecuvântarea Grădinii Edenului, dar plănuiesc să transforme lumea într-un gigantic oficiu poştal. Toţi până la unul, funcţionari subordonaţi într-un birou, ce utopie frumoasă! Ce cauză nobilă pentru care să lupţi!

Împotriva acestei frenetice agitaţii nu există decât o singură armă disponibilă: raţiunea. Doar bunul simţ este necesar pentru a preveni ca omul să cadă pradă fanteziilor iluzorii şi vorbelor goale.



[1] Lenin, State and Revolution (1917, ed. în New York în 1935), pag. 44.

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România