O lecţie de la Comisia aurului din 1810

Tudor Smirna · 30 noiembrie 2015

Problemele fundamentale ale sistemului bancar sunt legate de monopolul pe care banca centrală îl are asupra monedei şi de cartelul bancar, care nu permite formarea unor oferte de calitate. Până când ele nu sunt lămurite, problemele actuale, cum ar fi darea în plată sau păstrarea cursului istoric pentru datoriile în valută, sunt greu de rezolvat.

Pentru a înţelege cât de mult am involuat în această perioadă a monedei discreţionare faţă de perioada monedei marfă, am să citez mai jos din „Raportul comitetului aurului din 1810 (Bullion Report)” în traducerea din 1937 a lui Ştefan I. Dumitrescu, publicată împreună cu două comentarii de David Ricardo, la Editura Bucovina din Bucureşti.

Pentru context, menţionez că Raportul aurului a fost elaborat de o comisie care s-a reunit la cererea Camerei Comunelor pentru a lămuri care sunt cauzele deprecierii lirei sterline, a cărei convertibilitate fusese suspendată, sub pretextul urgenţei temporare, în 1797. Recomandarea pe care o citez, departe de a fi una tranşantă din perspectiva celor mai coerente concluzii economice actuale în domeniu, este totuşi relevantă, pentru că ne arată o postură etică admirabilă. În orice caz, în domeniul monetar-bancar, stăm instituţional mai prost decât englezii acum mai bine de două secole. Din păcate, faptul că şi ei sunt acum într-o stare similară de degradare nu poate ameliora situaţia.

Comisiunea […] doreşte să revină, cât mai curând posibil, la starea de lucruri iniţială; convinsă, de o parte, că o părăsire permanentă şi sistematică a vechilor procedee trebuie să aibă, în cele din urmă, drept consecinţă, între alte calamităţi, distrugerea însăşi a sistemului; iar, pe de altă parte, că un astfel de eveniment trebuie să fie ocolit cu atât mai multă energie, cu cât este într-o ţară ca aceasta, unde buna credinţă particulară şi publică este menţinută la un nivel atât de înalt, şi unde, cu fericita unire a libertăţii şi a legii, proprietatea şi valorile de orice fel care o reprezintă, sunt în mod egal protejate atât în contra abuzurilor de putere cât şi în contra violenţei comoţiunilor populare, că avantagiile acestui sistem, degajate de toate pericolele, pot fi simţite în mod permanent şi duse la cea mai mare desvoltare a lor.

După faptele şi argumentele supuse examenului Comisiunei în cursul anchetei sale, ea şi-a format o opinie pe care o supune Camerii: aceea că în prezent există un exces în circulaţia fiduciară a ţării noastre, al cărui simptom mai puţin confuz este scumpirea excesivă a metalelor preţioase, şi, pe lângă acesta, cursul foarte scăzut al schimbului cu Continentul; că acest exces trebuie atribuit lipsei unei frâne suficiente şi a unui control în emisiunile de hârtie ale Băncii Angliei, şi la origine, suspendării plăţilor în monetă metalică, care a distrus controlul natural şi veritabil. Pentru a formula asupra acestui subiect o apreciere generală, Comisiunea crede că nu se poate găsi o protejare sigură şi întotdeauna suficientă contra acestui exces de circulaţie fiduciară, decât în convertibilitatea acestei hârtii în monetă metalică.

Comisiunea nu poate decât să regrete că suspendarea plăţilor în monetă metalică, chiar în ziua în care ar fi găsit cea mai bună justificare, nu putea fi considerată decât ca o măsură temporară, a fost menţinută atât de mult; şi, mai ales că prin felul în care este conceput actul care o menţine, s-a dat acestei măsuri caracterul unei măsuri de permanent răsboi.

Comisiunea socoteşte că ar fi inutil de a face să reiasă în detalii desavantagiile care rezultă pentru ţara noastră dintr-un exces general în monetă, acela că îi diminuează valoarea relativă. Efectul unei astfel de urcări de preţ în toate transacţiunile monetare pe termen lung; paguba inevitabilă suferită de către rentieri şi creditorii de toate categoriile, particulari sau publici; profitul involuntar realizat de guvern şi de toţi ceilalţi debitori: iată consecinţele destul de evidente pentru a nu mai avea nevoie de probe, şi destul de contrarii justiţiei pentru a fi lăsate fără remediu.

În ochii Comisiunei, unul din efectele cele mai importante ale acestei stări de lucruri, este influenţa pe care o exercită asupra salariului muncilor ordinare a câmpului, a salariului, a cărui nivel, cum nimeni nu-l ignorează, urmează mai încet schimbările în valoarea monetei decât preţul oricărui alt fel de muncă sau de marfă. Şi Comisiunea se mulţumeşte să citeze câteva clase de servitori publici a căror salariu, odată ce a fost majorat ca urmare a deprecierii monetei, nu mai poate fi adus tot atât de uşor la nivelul său primitiv, chiar după ce moneta şi-a recăpătat valoarea sa iniţială.

Progresul de mai târziu a tuturor acestor inconveniente şi a tuturor acestor răuri, dacă nu se opreşte, nu va întârzia să arunce o convingere practică în spiritul acelora care pot încă să se îndoiască de existenţa lor; dar chiar dacă agravarea progresivă a răului ar fi mai puţin probabilă decât nu pare să fie în ochii Comisiunei, ea nu poate să se oprească a exprima opinia că, integritatea şi onoarea Parlamentului sunt interesate, pentru a nu mai autoriza multă vreme, dacă nu o cere o imperioasă necesitate, în această mare ţară comercială, continuarea unui sistem de circulaţie deposedat de acea frână sau acel control care menţine valoarea monetei şi care, prin permanenţa acestui etalon comun al valorii, garantează justiţia şi buna credinţă, care sunt esenţa tranzacţiunilor monetare şi a obligaţiunilor de la om la om.

Mai mult, Comisia nu a pledat doar pentru reluarea convertibilităţii, ci, pentru reluarea ei la vechea definiţie a lirei, pentru că aşa considera că este onorabil să se procedeze:

Comisia trebuie să vă mai semnaleze tentaţia de a fi recurs la o depreciere chiar a valorii monetei de aur, printr-o alterare a etalonului, la care Parlamentul va ceda în mod forţat în urma unei abundenţe considerabile şi prelungite de hârtie. Ea a fost resursa multor Guverne în circumstanţe analoage, pentru că ea este cel dintâi remediu care se oferă şi cel mai uşor pentru răul de care este vorba. Dar nu este necesar de a insista asupra acestei violări a bunei credinţe publice şi asupra acestei părăsiri a primei datorii a unui guvern, care vor fi consecinţa inevitabilă a unui sistem care va face să se prefere reducerea monetei sub valoarea tip a hârtiei în loc de a ridica hârtia până la valoarea tip a monetei.

Pentru acest motiv, Comisiunea, după ce a examinat acest subiect cu o matură gândire, declară Camerii că opinia sa este: că sistemul circulaţiunii ţării trebue să fie readus cu toată urgenţa compatibilă cu precauţiunile necesare, la principiul fundamental al convertirii în moneta metalică la voinţa purtătorului de hârtie al Băncii.

Ceea ce s-a şi întâmplat, începând cu 1816.

·

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)