Întrebări din capitole

Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible
cuprins

2. Cei care o caută cu lumânarea:

Care este scopul muncii? Invenţiile care duc la economie de muncă sunt bune sau rele? Pe cine afectează ele? Cum previn oamenii astfel de lucruri? Ce exemple pot fi date? Ce probleme etice sunt implicate?

3. O tragedie comună:

De ce nu au grijă oamenii de lucrurile care aparţin tuturor? Dacă pescarul ar fi fost proprietarul lacului, ar fi avut el mai multe motive să aibă grijă de peşte? Ar fi aruncat gunoi în lac? Cine beneficiază de pe urma proprietăţii comune? Ce alte exemple mai sunt? Ce probleme etice sunt implicate?

4. Poliţia Alimentară:

De ce ar plăti cineva fermierii ca să nu producă recolte? Ce efect ar avea acest lucru asupra preţului şi a disponibilităţii alimentelor pentru consumatori? Ce cazuri de dependenţă pot apare? Ce probleme etice sunt implicate?

5. Lumânări şi haine:

Este bine sau rău pentru oameni că iau lumină şi energie pe gratis de la Soare? Ar fi bine sau rău pentru oameni să importe produse ieftine sau gratuite din alte ţări? Căror grupuri nu le place ca oamenii să cumpere produse ieftine din alte ţări? De ce? Ce probleme etice sunt implicate?

6. Taxa pe înălţime:

E corect ca taxele să fie folosite pentru a manipula comportamentul oamenilor? Îşi modelează oamenii vieţile astfel încât să plătească taxe mai mici? Sunt guvernanţii mai înţelepţi sau mai morali decât supuşii lor? E nedrept ca oamenii să fie înalţi? Puteţi da exemple? Ce probleme etice sunt implicate?

7. Când o casă nu e un cămin:

Ce probleme apar cu noţiunea de domeniu eminent? Dacă cineva poate în mod legal să ia, să utilizeze, să controleze sau să distrugă o casă construită de o altă persoană, atunci cine este în realitate proprietarul casei? Este taxa pe proprietate un fel de chirie? Puteţi da exemple? Ce probleme etice sunt implicate?

8. Cele două grădini zoologice:

Ar trebui oamenii să fie obligaţi să plătească un impozit pentru grădina zoologică? Există motive legitime pentru a nu avea o grădină zoologică? Ce voia să spună Jonathan când se întreba cine face cel mai mare rău oamenilor, cei dinăuntru sau cei dinafară? Ce probleme etice sunt implicate?

9. A face bani:

Este bine sau rău să se tipărească o mulţime de bani noi? De ce unii oameni sunt fericiţi, sau trişti, când există o mulţime de bani noi? Există similarităţi între falsificatori şi cei care tipăresc banii în mod oficial? Ce probleme etice sunt implicate?

10. Maşina de vise:

Cum li se poate lua oamenilor care cer să li se dea? Al cui vis s-a îndeplinit cu adevărat în poveste? De ce? Ce alte exemple mai sunt? Ce probleme etice sunt implicate?

11. Putere de vânzare:

Ce este mita? Care este diferenţa între mita legală şi cea ilegală? Pot politicienii să-i mituiască pe alegători în mod legal? Pot cei care oferă contribuţii pentru campanie să-i mituiască pe politicieni în mod legal? Ce probleme sunt asociate cu mituirea? Ce probleme etice sunt implicate?

12. Adăpost nesigur:

Cine este afectat de legile privind controlul chiriilor, codurile în construcţii, sau zonare? Cum? Cum poate piaţa răsplăti sau pedepsi practicile în afaceri care sunt bune sau rele? Ce probleme etice sunt implicate?

13. Delicte tot mai grave:

Ce se înţelege prin “creşterea gravităţii delictului”? Ce i se poate întâmpla cuiva care opune rezistenţă arestării? Care sunt efectele legilor de autorizare a ocupaţiilor? Ce se poate întâmpla în absenţa unor asemenea legi? Ce probleme etice sunt implicate?

14. Bătălii de bibliotecă:

Ar trebui oamenii să fie arestaţi dacă nu doresc să plătească pentru cumpărarea unor cărţi care nu le plac? Este selectarea cărţilor pentru o bibliotecă publică un fel de propagandă sau cenzură? Ce probleme etice sunt implicate?

15. Nimic:

Ce probleme apar când arta este finanţată din impozite? Ce probleme etice sunt implicate?

16. Pavilionul intereselor speciale:

De ce credeau toţi participanţii la joc că sunt câştigători? Erau ei câştigători? De ce erau fericiţi organizatorii pavilionului? Ce probleme etice sunt implicate?

17. Moş Cruvern:

Dă moş Cruvern înapoi la fel de mult cât primeşte? De ce nu se plâng oamenii când le ia lucruri din casă? Ce schimbări s-au petrecut atunci când oficialii guvernului au preluat Crăciunul? Ce probleme etice sunt implicate?

18. “Broasca ţestoasă şi iepurele” într-o nouă prezentare:

Ce asemănări sunt cu monopolul actual al serviciilor poştale? Cum poate fi definită justeţea în livrările poştale? Permite monopolul poştal un control mai uşor asupra cetăţenilor? Ar trebui permisă concurenţa? De ce da sau de ce nu? Ce probleme etice sunt implicate?

19. Comisia de digestie:

Există în această poveste paralele cu educaţia asigurată politic? Ce s-ar întâmpla cu ramura producţiei alimentare dacă ar fi tratată la fel cu educaţia? Care sunt asemănările? Ce probleme etice sunt implicate?

20. “Dă-mi trecutul sau viitorul tău!”:

Cum sunt viaţa, libertatea şi proprietatea legate de timp? În ce fel un hoţ seamănă cu un colector de taxe şi în ce fel e diferit de acesta? De ce? Ce probleme etice sunt implicate?

21. Bazarul guvernelor:

De ce şi-a vândut omul o vacă pentru a cumpăra un taur? Care erau asemănările între guvernele care i-au fost oferite? Ce probleme etice sunt implicate?

22. Cea mai veche profesie din lume:

Există vreo asemănare între cei care susţin că pot prevesti viitorul şi unii economişti? De ce au oamenii încredere în alţii care să le spună viitorul? Cum ar putea cunoştinţele despre viitor să-i facă pe oameni bogaţi sau puternici? Ce probleme etice sunt implicate?

23. Producţia de încălţăminte:

Ţi-ar place să fii plătit ca să nu munceşti? De ce se oferă oficialul să-i plătească pe oameni ca să nu producă? Ce produce el? Ce probleme etice sunt implicate?

24. Aplauzometrul:

Ar fi logic să fie selectaţi liderii politici pe baza entuziasmului alegătorilor, mai degrabă decât pe baza numărului de voturi? Care ar trebui să fie baza deciziilor morale? De ce spune Partidul Generic, “Noi credem ceea ce credeţi voi “? Ce probleme etice sunt implicate?

25. Credinciosul autentic:

De ce votează de regulă alegătorii pentru ca unii oameni să deţină funcţii? Putem avea încredere în politicieni? Avem dreptul să ne plângem de efectele politicii dacă nu votăm? Există vreo paralelă între comportamentul soţiilor maltratate şi cel al alegătorilor maltrataţi? Ce probleme etice sunt implicate?

26. După nevoi:

Ce s-ar întâmpla cu rezultatele şcolare dacă cei cu punctajele cele mai proaste la teste ar primi notele cele mai mari? Ce contradicţii predau şcolile? Ce probleme etice sunt implicate?

27. Salariile păcatului:

Care sunt diversele motive pentru care aceşti oameni au fost arestaţi fiindcă au muncit? Cine o duce mai bine şi cine o duce mai rău ca rezultat al acestor arestări? De ce? Ce probleme etice sunt implicate?

28. Noii nou veniţi:

Sunt grănicerii responsabili de ceea ce li se va întâmpla refugiaţilor care sunt deportaţi? Care este diferenţa dintre nou veniţi şi noii nou veniţi? De ce această diferenţă? Ar trebui oare ca tinerilor să li se ceară să lucreze pentru armată? Puteţi da exemple? Ce probleme etice sunt implicate?

29. Ne daţi ori nu ne daţi?:

De ce au vrut oamenii să pună pâine în coşul cel mare? Care au fost soluţiile oferite problemei din această poveste? Ce soluţie mai bună există? Ce probleme etice sunt implicate?

30. A cui e ideea strălucită?:

Poate cineva să fie proprietarul utilizării unei idei? Asigură patentele primirea recompenselor de către inventatori? Sunt posibile recompensele pentru inventatori fără monopoluri legale? Care sunt motivele pentru invenţii? Cum ar fi diferită piaţa fără patente? Ce înseamnă problemele de răspundere şi răspundere limitată? Ce probleme etice sunt implicate?

31. Procesul:

Ce este responsabilitatea? E moral ca responsabilitatea să fie limitată? Cum se schimbă comportamentul dacă responsabilitatea nu este limitată? Ce este un bun public şi cine decide lucrul acesta? Pot fi "bunurile publice" rele pentru public? Sunt beneficiarii clandestini substituiţi de către guvern? Ce probleme etice sunt implicate?

32. Doctrinarul:

Cine este proprietarul unei vieţi? Contează oare cine anume este cel care îl plăteşte pe medic, sau cine este cel care decide ce medic trebuie să dea consultaţii? Ce diferenţă există între autorizare şi certificare? Sunt libera concurenţă şi libera informare valoroase pentru medicină? Puteţi da exemple? Ce probleme etice sunt implicate?

33. Viceversa:

Cine îi răneşte pe ceilalţi? De ce? Este legea contradictorie în privinţa acestor activităţi? De ce da sau de ce nu? Care ar fi o definiţie consecventă a delictului? Care este diferenţa între a dezaproba comportarea cuiva şi a o scoate în afara legii? Ce probleme etice sunt implicate?

34. Fructele plăcerii:

Ai dreptul să faci un lucru pe care alţii îl consideră nesănătos? Ar trebui alţii obligaţi să plătească pentru greşelile tale? Care este semnificaţia responsabilităţii? Se poate cineva maturiza dacă nu i se permite să facă greşeli? Cine decide? Se maturizează oficialii dacă iau decizii în locul tău? Ce probleme etice sunt implicate?

35. Marele Anchetator:

Vor oamenii să evite responsabilitatea? Este oare vreo primejdie dacă politicienii sunt lăsaţi să decidă pentru ceilalţi oameni? Este necesar să poţi alege pentru a fi virtuos? Sunt importante alegerile şi virtutea? De ce da sau de ce nu? Ce probleme etice sunt implicate?

36. Legea celui care pierde:

Este OK să laşi oameni nevinovaţi să plătească pentru ghinionul altora? Ar deveni oamenii mai necugetaţi dacă ar şti că alţii vor plăti pentru rănile sau venitul lor pierdut? Are importanţă? Ce probleme etice sunt implicate?

37. Banda democraţiei:

Este OK ca o persoană să ia bani de la alta prin forţă? Este OK ca mulţi oameni să învingă printr-un număr mai mare de voturi pe alţii pentru a le lua bani cu forţa? Ce lucruri pot face majorităţile? În legenda lui Robin Hood, cine era oficialul guvernului? Poate guvernul să fie cauza extremelor de bogăţie şi sărăcie? Ce provoacă revoltele? Ce probleme etice sunt implicate?

38. Vulturi, cerşetori, escroci şi regi:

Cine asigură serviciile cele mai valoroase (mai puţin valoroase): vulturii, cerşetorii, escrocii sau regii? De ce este important să acorzi încredere acţiunilor, şi nu cuvintelor? Ar trebui autorităţile să se supună aceloraşi reguli de comportare ca toţi ceilalţi? Ce probleme etice sunt implicate?

39. Terra Libertas:

Este posibil, sau de dorit, să avem o societate care nu acceptă iniţierea forţei sau fraudei? De ce da sau de ce nu? Care este procesul descoperirii într-o lume liberă? Poate scopul să scuze mijloacele? Ce probleme etice sunt implicate?

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România