Importanţa lui Mises şi a „Acţiunii umane”

Mihai-Vladimir Topan · 21 septembrie 2017

Mai jos, introducerea cărţii Biblia economică a omului civilizat, la a cărei lansare vă aşteptăm peste o sătpămână, vineri, pe 29 septembrie. Detalii aici.


Ludwig von Mises este unul dintre acei economişti şi autori în general a căror situaţie poate fi descrisă ca paradoxală. Pe de o parte, cine îşi ia răgazul de a-i consulta opera nu poate să nu constate soliditatea edificiului teoretico-istoric construit de el. Pe de alta, nu îl regăsim în panteonul mainstream-ului actual, ba mai mult, rezervele şi nuanţele în ceea ce-l priveşte (atât pe el cât şi opera sa) par să dea măsura respectabilităţii în arena academică şi nu numai. Aşa încât, cu Mises, omul contemporan fie nu are o întâlnire – şi includ aici şi consultările superficiale din surse indirecte cerute ici colo pe la cursurile de doctrine sau istoria gândirii economice, precum şi înghiţirea pe nemestecate a teoriilor lui care poate duce la un facil ataşament prin care cineva devine misesian aşa cum e şi microbist – fie dacă o are, aceasta devine un eveniment sau experiment crucial. Căci dacă Mises are dreptate, urmează aproape întotdeauna o repoziţionare şi o restructurare consistentă a gândirii, precum şi o plasare implicită sau explicită în afara sau chiar împotriva curentului dominant (deocamdată, cel puţin). Iar dacă nu are dreptate, atunci perspectiva studentului care s-a aplecat asupra operei sale s-a întărit semnificativ odată ce va fi rezistat unui set de provocări cum rar e dat să apară. Oricum am lua-o însă, Mises este din anumite puncte de vedere inevitabil – voit sau nevoit, explicit sau implicit – şi asta pentru că ridică probleme şi oferă răspunsuri prea importante pentru a fi onest ignorat. Iar pe cei care caută adevărul, întâlnirea cu Mises, oricare ar fi rezultatul ei, nu va putea decât să-i bucure.

Nu ne putem gândi la un experiment mai bun, mai sigur şi mai … scurt (dacă ni se permite să spunem aşa despre o carte de circa nouă sute de pagini) pentru a testa cele de mai sus decât lectura cărţii Acţiunea umană. Un tratat de economie. Traducerea cărţii este disponibilă pe site-ul Institutului Ludwig von Mises România – mises.ro. Sinteză a gândirii misesiene şi operă de maturitate, aceasta are câteva caracteristici care o fac un produs aparte[1], atipic în peisajul producţiei academice a secolului XX, mai ales dacă ne concentrăm pe perioada de după marea criză din 1929-1933.

Mai întâi Acţiunea umană este unul dintre ultimele tratate de economie în sensul clasic al cuvântului, vizând să ocupe locul intermediar între manualul elementar de popularizare şi articolele ştiinţifice specializate. Se adresează omului care, deşi poate că nu ştie economie deloc, are totuşi calitatea de a fi educat într-un spirit mai larg şi de a sta pe picioarele proprii în termeni de gândire şi educaţie, fiind aşadar pregătit pentru a parcurge critic şi a asimila tratamentul sistematic aplicat problemelor economice. Căci cartea în discuţie până la urmă este şi asta: un tratament sistematic al problemelor economice pornind de la conceptele fundamentale de acţiune umană, mijloc, scop, raritate etc., până la cele mai îndepărtate implicaţii de tipul inflaţiei simple, crizelor economice sau aşa-ziselor dezechilibre din balanţele de plăţi. Şi sistematică fiind, nu se va mărgini – precum pleiada de manuale de economie în tradiţia Economics-ului lui Paul Samuelson – la o organizare cel mult didactică a ideilor, concomitent cu o dezorganizare epistemologică şi teoretic-economică propriu-zisă deconcertante. În această carte cititorul nu prea poate fi invitat ca, dacă-i place sau dacă-l interesează o anumită temă, să sară direct la cutare capitol, sau parte, sau pagină. Explicaţiile punctuale se leagă între ele într-un tot unitar, înţelegerea acestuia din urmă fiind abia baza solidă a înţelegerii temeinice a primelor. De asemenea, cititorul va fi ferit cu Acţiunea umană de situaţiile stranii din diverse manuale moderne de economie în care i se va servi ici o explicaţie keynesiană, colo una monetaristă, bine asezonate cu consideraţii marxiste, instituţionaliste, behavioriste sau de teoria jocurilor – toate având între ele o compatibilitate cel puţin îndoielnică.

În al doilea rând, cititorul Acţiunii umane nu poate să nu fie izbit de primele circa două sute de pagini dedicate problemelor epistemologice. Departe de a fi doar pedanterie sau test de anduranţă pentru virtualii discipoli (de tipul probelor la care se zice că erau supuşi tinerii aspiranţi la statului de călugări shaolin sau participanţii la şcoala lui Pitagora care aveau obligaţia tăcerii în primul an), la Mises discuţia epistemologică se cere cu stringenţă tocmai pentru a face inteligibil restul demersului din tratat. Mises nu s-a apucat de epistemologie deoarece şi-ar fi propus să facă economie, dar luând-o aşa mai pe departe, s-a rătăcit în acest domeniu şi a uitat să mai dezvolte teoriile economice propriu-zise. Tocmai pentru că a obţinut rezultate în domeniul teoriei economice şi al interpretărilor istorico-economice, pe care nu le mai putea face pe deplin înţelese în contextul invaziei empirismului pozitivist şi al exacerbării importanţei teoriei echilibrului general de factură walrasiană, a ajuns Mises să se vadă nevoit a-şi explicita şi pune pe masă şi metoda şi a începe discuţia de tot mai multe ori de aici. Astfel, privită în ansamblu, Acţiunea umană este remarcabilă şi prin aceea că nu este nici – aşa cum sugeram adineauri – tratat de metodă în care economia n-a mai apucat să intre, şi nici tratat de economie fără metodă – ca multele produse grăbite ale mediului academic şi educaţional contemporan.

În al treilea rând, Acţiunea umană este complet lipsită de grafice, scheme şi diagrame. Sceptic absolut în privinţa acestor elemente pirotehnice cu miză cel mult didactică, Mises a optat în cunoştinţă de cauză şi cu maximă acribie pentru paradigma logico-verbală în virtutea imperativului autoimpus al realismului analizei. Conştient că simplificările, modelele, graficele şi schematizările sfârşesc de cele mai multe ori prin a prinde viaţă ele însele, cercetătorul părăsind finalmente realitatea pentru jonglerii cu mărgele de sticlă în spaţii conceptuale mai uşor de îmblânzit, el refuză chiar şi simpla reprezentare marshalliană a cererii şi ofertei prin arhicunoscutele „curbe”. Chiar şi acest simplu fapt dă mărturie pentru ideea misesiană că în centrul analizei economice trebuie să stea acţiunea umană, fenomen deloc pretabil abstractizărilor impersonale şi determinist-mecaniciste.

Cartea este, prin urmare, mai mult decât un simplu tratat de economie cu prolegomene metodologice cu tot. E şi un produs cultural şi retoric care vorbeşte despre o altă lume ştiinţifică şi nu numai. De la titlurile şi citatele în franceză, germană sau latină pe care Mises le lasă netraduse cu aerul că „vorba ceea, cine n-o fi ştiind ce înseamnă?” până la referinţele pasagere care trădează un volum de muncă infernal din perspectiva comodităţii noastre de moderni – la Henri Cernuschi, Mihail Rostovţev, Luis Rougier sau Ettore Ciccoti pentru a lua repede câteva la întâmplare – Acţiunea umană îi descoperă cititorului nu doar statura culturală şi intelectuală a autorului, ci şi un model – iarăşi, abia întrezărit de noi cei din epoca vitezei şi a ersatz-urilor – de cititor. Citindu-l pe Mises poţi redescoperi ce-ar însemna să scrii şi să citeşti la modul serios. Dar totodată şi cum ar trebui să arate o lume şi o cultură în care aceste activităţi ar sta aşezate pe făgaşele lor (mai) fireşti.

În cele ce urmează, vom încerca să introducem cititorul în câteva mari teme misesiene, prezente fireşte, şi-n Acţiunea umană. Pe undeva, procedând astfel, trădăm spiritul misesian, reticent cvasi-absolut la ideea de pre-mestecare a ideilor unui autor prin prefeţe sau studii introductive[2]. Tragem nădejde însă că înţelegând înstrăinarea „oamenilor recenţi” ai acestor vremuri de tot ce însemna ştiinţă, teorie sau economie în perioada zenitului carierei sale, autorul însuşi ar îngădui şi ierta o astfel de încercare. Şi vom proceda în câţiva paşi. Mai întâi vom evidenţia faptul că tratatul vine ca o explicitare a presupoziţiilor teoretice generale implicite în contribuţiile fundamentale (teoria monedei, imposibilitatea calculului economic în socialism sau teoria crizelor economice) care l-au consacrat. Apoi vom evidenţia câteva caracteristici ale sistemului misesian general de teorie economică şi economie politică în încercarea de a-i surprinde şi sugera specificitatea. După o luare în discuţie a câtorva… să le zicem „fundături” ale tratatului care nu sunt mai puţin de folos pentru cercetătorii în tradiţia lui Mises, vom încheia cu câteva consideraţii, întâi despre Mises ca om şi apoi despre traducerea disponibilă pe site-ul Institutului Ludwig von Mises - România şi traducător. Toate acestea, însă după o foarte scurtă încadrare a autorului şi cărţii din perspectiva istoriei gândirii economice.

Ludwig von Mises (1881-1973) a fost probabil cel mai important membru al şcolii austriece de economie, curent intelectual care îşi are originea în eforturile lui Carl Menger (1840-1921) şi ale celor mai importanţi succesori ai acestuia (deşi nu studenţi direcţi), Friedrich von Wieser (1851-1926) şi Eugen von Böhm-Bawerk (1851-1914). Născută pe de-o parte din Principiile de economie mengeriene[3] şi, pe de alta, din disputa cu privire la metodă[4] pe care fondatorul (secondat şi de adepţi) a avut-o cu şcoala istorică germană de generaţia a doua, al cărei lider era Gustav Schmoller (1838-1917)[5], şcoala austriacă de economie este parte a primei revoluţii neoclasice din ştiinţa economică survenită în anii ’70 ai secolului al nouăsprezecelea. Specificitatea acestei revoluţii este dată de rezolvarea problemei valorii, care blocase practic economia clasică în fundătura teoriei obiective a valorii muncă (cu facilitarea derapajelor marxiste), prin subiectivismul marginalist. „Subiectivism” întrucât valoarea n-a mai fost conceptualizată ca inerentă bunurilor în sine ci ca plasare a satisfacţiei date de utilizarea unui bun într-o ierarhie de preferinţe aparţinând unui subiect; „marginalism” întrucât problema valorii nu mai este pusă în termeni de clase de bunuri („valoarea pâinii”) ci „la margine”, adică în termeni de unităţi precise, discrete, de bunuri, la un anumit moment în timp şi spaţiu – valoarea unitară („preţul”) a unui stoc de astfel de unităţi omogene dintr-un bun fiind dată de satisfacţia la care s-ar renunţa dacă o astfel de unitate s-ar pierde sau distruge (de unde şi ideea de „unitate marginală” şi „utilitate marginală”). Specificitatea suplimentară a şcolii austriece în interiorul acestei revoluţii neoclasice, deşi existentă de la bun început[6], va deveni clară şi rotundă, în opinia noastră[7], abia odată cu Acţiunea umană. În speţă, „austriecii” sunt adepţii paradigmei logico-verbale în dauna matematizării şi, în legătură cu aceasta, cauzal-realişti (anumite fenomene sunt cauzele altora care devin efecte) mai degrabă decât adepţi ai conceptului de funcţie (fenomenele se co-determină reciproc şi simultan, reprezentarea prin grila cauze-efecte nefiind considerată adecvată). De asemenea, şi iarăşi nu fără legătură cu cele de dinainte, sunt axaţi pe analiză calitativă, considerând inadecvată metoda cantitativă pentru teoria economică (de regăsit în reluarea aproape obsesivă la Mises a ideii că „în economie nu există constante cantitative”). Şi nu în ultimul rând, tocmai pentru că văd fenomenele economico-sociale ca fiind complexe, marcate de acţiunea simultană a unei multitudini de factori sau cauze, austriecii consideră empirismul – înţeles în sensul pozitivismului empirist care s-ar vrea bazat pe experimente controlate din care poate apoi inductiv deriva teorii şi legităţi economice – ca pe o fundătură, reţinând – pentru teoria economică propriu-zisă – numai calea apriorismului. În virtutea acestuia, teoria economică este dezvoltată deductiv pornind de la câteva adevăruri simple şi greu de contestat la modul serios (care devin axiome).

Ca urmare a unui anumit succes al paradigmei mengeriene, se naşte un veritabil curent, atât intern cât şi internaţional, căruia foarte puţin i-a lipsit să devină mainstream. În spaţiul austriac, dincolo de cei doi corifei adjuncţi dacă putem spune astfel – Böhm-Bawerk şi Wieser – o pleiadă de economişti (de această dată elevi direcţi ai lui Menger) aduc contribuţii importante, mai mult sau mai puţin în spiritul şcolii: Robert Mayer (1855-1914), Gustav Gross (1856-1935), Eugen Philippovich von Philippsberg (1858-1917), Viktor Mataja (1857-1934), Robert Zuckerkandl (1856-1926), Johann von Komorzynski (1843-1911) şi alţii.

Pe plan internaţional viziunea mengeriană marchează decisiv lucrările unei alte galerii de autori (majoritatea astăzi uitaţi) precum John Bates Clark (1847-1938), Frank A. Fetter (1863-1849), Herbert J. Davenport (1861-1931), Philip H. Wicksteed (1844-1927).

În mediul vienez, imediat după cumpăna secolelor, intră în scenă şi alte personalităţi, între care Ludwig von Mises (1881-1973) şi Joseph A. Schumpeter[8] (1883-1950) sunt (astăzi) cei mai cunoscuţi. Dar alături de Richard Reis (1866-1938), Hans Mayer (1879-1955), Richard von Strigl (1891-1942), aceştia fac trecerea către generaţia unor Friedrich A. Hayek (1899-1992), Fritz Machlup (1902-1983), Gottfried Haberler (1900-1995), Oskar Morgernstern (1902-1977), Paul Rosenstein-Rodan (1902-1985), Ewald Schams (1889-1949), Martha Stephanie Braun (1898-1990), Erich Schiff (1901-1992) sau Leo Illy (Schönfeld) (1888-1952), cei mai mulţi dintre cei enumeraţi participând regulat la seminarul privat al lui Mises.

Retrospectiv, aşa cum sugeram şi mai sus, completarea programului mengerian se realizează abia prin opera misesiană, în speţă prin tratatul Acţiunea umană. Menger şi-a scris Principiile ca pe un prim volum general introductiv la o operă sistem mai cuprinzătoare dedicată tuturor problemelor economice – atât teoretice cât şi aplicate sau de politică economică, cum se spune. Retragerea timpurie a lui Menger de la catedră, moartea lui Böhm-Bawerk în 1914, deplasarea lui Wieser şi mai ales a elevilor lui spre o sinteză (totuşi imposibilă cu păstrarea specificului austriac mengerian) cu şcoala de la Lausanne, ascensiunea lui Irving Fisher şi a lui Frank Knight în spaţiul american şi mai ales a lui John Maynard Keynes în cel britanic (şi apoi global) concură către o situaţie în care la momentul 1940 prima ediţie germană a tratatului lui Mises să aibă un ton şi un profil surprinzătoare chiar şi pentru colegi de şcoală ca Hayek, şi deja cu totul atipice în peisajul academic economic mondial. În principal pe baza acestei lucrări – laolaltă, fireşte, cu întreaga operă misesiană – se va face legătura cu perioada postbelică şi va fi posibilă renaşterea ulterioară a şcolii austriece, de data aceasta în spaţiul american. Prin primii doctoranzi din acest spaţiu (ca Hans Sennholz (1922-2007), George Reisman (1937-), Israel Kirzner (1930-)) dar mai ales, în opinia noastră, prin opera şi personalitatea lui Murray Rothbard (1926-1995), Mises şi şcoala austriacă de factură misesiană de acum[9], îşi va găsi canalul de exprimare şi dezvoltare[10]. Şi asta pentru că majoritatea celor asociaţi astăzi cu şcoala austriacă (şi cu instituţia care a contribuit şi contribuie cel mai mult la menţinerea vie a acestei tradiţii – Institutul Ludwig von Mises din Auburn, statul Alabama, SUA) sunt mai mult sau mai puţin rothbardieni: Joseph T. Salerno, Walter Block, Jeffrey Herbener, Roger Garisson, Jörg Guido Hülsmann, Hans-Hermann Hoppe şi alţii[11].

---------------------
Note:


[1] Pentru importanţa şi semnificaţia cărţii în interiorul paradigmei austriece şi în afara acesteia, a se vedea: Salerno, Joseph T., The Place of Human Action in the Development of Modern Economic Thought, The Quarterly Journal of Austrian Economics, Primăvara 1999, vol. 2, nr. 1, pp. 35-65; Jeffrey M. Herbener, Hans-Hermann Hoppe, Joseph T. Salerno, Jörg Guido Hülsmann şi David Gordon, Introduction to the Scholar’s Edition, introducere la Ludwig von Mises, Human Action. A Treatise on Economics, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2008; sau partea substanţială a monografiei lui Jörg Guido Hülsmann, Mises:The Last Knight of Liberalism, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2007, pp. 759-786, dedicată tratatului misesian.

[2] A se vedea şi prefeţele extrem de scurte scrise de Mises, de pildă, la lucrări precum Percy L. Greaves, Understanding the Dollar Crisis, Western Islands, 1973, sau Israel M. Kirzner, The Economic Point of View,Van Nostrand, 1960.

[3] Menger, Carl, Principles of Economics, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2007; ediţia germană originală Grundsätze der Volkwirtschaftslehre, Braumüller, Wien (Viena), 1871.

[4] A se vedea lucrarea lui Menger intitulată Investigations into the Method of the Social Sciences with Special Reference to Economics, New York University Press, New York and London, 1985 [ed. originală 1883].

[5] De altfel, conform lui Mises, The Historical Setting of the Austrian School of Economics, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 1984, p. 19, titulatura de „şcoală austriacă” este în intenţie persiflatoare la origini şi e iniţiativa lui Schmoller. Eugen Maria Schulak şi Herbert Unterkfler, în The Austrian School of Economics. A History of Its Ideas, Ambassadors, and Institutions, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2011, p. 28, apreciază că n-ar fi destule informaţii pentru a susţine acest lucru.

[6] Deşi de obicei Menger este pus laolaltă cu Stanley Jevons şi Leon Walras în categoria pionierilor teoriei utilităţii marginale, există voci care consideră suficient de clară diferenţa între primul, pe de o parte, şi ceilalţi doi, pe de alta. A se vedea William Jaffé, Menger, Jevons and Walras De-homogenized, Economic Inquiry, vol 14, nr. 4, pp. 511-524, decembrie, 1976.

[7] Îl urmăm aici pe Joseph T. Salerno, The Place of Human Action in the Development of Modern Economic Thought.

[8] Despre care trebuie spus că deşi austriac ca naţionalitate, nu a fost membru al şcolii austriece, ci mai degrabă un walrasian asimilabil şcolii de la Lausanne. De altfel toţi cei menţionaţi mai sus în text trebuie consideraţi ca aparţinând şcolii austriece groso modo, neexcluzând diferenţele şi nuanţele, uneori chiar semnificative.

[9] Fără a minimaliza rolul şi importanţa lui Hayek, trebuie totuşi să observăm că n-a creat în jurul său o şcoală şi poate că acest lucru se leagă şi de faptul că nu a scris niciodată un tratat sistematic de economie care să stea la baza acesteia.

[10] Alţi participanţi importanţi la seminarul lui Mises din New York au fost Louis Spadaro, Percy L. Greaves, Bettina Bien Greaves, Leonard Liggio sau Ralph Raico.

[11] Credem că nu forţăm nota dacă îl introducem aici şi pe traducătorul Acţiunii umane în limba română, Dan Cristian Comănescu.


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)