Teorie economică, second-hand

Carmen Elena Dorobăţ · 24 octombrie 2015

Pentru mulţi economişti moderni, cu câteva excepţii notabile, studiul istoriei gândirii economice a devenit un subiect desuet. Deloc surprinzător, astfel de cursuri au fost uşor-uşor eliminate din programa departamentelor de economie, iar relevanţa unei contribuţii la teoria economică este judecată prin prisma noutăţii. Dacă teoriile economice mai vechi îşi mai găsesc loc în cursurile de astăzi—exemple la îndemână fiind avantajul absolut (Adam Smith) şi avantajul comparativ (David Ricardo)—, acestea sunt predate într-o formă renovată, cât mai recent cu putinţă, de model matematic. Şi nu de puţine ori, bibliografia unei lucrări ştiinţifice este privită cu suspiciune dacă articolele citate sunt mai vechi de 5 sau 10 ani.

Această situaţie nefericită era, se pare, evidentă încă de la jumătatea secolului XX. Joseph A. Schumpeter, într-o introducere la volumul Interest and Usury al lui Bernard Dempsey—volum ce discută contribuţiile scolasticilor la teoria dobânzii—analizează unul dintre motivele pentru care economiştii de astăzi nu mai sunt interesaţi de istoria gândirii economice:

Economics as a field of intellectual interest boasts of a line of descent that can be traced from Aristotle to Francis Hutcheson, the teacher of Adam Smith. But theorists do not usually concern themselves with developments prior to the eighteenth century… One of the most convincing [reasons] is that most economists are not qualified to go much into the past because the requisite knowledge forms no part of their professional equipment.

In consequence, a sort of tacit arrangement has evolved, according to which, with rare exceptions, the older stages are being dealt with by historians or philologists while economists are content to accept results at second hand, comforting themselves’ by assuming that the thought of remote times, though interesting as a part of a general picture of by-gone civilizations, is essentially “pre-scientific” and thus, of no direct interest to scientific economics.

Unfortunately, that is not always so; and whenever it is not, the historian, however competent as a historian, is at a disadvantage which, though different, is not less serious than the disadvantage under which a theorist labors when he tries to extract economic doctrine from Aristotle without knowing Greek and without understanding the world of ancient Greece (Schumpeter 1948).

Analiza lui Schumpeter nu arată doar că specializarea economiştilor pe subiecte din ce în ce mai înguste conduce la ignoranţă cu privire la trecutul ştiinţei, ci şi că trecutul ştiinţei economice a rămas în mâinile unor oameni de ştiinţă nespecializaţi. Ambele aspecte pun în primejdie atât înţelegerea modernă a multor teorii economice de căpătâi, cât şi utilizarea teoriilor noi în formularea de politici economice.

Citatul de mai sus ar fi perceput fără îndoială ca un semnal de alarmă serios cu privire la situaţia în care se află ştiinţa economică, dacă, din nefericire, comunitatea ştiinţifică n-ar fi îmbrăţişat de mult teoria Whig (progresistă) a … teoriei şi ştiinţei. Aşa cum arată Rothbard (el insuşi cititor avid de istorie a gândirii economice), progresul de la rău la bine, sau de la incorect la corect, nu lucrează cumva inevitabil prin noi, scutindu-ne de orice indoială că ceea ce facem duce neapărat la o înţelegere superioară a trecutului, prezentului şi viitorului.

Evoluţia recentă a gândirii economice e marcată profund de erori fundamentale în înţelegerea şi analizarea (matematică) a conceptelor de monedă, dobândă, diviziune a muncii sau capital. Iar proliferarea modelelor matematice noi, din ce în ce mai specializate dar bazate pe teorie economică dobândită second-hand, din ignoranţă pentru trecutul unei ştiinţe vechi de câteva secole, poate fi percepută ca orice altceva, dar nu progres.

·

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)