Mises despre democraţie

Tudor Smirna · 02 ianuarie 2018

Dintr-un motiv pe care nu vreau să îl comentez deocamdată, dar asupra căruia voi reveni, haideţi să începem anul 2018 cu un pasaj din Acţiunea umană (p. 271), despre democraţia pieţei, autentica democraţie, faţă de care democraţia politică este o copie imperfectă:

În ultimă instanţă, consumatorii nu determină doar preţurile bunurilor de consum ci, în aceeaşi măsură, şi pe cele ale factorilor de producţie. Ei determină venitul fiecărui membru al economiei de piaţă. Consumatorii, nu antreprenorii, sunt cei ce achită în ultimă instanţă salariile fiecărui muncitor, fie că este vorba de fascinanta stea de cinema, sau de femeia de serviciu angajată cu ziua. Cu fiecare penny cheltuit, consumatorii determină direcţia tuturor proceselor de producţie şi detaliile de organizare ale tuturor activităţilor productive. Această stare de lucruri a fost descrisă numind piaţa o democraţie, în care fiecare penny reprezintă dreptul la un vot. Ar fi mai corect să se spună că o constituţie democratică este un mod de a le acorda cetăţenilor, în domeniul guvernării, aceeaşi supremaţie pe care economia de piaţă le-o asigură în calitate de consumatori.

Totuşi, comparaţia este imperfectă. În cadrul democraţiei politice, doar voturile acordate candidatului sau planului majoritar influenţează efectiv mersul lucrurilor. Voturile minorităţii nu influenţează politicile în mod direct. Dar pe piaţă nici un vot nu este irosit. Fiecare penny cheltuit are puterea de a modifica procesele de producţie. Editorii nu se îngrijesc doar de majoritate, publicând romane poliţiste, ci şi de minoritatea dornică să citească poezie lirică şi scrieri filosofice. Brutăriile nu fac pâine numai pentru consumatorii sănătoşi, ci şi pentru bolnavii care ţin regim. Decizia consumatorului este pusă în practică cu întreaga intensitate pe care i-o imprimă disponibilitatea sa de a cheltui o anumită sumă de bani.

Este adevărat că pe piaţă diverşii consumatori nu au acelaşi drept de vot. Bogaţii dispun de mai multe voturi decât cetăţenii mai săraci. Dar inegalitatea aceasta este ea însăşi rezultatul unui proces de vot anterior. În cadrul unei economii de piaţă pure, bogăţia este rezultatul succeselor înregistrate în satisfacerea cea mai adecvată a cererii consumatorilor. Un om bogat nu-şi poate păstra averea decât continuând să-i servească pe consumatori, în maniera cea mai eficientă.

Astfel, proprietarii factorilor materiali de producţie şi antreprenorii sunt practic mandatarii sau împuterniciţii consumatorilor, numiţi în mod revocabil printr-un plebiscit zilnic repetat.

·

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)