Tehnocraţia sau catehismul scientist. Despre idei, oameni şi fapte

Andreas Stamate-Ştefan

Tehnocraţia este un termen care se invocă des atunci când încrederea în sistemul politic scade, el sugerând că puterea politică trebuie să cedeze locul puterii experţilor. Pe acest fundal, imperativul “Este nevoie de un guvern tehnocrat!” descrie foarte bine necesitatea substituirii puterii. În limba greacă, cuvântul tehnocrat se compune din tekhne (îndemânare, meşteşug) şi krator (putere), desemnând astfel puterea celor care au o expertiză, o îndemânare, pe scurt, se pricep bine în domeniul lor de activitate, sunt chiar elite. Presupoziţia din spatele acestui imperativ este că experţii, debarasaţi de nuanţe ideologice şi ancoraţi în obiectivitatea unor preocupări ştiinţifice, pot lua decizii informate, documentate, justificate. Cu toţii putem enumera câţiva termeni cheie din lexiconul tehnocrat clasic, şi mai recent: studii de fezabilitate, predictibilitate, decizii fundamentate pe expertiză tehnică, creştere economică inteligentă (smart), planificare inteligentă etc. La polul opus – mai sugerează imperativul – politicienii nu pot lua decizii de acest fel, deoarece fiind antrenaţi în iureşul activităţii politice se lasă pradă unor scopuri înguste, subiective şi contrare binelui comun.

Plecând de la această dialectică falsă (tehnocraţie – politică) care pare a fi câştigat legitimitate la nivel social, cursul va încerca să explice ideea tehnocrată şi popularitatea sa din trei puncte de vedere. Unul este cel economic, pentru care expertiza sau cunoaşterea tehnică în general sunt ingrediente necesare, dar nu decisive în problema dezvoltării economice şi a prosperităţii. Mai departe se impune o discuţie despre aparenta neutralitate ideologică a tehnocratului. Sunt tehnocraţii doar nişte indivizi bine echipaţi ştiinţific, obiectivi şi neutri în deciziile lor sau pot deveni şi lupi moralişti, îmbrăţişând anumite viziuni etice, morale? Unde şi cine stabileşte hotarul dintre cele două probleme?

A doua temă abordată de curs face o escală în trecut, în două momente cheie pentru evoluţia ideii tehnocrate. Primul este momentul anilor treizeci, Statele Unite ale Americii, când se fondează o mişcare tehnocrată compusă din ingineri şi oameni de ştiinţă din zona ştiinţelor naturii. De altfel vom descoperi că la origini, „tehnocratul” este în mod necesar un individ cu expertiză inginerească. Mişcarea capătă notorietate pe fondul unui reviriment al ideilor progresiste de la începutul secolului XX, dar şi prin simpatia pe care preşedinţii Herbert Hoover (1929-1933) şi Franklin D. Roosevelt (1933-1945), primul, inginer de profesie, o arată faţă de ideea tehnocrată în general. Politica New Deal-ului – program vast de intervenţie a statului în economie după Marea Criză din 1929 – se realizează cu o rezervă impresionantă de cadre tehnocrate, cei mai mulţi ingineri. Mai mult, atât regimul bolşevic, fascist, nazist, cât şi cel stalinist, folosesc din plin expertiza tehnică a tehnocraţilor pentru a-şi construi politicile de exterminare în masă, serviciile de informaţii şi cele militare. Istoricii documentează o migraţie importantă de ingineri dinspre vest spre est în acei ani.

Şi, cum nimic din ce ni se întâmplă nu e nou, vom merge pe firul istoric al ideii tehnocrate până la originile sale filosofice, la începutul secolului al XIX-lea, la scientismul unor gânditori precum Henri de Saint-Simon (1760-1825), sau Auguste Comte (1798-1857). Pentru aceştia, societatea umană e un produs al istoriei, fiind supusă legilor de fier ale istoriei. În prezent, actualizată cu tuşa tehnocrată, această idee s-ar putea scrie astfel „Suntem toţi supuşi tehnologiei, mai devreme sau mai târziu totul va fi tehnologizat”, ceea ce descrie un soi de mesianism tehnocratic, pentru care ştiinţa – sau mai curând un cult al ştiinţei – va rezolva toate problemele arzătoare ale omului (bolile, sărăcia, războiul şi de ce nu, moartea). „Sovietul de ingineri” al lui Thorstein Veblen (1857-1929), considerat unul dintre părinţii mişcării tehnocrate americane, reia practic ideea saint-simoniană de transfer al puterii şi controlului către un grup de experţi, limitând-o însă la ingineri, căci Saint-Simon acordase importanţă şi scriitorilor, poeţilor, industriaşilor. Totuşi, vom vedea cum din punct de vedere politico-economic, trăsătura comună a celor două idei e că se pretează la utilizarea puterii statului, mergând până la abolirea proprietăţii private, a banilor, a profiturilor.

În cea de-a treia temă, revenim în secolul al XX-lea şi vom vedea cum se continuă până în prezent ideea tehnocrată. Se vor discuta principalii promotori actuali ai tradiţiei tehnocrate (la nivel instituţional şi informal) precum şi unele din subiectele de pe agenda tehnocrată contemporană (Smart Grid, Sustainable Development, Green Economy, transumanismul).

Mai multe detalii, aici:

https://academiaprivata.ro/magazin/tehnocratia/

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)