Economia pe înţelesul tuturor – curs complet de iniţiere în economie

Bogdan Glăvan şi Mihai-Vladimir Topan

Cu Bogdan Glăvan şi Mihai-Vladimir Topan

Economia este în general receptată în societate în două feluri opuse.

Pentru unii este intimidantă. Dacă deschid o analiză cu pretenţii în domeniu (vreun studiu al unei autorităţi economice, vreun articol din jurnalele academice de specialitate sau vreun manual avansat), îşi prind repede urechile, cum se spune, în grafice, modele, ecuaţii, teorii şi un jargon care toate par că ar necesita o veşnicie să le dai de cap.

Pentru alţii, este trivială, plină de banalităţi. Încă un domeniu cu pretenţii de ştiinţă în care toţi îşi dau cu părerea în contradictoriu şi nu ajung la nici un rezultat. Mai mult, nu există adevăriri economice ştiinţific descoperite, ci doar ideologii care maschează interese. O lume fără economie şi economişti ar fi o lume mai bună.

Nu e nevoie ca lucrurile să stea astfel. Economia poate fi frumoasă. Poate fi interesantă şi ne poate informa într-un limbaj normal despre lumea în care trăim. Cu atât mai mult cu cât şi pe cei care o găsesc intimidantă, şi pe cei care o găsesc trivială şi inutilă (ca pe toată lumea, de fapt), economia are felul ei de a nu-i lăsa, până la urmă, în pace. O dau afară pe uşă şi ea se întoarce pe geam.

Poate că angajatorul până mai ieri le mărea salariile şi le dădea bonusuri anual şi acum n-o mai face, sau poate chiar le-a dat preaviz şi-i va concedia. Oare de ce? O fi acesta un prilej bun de a demisiona sau de a pleca şi a începe o afacere pe cont propriu? Ce presupune şi ce înseamnă asta?

În ziare, la televizor şi pe internet se anunţă peste tot creşterea economică (nu numai anuală, ci chiar şi pe trimestre), rata inflaţiei, cursul de schimb, deficitul comercial sau cel bugetar. Ar trebui, oare, să-i intereseze? Sau le pot ignora complet şi dormi liniştiţi?

Se anunţă modificări de taxe şi impozite (ba că scade sau creşte TVA-ul; ba că se introduce sau nu se mai introduce, ba totuşi se va introduce, impozitul forfetar; ba că poate se (re)introduce taxarea progresivă şi se renunţă la cota unică etc.). Ce înseamnă toate astea, mai exact? O fi bine? Şi cine plăteşte până la urmă taxele care cresc? Sau cine beneficiază de cele care scad?

Poate că au o afacere, ar vrea să se extindă puţin, şi tot aud că dacă a fost criză în 1998, a fost criză în 2008, o să fie criză şi-n 2018, că economia „e ciclică, dom’le”. Ce sunt crizele astea economice? Sunt ele inevitabile? Se poate omul feri de ele?

Poate că sunt liber profesionişti (artişti, arhitecţi, dansatori, cântăreţi; sau poate avocaţi, notari, medici) şi ar vrea să profeseze în cele mai bune condiţii. Numai că se lovesc la tot pasul de probleme…economice.

Şi aşa mai departe… Economia, în lumea contemporană, nu mai dă pace nimănui. Aşa încât un curs de economie cu faţă umană, simplu şi util, nu strică nimănui. Mai ales nu le strică deloc celor care n-au studiat deloc economia. Dar garantăm că nici cei care au impresia că ştiu destule nu se vor plictisi. Garantăm surprize chiar şi pentru avansaţi.

Cursul se va desfăşura pe perioada a opt întâlniri, la sediul Academiei Private.

Planul celor 8 întâlniri (pe scurt):

1. Misterul preţurilor. Sau despre fundamentele economiei şi despre faptul că discuţia trebuie începută de undeva

2. Sistemele economice. Sau despre unde-i mai bine, până la urmă, să trăieşti: în capitalism, în intervenţionism sau în socialism?

3. Despre oamenii de afaceri, adevăraţi şi falşi. Şi despre corporaţii. Şi, vrând-nevrând, despre politicieni.

4. Economia sectorului public (I). Sau dacă e adevărat că la stat mai mult se stă…

5. Economia sectorului public (II). Inevitabil, câte ceva despre taxe şi impozite

6. Despre bani. Şi dacă aduc sau nu fericirea

7. Mult, mai mult, tot mai mult? Despre creşterea economică

8. Ce sunt crizele economice şi dacă ne putem sau nu feri de ele. Are legătură cu băncile, bineînţeles…

Planul celor 8 întâlniri (mai pe larg):

1. Misterul preţurilor. Sau despre fundamentele economiei şi despre faptul că discuţia trebuie începută de undeva

Puţini sunt cei care conştientizează că economia, ca ştiinţă, are un obiectiv destul de precis şi de limitat: explicarea preţurilor monetare. Toate teoriile şi tot bagajul de concepte vin să servească acestui scop. Căci până la urmă salariile, dobânzile, cursul de schimb, chiriile, diversele tarife şi comisioane sau profiturile nu sunt decât fie nişte preţuri, fie nişte derivate ale acestora. Cine vrea, aşadar, să înţeleagă economia şi activitatea economică trebuie să-şi întipărească bine în minte acest lucru. De asemenea, preţurile există ca fenomen real pentru că există raritate. Cea mai mare parte a resurselor aflate la dispoziţia omului în realitatea înconjurătoare sunt insuficiente în raport cu posibilele nevoi pentru satisfacerea cărora ar putea fi folosite. Din acest punct de pornire decurg toate discuţiile economice. Într-o lume fără raritate, n-ar exista preţuri şi nici economia ca ştiinţă n-ar fi de folos pentru că n-ar ajuta la înţelegerea respectivei lumi.

În acest curs vom introduce, fără fandoseli, fasoane şi tehnicităţi, noţiunile de bază ale economiei. Aşa cum nimeni nu ştie ce-i tenisul dacă nu ştie de ghem (game), set, meci, serviciu, lovitura „de dreapta” (forehand), rever (backhand), slice, break sau tiebreak etc., nici economie nu va înţelege cel care nu se pune cât de cât la punct cu ideile sau conceptele fundamentale cu care aceasta operează: raritate, preţuri, acţiune umană, alegere, preferinţe, cost (de oportunitate; nemonetar şi monetar), resurse sau bunuri economice, bunuri libere sau condiţii generale de bunăstare, bunuri de consum, bunuri de capital (factori de producţie; sau mijloace de producţie), timpul şi incertitudinea şi implicaţiile lor (dobânda şi profitul), capitalul şi acumularea de capital, tehnologia, schimbul interpersonal, diviziunea muncii, avantajul absolut şi comparativ, productivitatea şi economiile de scară.

2. Sistemele economice. Sau despre unde-i mai bine, până la urmă, să trăieşti: în capitalism, în intervenţionism sau în socialism?

S-a spus despre socialism că este cea mai scurtă cale de la capitalism la… capitalism. De asemenea, s-a spus că în capitalism avem exploatarea omului de către om, pe când în socialism e tocmai invers. S-a mai spus şi că sistemul capitalist e în pragul prăpastiei, iar socialismul e – cum altfel? – cu un pas înaintea acestuia. Lăsând gluma la o parte, care e, până la urmă, sistemul economic cel mai propice prosperităţii, dezvoltării şi înfloririi umane? Credem că întrebarea trebuie în permanenţă repusă, deoarece puterea de seducţie a ideilor utopice are o capacitate de regenerare surprinzătoare. Astăzi, la nici trei decenii de la prăbuşirea regimului comunist în România şi întreaga Europă de Est, ideile socialiste (nu neapărat întotdeauna explicit prezentate ca atare) au parte de o mare popularitate. Între nostalgici şi tineri care s-au născut fără să fi experimentat măcar o zi sistemul (şi care, ascunşi după vreun tricou cu Che Guevara, îl pot reţine ca pe o opţiune de-a dreptul cool) e parcă tot mai puţin loc pentru o privire lucidă.

În cadrul acestei teme vom defini sistemele economice şi le vom descrie în cele mai importante coordonate ale lor. De mare ajutor ne vor fi câteva concepte pe care le dorim cât mai temeinic asimilate de participanţii la curs: problema stimulentelor economice (sănătoase sau perverse); problema calculului economic şi a „haosului planificat” ; problema stabilităţii/instabilităţii (mai ales a sistemului intervenţionist); cea a restricţiilor bugetare tari versus slabe cu care se confruntă companiile în diversele sisteme. Ne vom pune, cu siguranţă, şi probleme de genul „ce sistem economic are China” şi despre modalităţile posibile de a răspunde. Tot în cadrul acestei discuţii vom atinge şi probleme specifice ale intervenţionismului precum controlul preţurilor, cu aplicaţia specială a salariului minim pe economie şi a efectelor acestuia.

3. Despre oamenii de afaceri, adevăraţi şi falşi. Şi despre corporaţii. Şi, vrând-nevrând, despre politicieni.

La începutul filmului „Naşul”, Don Corleone (Marlon Brando) zice „I’m a businessman” („Sunt un om de afaceri”). Are dreptate? Mai ales că ceea ce ştim sigur e că e un mafiot, iar concluzia imediată ar fi aceea că oamenii de afaceri sunt, de fapt, nişte mafioţi. Aceeaşi întrebare se poate pune în legătură cu multe dintre persoanele publice de la noi, cu prezenţa asiduă în mass media şi care se recomandă, nu de puţine ori, ca „oameni de afaceri”. Sunt ei asta? Răspunsul la această întrebare fireşte că necesită o viziune asupra activităţii antreprenoriale şi de afaceri.

În cadrul acestui curs vom discuta fundamentele teoriei activităţii antreprenoriale şi ceea ce s-ar putea numi teoria firmei. Vom încerca să descriem cât mai bine rolul sau funcţia (economică) întreprinzătorului, diferenţiind-o totodată de celelalte roluri posibile din sfera economică (muncitor sau angajat, manager, creditor sau capitalist, consultant etc.). Tot aici îşi va avea locul discuţia despre forma corporatistă de organizare a afacerilor care este în ultima vreme supusă unui oprobriu public destul de intens: ce sunt corporaţiile, care sunt plusurile şi/sau minusurile acestei formule de organizare etc., sunt doar câteva dintre întrebările pe le vom aborda.

Odată ce i-am identificat pe adevăraţii oameni de afaceri, vom fi în măsură să-i identificăm pe cei falşi, care sub aparenţa de antreprenor îndeplinesc de fapt alte funcţii şi ascultă de alte comandamente decât cele antreprenoriale obişnuite. Ne vom putea ocupa, cu această ocazie, în sfârşit şi de mafioţi şi politicieni. De data aceasta ştiinţific, ca să spunem aşa…

4. Economia sectorului public (I). Sau dacă e adevărat că la stat mai mult se stă

Istoricul Ralph Raico spunea într-o prelegere că Antichitatea a ridicat nu de puţine ori statul la rang de zeitate. Iarăşi, în secolul al XIX-lea, Hegel considera că statul este întruchiparea idealului etic însuşi, iar economistul clasic liberal francez Paul Leroy-Beaulieu observa că acesta – statul – a rămas singurul zeu al lumii moderne, care mai practică totuşi, fără s-o recunoască, o formă de religiozitate: statolatria.

De ce este statul atât de important şi de ce naşte el atâtea discuţii? Ne vom ocupa în acest curs de faţeta sa economică – statul ca sector public. Vom discuta de la chestiuni mai generale legate de natura statului (natura lui economică, distincţia mijloace economice-mijloace politice, diferenţierea management public sau birocratic versus management pe profit sau privat), trecând prin justificările economice aduse în sprijinul existenţei şi necesităţii sectorului de stat (bunurile publice sau externalităţile, monopolul etc.) ajungând până la aplicaţii punctuale din lumea modernă precum problema autostrăzilor sau a penuriei locurilor de parcare din oraşele mari.

5. Economia sectorului public (II). Inevitabil, câte ceva despre taxe şi impozite

Un domeniu de care toată lumea se loveşte (ca de moarte, cum se sugerează prin butada asociativă death and taxes), într-un fel sau altul, este fiscalitatea. Sau, simplu spus, taxele şi impozitele. Acestea sunt sursa prin excelenţă, oficial mărturisită, a veniturilor aparatului de stat. Ce sunt taxele şi impozitele? Pot fi considerate ele „preţ plătit pentru bunurile şi serviciile publice”? Cum e mai bine să fie? Mari sau mici? Directe sau indirecte? Uniforme, progresive sau regresive? Şi, până la urmă, este incidenţa nominală a taxelor (categoriile de agenţi sau de operaţiuni care se doresc a fi taxate) identică cu cea reală (categoriile sau operaţiunile care sfârşesc realmente prin a fi afectate de o anumită măsură fiscală)?

Statele se rezumă rareori strict la taxe pentru finanţarea activităţii. Şi asta pentru că acestea sunt vizibile imediat pentru cetăţeni. De aceea, apelează la rute indirecte, fie dependente de taxare (ca datoria publică) fie forme mascate de taxare (ca inflaţia, de pildă). Despre deficitul bugetar şi datoria publică vom discuta în acest curs, inflaţia fiind abordată la tema monedei.

6. Despre bani. Şi dacă aduc sau nu fericirea

Banii sunt „ochiul dracului” sau „floarea iadului”. Banii înseamnă putere. Banii aduc (sau n-aduc) fericirea. Sunt o „ficţiune cu funcţiune”. Pervertesc tot ceea ce ating. Iubirea de bani e rădăcina tuturor relelor. Toate astea şi multe altele se spun despre acest instrument economic şi social puţin înţeles. Ce sunt totuşi, dincolo de metafore, banii? Cum apar şi care e rolul lor în economie? Pentru a răspunde la aceste întrebări vom fi nevoiţi să pornim discuţia de la dificultăţile schimbului direct sau barterului, să trecem în revistă proprietăţile monetare ale bunurilor şi conceptele de mijloc de schimb şi mijloc generalizat de efectuare a schimburilor (sau „banii”). Prin aşa-numita teoremă a regresiei vom înţelege mai bine fenomenul cel mai important de înţeles în legătură cu banii, şi anume cum se formează puterea lor de cumpărare. Vom încerca chiar să construim un sistem monetar în cadrul cursului (dar staţi liniştiţi că nu vom reuşi; şi sunt importante motivele pentru care nu vom reuşi, cu atât mai mult cu cât dacă am face-o, am încălca legea!). Vom face şi distincţia între moneda marfă şi moneda decret, cea care foşneşte „plasticos” în buzunarele şi portofele noastre. Noţiunile de bază acumulate ne vor permite în final să atacăm două probleme mai grele: cursul de schimb şi inflaţia. O discuţie pe care suntem siguri că n-o auziţi prea des va fi aceea despre efectele redistributive ale inflaţiei şi miza politică a procesului inflaţionist.

7. Mult, mai mult, tot mai mult? Despre creşterea economică

„Un om bogat este un om sărac cu bani” şi cam asta ar fi toată diferenţa? “Oricine s-a luptat cu sărăcia ştie cât de mult te costă”, aşa că ne propunem să elucidăm marele secret… nu, nu despre reţeta îmbogăţirii individuale e vorba, fiindcă dacă am cunoaşte-o atunci acum am fi pe yacht în Caraibe, ci despre reţeta succesului „macroeconomic”: de ce sunt unele ţări bogate iar altele sărace? Şi cam ce ar fi de făcut pentru a trăi într-o ţară bogată? – altceva decât să emigrăm într-una. Cum să ne asigurăm că parcurgem un traseu de „convergenţă” cu naţiunile bogate şi nu rămânem blocaţi cu decalajele actuale?

Vom vorbi despre resurse, despre progresul tehnologic, despre instituţiile propice dezvoltării şi, bineînţeles, despre structura producţiei, capital şi investiţii. Despre cât de greu se acumulează capitalul şi despre cât de uşor poate fi el risipit dacă încape pe mâna cui nu trebuie. Apoi vom vorbi despre inegalitate şi vom vedea dacă Jay-Z avea dreptate când spunea că „unul din motivele pentru care inegalitatea este aşa de profundă în ţara asta este acela că toţi oamenii vor să fie bogaţi”. În acest context vom aborda şi subiectul ajutoarelor publice: sociale, de stat, europene şi de care s-or mai inventa până ajungem să ne întâlnim.

8. Ce sunt crizele economice şi dacă ne putem sau nu feri de ele. Are legătură cu băncile, bineînţeles…

Unul dintre cele mai complicate fenomene ale economiei (şi lumii moderne) pe care economiştii sunt chemaţi să le explice este cel al crizelor economice. Ce sunt acestea? Cum apar ele şi cum pot fi combătute? Cum se pot apăra pe cont propriu oamenii sau firmele de aceste fenomene?

Pentru a aborda competent aceste întrebări vom porni de la explicarea unei forme mai complicate şi speciale de inflaţie – expansiunea creditului. Acest lucru va necesita şi incursiuni în sfera activităţii bancare, aşa că, iată, vom vorbi în sfârşit şi despre bănci. Şi nu întotdeauna de bine (cel puţin în acest capitol). După noţiuni precum creditare, depozitare, rezerve fracţionare (care ne vor permite să înţelegem că sistemele bancare moderne şi mai ales băncile centrale, au ambiţia de a-i face concurenţă bunului Dumnezeu în procesul creaţiei de resurse din nimic) vom fi în măsură să facem diferenţa între dezvoltarea sau creşterea organică a economiei (discutată în cursul anterior) şi cea artificială, malignă sau nesustenabilă, care nu se poate termina decât cu faza de lichidare a crizei (etapa care e mai vizibilă şi evident neplăcută care e denumită în mod popular „criză”).

Vom face şi diferenţe mai subtile între simplele fluctuaţii economice şi crize şi vom vorbi despre opţiunile de politici economice anti-criză. Şi, fireşte, după un astfel de curs, vom fi în stare să demistificăm opiniile populare despre crize ca cele conform cărora s-ar datora: lăcomiei oamenilor, prăbuşirii consumului, spiritului de turmă sau faptului că banii sunt un activ purtător de dobândă, destabilizator prin natura sa, produs de o entitate privată.

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)