Scăderea poverii fiscale nu trebuie ratată!

Tudor Smirna · 21 iulie 2015

Am semnat această scrisoare deschisă:

Scăderea poverii fiscale nu trebuie ratată!
Prioritizaţi scăderea cheltuielilor bugetare!

În atenţia

Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României

Domnului Călin Popescu-Tăriceanu, Preşedintele Senatului

Domnului Victor-Viorel Ponta, Prim-Ministru

Tuturor liderilor partidelor politice,

Având în vedere cererea de reexaminare asupra legii Codului fiscal trimisă de Preşedintele României, aducem în atenţia opiniei publice următoarele:

Suntem un grup de cadre didactice, economişti, antreprenori şi manageri preocupaţi de politicile publice care afectează climatul de afaceri şi bunăstarea populaţiei.

Urmărind anumite luări de poziţie din ultima perioadă cu privire la Codul fiscal, dorim să atragem atenţia asupra faptului că, în opinia noastră, oportunitatea politică a scăderii poverii fiscale generată odată cu elaborarea legii referitoare la Codul fiscal se constituie într-o şansă ce nu trebuie ratată.

Înţelegem îngrijorările celor care îndeamnă la abordări prudente, responsabile privind starea finanţelor publice.

Considerăm că prosperitatea nu se poate construi pe deficite bugetare şi datorie publică, rostogolită continuu, de la un an la altul, şi că politicile monetare şi fiscale nu pot compensa absenţa reformelor reale. Este într-adevăr nevoie de o nouă abordare, una bazată pe responsabilitate şi principii sănătoase, astfel încât să punem capăt experimentelor şi vicioasei pendulări între politici stop & go care nu pot întreţine decât un climat frustrant de incertitudine şi letargie economică.

Credem în importanţa scăderii taxelor, a simplificării fiscale şi a reducerii birocraţiei. Între taxe mari, corupţie şi evaziune fiscală există o relaţie directă.

Considerăm deci oportun să ne exprimăm un punct de vedere care, sperăm, într-o primă fază, va determina aprobarea şi promulgarea unui Cod fiscal care să-i despovăreze deopotrivă pe angajatori şi pe angajaţi (la Codul actual s-a lucrat şi împreună cu reprezentanţi ai mediului de afaceri), iar ulterior va constitui o temă de discuţie şi un punct de plecare pentru formularea unor politici sănătoase de natură să sprijine bunul mers al economiei.

Fără îndoială că noul Cod fiscal nu este perfect. Însă reducerea taxelor este un lucru bun în sine, de aceea se cuvine să fie susţinută necondiţionat, indiferent de culoarea politică a Guvernului care a iniţiat-o. Ideea că reducerile de taxe pot periclita stabilitatea financiară a ţării este, stricto sensu, un truism: orice relaxare fiscală poate micşora încasările bugetare, dar acest efect nu constituie un motiv pentru respingerea ei. Soarta bugetului nu stă doar în dimensiunea poverii fiscale, ci în corelarea acesteia cu obligaţiile angajate de stat. Coerenţa diverselor măsuri fiscal-bugetare nu poate fi dedusă din Codul fiscal, ci din strategia Guvernului în acest domeniu, din ansamblul iniţiativelor legislative şi din legea bugetului de stat.

În absenţa corelaţiilor între strategia fiscal-bugetară şi programul de convergenţă, precum şi din cauza inconsistenţei acestora, este uşor de vehiculat ideea că tocmai relaxarea fiscală este un exerciţiu de demagogie. Atragem însă atenţia că reducerea birurilor nu este o măsură populistă, ci are un adânc fundament moral şi vaste consecinţe materiale pozitive pentru societate. Populiste sunt acele măsuri care – împrumutând cuvintele unui gânditor clasic liberal – întreţin ficţiunea că fiecare dintre noi poate trăi pe spinarea celuilalt: creşterea salariului minim, a salariilor personalului bugetar, acordarea de pensii speciale şi alte favoruri clientelei politice, ştergerea datoriilor unor companii etc.

Observăm cu îngrijorare că apetitul Guvernului pentru măsuri populiste a sporit în ultima vreme şi suntem dezamăgiţi că restul clasei politice mimează (în cel mai bun caz) un protest neconvingător împotriva acordării de alocaţii, subvenţii şi alte cadouri, fără să ofere soluţii alternative. Ar fi însă şi mai trist ca reducerea poverii fiscale să ajungă ţapul ispăşitor în toată această cacofonie politico-legislativă. Mai cu seamă cu cât scăderea impozitelor nu este un privilegiu, ci un deziderat firesc pentru o economie care vrea să intre pe un traseu de dezvoltare accelerată.

România este o ţară a taxelor mari (comparativ cu a altor ţări vivace economic), a taxelor multe şi greu de plătit, a taxelor prost cheltuite. Statul român încasează la buget mai mulţi bani decât încasează media ţărilor în dezvoltare, dar ritmul creşterii economice este inferior acesteia. Această constatare nu poate surprinde pe nimeni: taxele mari inhibă dezvoltarea, în timp ce taxele mici cresc bunăstarea tuturor, putând aduce chiar şi venituri mai mari la buget. Eficienţa principalelor impozite este foarte redusă – statul colectează puţin peste jumătate din impozitele percepute –, dovadă deopotrivă că pragul de suportabilitate socială a fost atins şi că Guvernul eşuează chiar şi acolo unde ne-am aştepta mai puţin: la colectarea taxelor.

Taxele reprezintă o povară suplimentară atât la nivel individual, cât şi la nivelul firmelor existente, şi aşa decapitalizate de criza economică, şi descurajează iniţierea de noi afaceri. Instituţiile statului au în fond drept obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale românilor. Nivelul de trai poate spori doar datorită creşterii productivităţii, care face ca un volum tot mai mare de bunuri şi servicii să fie obţinute cu preţul aceluiaşi efort depus. Pledăm deci pentru concentrarea pe acele politici care încurajează crearea de locuri de muncă, investiţiile şi productivitatea, iar noul Cod fiscal trebuie să facă un pas în această direcţie.

Suntem, categoric, adepţii echilibrului bugetar. Care sunt pilonii pe care trebuie să se bazeze scăderea poverii fiscale? De unde poate proveni spaţiul fiscal necesar implementării unei reforme curajoase? Pe de o parte, din consolidarea fiscală, din mai buna colectare a impozitelor. Pe de altă parte, din reducerea cheltuielilor bugetare, prin reforma sistemului de pensii, restructurarea serviciilor publice şi creşterea eficienţei cheltuirii banului public. În măsura în care nu există un plan concret de raţionalizare a cheltuielilor, de eficientizare a serviciilor publice şi un control asupra investiţiilor de capital, vom ajunge să creştem datoria până la un nivel nesustenabil, precum alte ţări, ca să acoperim deficitul. Către acest tip de plan considerăm că trebuie să se îndrepte atenţia tuturor partidelor, a întregii clase politice, pentru a evita căderea în derizoriu a ideii de relaxare fiscală, compromiterea unei măsuri vitale pentru progresul sustenabil al României.

Principial vorbind, este bine-cunoscut faptul că statul este cel mai prost administrator şi, din această perspectivă, creşterea continuă a resurselor puse la dispoziţia lui nu este eficientă economic. La fel de bine-cunoscut este şi faptul că, tot principial vorbind, cea mai rapidă şi sigură cale de eficientizare a unui sistem resursofag, trece prin reducerea resurselor alocate respectivului sistem. Insistăm asupra faptului că scăderea taxelor nu trebuie să fie rezultatul unei abordări simpliste, al unei analize superficiale. De aceea apelăm la întreaga clasă politică să contribuie la realizarea unui plan solid de racordare a cheltuielilor publice la posibilităţile de finanţare oferite de societatea românească. Ţinând cont că o economie tânără precum a noastră nu poate căra poveri fiscale precum cele duse de economiile dezvoltate, tot aşa cum nu este firesc pentru un copil să facă exerciţii de culturism, se impune diminuarea cheltuielilor publice. Soluţii precum plafonarea cheltuielilor bugetare în raport cu PIB sau interzicerea deficitelor bugetare ar putea întări credibilitatea reformei fiscale, asigurând caracterul ireversibil al acesteia. În rândul semnatarilor acestei scrisori se află cu siguranţă mulţi economişti care ar avea disponibilitatea şi expertiza necesare sprijinirii unui astfel de demers, în măsura în care va exista interes din partea oricărei instituţii a statului.

În încheiere, apreciem că un Cod fiscal cu valenţe reformiste nu va fi niciodată perfect, iar incertitudinea care planează asupra magnitudinii efectelor sale este inerentă unui asemenea demers. De aceea nu consideram că aceste slăbiciuni şi consideraţii ar trebui să ne facă circumspecţi în sprijinirea adoptării lui. România are de altfel o lungă şi pernicioasă tradiţie a paşilor mărunţi (de regulă, unul înainte şi doi înapoi), a reformelor patologic-graduale. Credem că tocmai acum, într-o perioadă de creştere economică, este momentul oportun pentru scăderea fiscalităţii şi că această reformă nu poate fi amânată în mod credibil – experienţa recentă de pe plan intern şi internaţional arată elocvent că în condiţii de recesiune politicienii nu au capacitatea de a întreprinde acest gen de măsuri, ci din contră.

Mai multe informaţii, aici.

·

Comentarii

  1. mos martin · 10 septembrie 2015, 10:32 · #

  2. Si asta poate fi interesant(a):
    cursdeguvernare.ro/u…

    Gheorghe Trăsnet · 24 septembrie 2015, 14:57 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)