Seminar Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor

Mihai-Vladimir Topan

John Maynard Keynes (1883-1946) este alături de Niccolò Machiavelli (1469-1527) şi Bernard Mandeville (1670-1733), unul din corifeii modernităţii, atunci când aceasta este înţeleasă ca emancipare de moralitatea tradiţională, mai ales în versiunea creştină a acesteia. Aşa cum, după Machiavelli, raţiunea de stat covârşeşte moralitatea privată individuală când necesitatea o cere; sau, după Mandeville, viciile private sublimă, la nivel economico-societal, în beneficii publice (cu atât mai mult când sunt atent gestionate de la centru); şi pentru Keynes, virtutea tradiţională a cumpătării şi prudenţei, ipostaziată economic în actul economisirii (savings) sau în ideea de a nu te întinde mai mult decât permite plapuma (ideea „bugetelor echilibrate”, cu corolarul ocazional al „austerităţii”) este, contraintuitiv (şi relevând o „eroare de compoziţie”), nefastă când este practicată agregat la nivelul întregii economii şi societăţi. Keynes, prin urmare, a devenit un fel de darling al majorităţii politicienilor, iar keynesismul un fel de opţiune default a majorităţii celor care-şi dau cu părerea în domeniul economic. O serie de locuri comune ale analizelor economice, vânturate ba de autorităţi (guverne, bănci centrale, ministere de resort, comisii de specialitate), ba de presa economică sau diverşi analişti şi consultanţi cu pretenţii de obiectivitate, ştiinţificitate, neutralitate sau caracter a-doctrinar şi non-ideologic, nu sunt decât poncife keynesiste. Astfel, economia poate fi „sub potenţial” sau „peste potenţial” („supraîncălzită”); este important de urmărit percepţia sau „sentimentele” mediului de afaceri („business sentiment”) cu privire la stadiul curent al economiei, dar mai ales anticipările cu privire la viitor, care au un fel de forţă sui-generis de a se auto-potenţa, auto-confirma şi auto-împlini cumva peste capul fundamentelor economice (dacă ni se permite exprimarea); inflaţia mică e bună, deflaţia de orice fel e rea; consumul poate fi un factor de creştere (eventual – când mai revine bunul simţ – de creştere totuşi „nesustenabilă”); deficitele bugetare nu contează prea mult; şi, oricum, „pe termen lung toţi suntem morţi” (aşa că preocuparea cu termenul lung e pentru învechiţi, fraieri sau ciudaţi).

Totodată, Keynes face parte din galeria interesantă a autorilor mult citaţi, puţin citiţi. Ideile lui, pragmatice şi convenabile politic, sunt cunoscute la mâna a doua şi a treia, circulând sub forma unor veritabile lozinci. Şi, pe undeva, nu e de mirare. Confruntarea cu textul original keynesist, mai ales în cazul celei mai importante sale lucrări, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, este un veritabil supliciu. E aproape un consens – atât al celor care-o apreciază, cât şi al celor care nu o fac – că e scrisă execrabil. Tocmai de aceea, lectura ei necesită, de regulă, un tip de efort mai structurat şi asistat. De aici şi ideea acestui curs. Prin parcurgerea efectivă în echipă şi sub îndrumare a textului magnum opus-ului keynesist, participanţii vor asimila, pe cât se poate, mai uşor şi mai clar ideile de bază ale alunecosului maestru, putând aprecia mai direct anvergura adesea supralicitată a acestuia. De asemenea, vor intra şi în grupul mic şi select al celor care l-au citit. Ca bonus, vor înţelege mai bine funcţionarea sistemului economic, odată ce vor fi disecat una dintre cele mai perverse forme de critică la care a fost supus.

Cursul va presupune parcurgerea cu prezentare şi discuţii, în circa 20 de porţii mici şi digerabile (căci Keynes poate pica greu la stomac cititorului prea lacom şi neprevenit), o dată la două săptămâni, a textului Teoriei generale. Perioada de desfăşurare va fi octombrie 2019-iulie 2020.

Mai multe informaţii pe academiaprivata.ro

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)