Ce-aş cere în Piaţa Universităţii

Tudor Smirna · 10 noiembrie 2015

Parafrazându-l pe Mencken, citat de Rothbard în primul capitol din Manifestul liberal, aş cere, în Piaţa Universităţii şi oriunde, un stat care să nu fie deloc stat.

În Tezaurul liberal: Revoluţia americană şi liberalismul clasic, Rothbard ne oferă o perspectivă istorică asupra liberalismului şi a realizărilor sale neegalate, precum şi a declinului său.

Spune Rothbard despre liberalismul clasic:

Scopul liberalilor clasici era obţinerea libertăţii individuale în toate aspectele sale, care sunt legate unele de altele. În economie, taxele trebuiau reduse drastic, controalele şi reglementările eliminate, iar energia umană, spiritul întreprinzător şi pieţele eliberate pentru a crea şi produce prin schimburi care ar fi fost benefice pentru toţi şi pentru masele de consumatori. Antreprenorii ar fi devenit în sfârşit liberi să concureze, să dezvolte şi să creeze. Jugul controalelor urma să fie ridicat de pe umerii muncii, pământului şi capitalului. Libertatea personală şi cea civilă trebuiau garantate contra prelevărilor şi tiraniei regelui şi a acoliţilor săi. Religia, sursa de secole a războaielor sângeroase dintre secte pentru controlul statului, trebuia să fie eliberată de impunerile sau interferenţa statului, astfel încât toate religiile – sau non-religiile – să poată coexista în pace. Pacea era, de asemenea, crezul de politică externă a noilor liberali clasici; vechiul regim de mărire imperială a statului pentru putere şi avuţii trebuia înlocuit de o politică externă a păcii şi liberului schimb între toate naţiunile. Şi, pentru că războiul era perceput ca rezultat al armatelor şi forţelor navale permanente, al puterii militare în perpetuă căutare a expansiunii, aceste instituţii militare trebuiau să fie înlocuite de miliţii locale voluntare, de către cetăţeni-civili care şi-ar dori să lupte doar în apărarea propriilor gospodării şi vecinătăţi.

Astfel, binecunoscuta temă a „separării Bisericii de Stat” era doar unul dintre motivele interdependente care ar putea fi etichetate succint ca „separarea economiei de Stat”, „separarea exprimării şi presei de Stat”, „separarea războiului şi chestiunilor militare de Stat”, şi de fapt separarea statului de practic orice.

Statul, pe scurt, trebuia ţinut la dimensiuni foarte mici, cu un buget foarte scăzut, aproape neglijabil.

Iar despre caracterul liberal al revoluţiei americane, spune:

America, dintre toate ţările, s-a născut printr-o revoluţie explicit liberală, o revoluţie contra imperiului; contra taxării, monopolului comercial şi reglementării; şi conta militarismului şi puterii executive. Revoluţia a dus la guvernări cu restricţii nemaiîntâlnite asupra puterii lor.

[I]mpulsul liberal a continuat în secolul XIX. Mişcările jeffersoniană şi jacksoniană, partidele Democrat-Republican şi apoi cel Democrat, au căutat explicit eliminarea aproape completă a statului din viaţa americană. Guvernământul trebuia să funcţioneze fără armată permanentă sau forţe navale; trebuia să fie un stat fără datorii şi fără taxe sau accize directe la nivel federal şi practic fără tarife de import – cu alte cuvinte, cu niveluri neglijabile de taxare şi cheltuieli; un stat care nu se implică în lucrări publice şi îmbunătăţiri interne; un stat care nu controlează şi nu reglementează; un stat care lasă moneda – împreună cu activitatea bancară – să fie liberă, metalică şi fără inflaţie; pe scurt, pentru a cita idealul lui H.L. Mencken, „un stat căruia puţin îi lipseşte pentru a nu fi deloc stat”.

Restul Manifestului liberal, din care au fost deja traduse trei capitole – despre cei trei piloni esenţiali ai libertăţii: educaţia, moneda şi protecţia – şi din care vom publica online cate un nou capitol la intervale regulate, este o pledoarie pentru o nouă libertate, pentru un liberalism mai coerent, curăţat chiar şi de acele reziduuri de etatism ale liberalilor clasici. O pledoarie, cu alte cuvinte, pentru un guvernământ deloc etatist, pentru un stat care să nu fie deloc stat.

Cred că o astfel de pledoarie este ceea ce ne trebuie acum, când tragedia din clubul Colectiv a scos iarăşi lumea în Piaţa Universităţii, cu revendicări revoluţionare din cele mai diverse, dar a căror tendinţă generală virează tragic spre socialism. Fără a-mi face prea mari iluzii, nu îmi permit să nu sper într-un reviriment al libertăţii corect înţelese, adică al respectului cel mai complet pentru proprietatea privată, şi al ordinii pe care o generează.

·

Comentarii

  1. Cred ca ar fi nevoie ca reprezentaţi ai Institutului Mises să meargă în mijlocul acestor tipuri de manifestări pentru a răspândi idealurile libertăţii în rândul oamenilor nemulţumiţi care poate nu sunt familiarizaţi cu principiile libertarianismului şi economiei austriece. Aceştia ies în stradă, doar să ceară înlocuirea unui sistem etatist cu altul…vremea schimbărilor majore este aici.

    Hodiş Daniel Denis · 10 noiembrie 2015, 20:45 · #

  2. Dupa parerea mea , inflatia – pentru cine stapaneste metodele de actiune asupra efectelor ei , nu e decat un instrument ( cea mai usoara si rapida metoda ) de a muta bani de la unii la altii , in functie de interesul urmarit , pe termen scurt , mediu sau lung .

    Flavius Dinel Costache · 9 februarie 2016, 06:22 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)