Octavian Bădescu despre necesitatea proprietăţii private

Tudor Smirna · 10 martie 2015

Dintre antreprenorii români de succes, Octavian Bădescu se distinge prin claritatea viziunii sale asupra întregului sistem economic şi politic. Două dovezi recente sunt articolele de mai jos:

În cel de azi, De la Codul fiscal la reconfigurarea statului şi la proiectul de ţară, atrage atenţia asupra importanţei scăderii cheltuielilor bugetare şi, prin asta, îşi atrage, sunt convins, antipatia sau ironiile unor confraţi de business, oameni de afaceri cu statul, care sunt dependenţi, direct sau indirect, de un buget mare. Rar se întâmplă ca aceştia din urmă să nu fie conştienţi de importanţa socialismului part-time, al bugetului de 30 spre 40 de procente din PIB, pentru capitalismul lor de carton. Aşa că, dacă vreţi să le faceţi testul acid şi să-i vedeţi creponându-se pe marii noştri oameni de business, inclusiv marii „antreprenori” cianotizaţi de la consumul de fonduri europene, întrebaţi-i ce cred despre nivelul bugetului, sau, mai voalat, despre gradul de plată al taxelor.

Argumentul incomod al lui Bădescu sună aşa. Capacitarea statului cu resurse multe este rea, pentru că natura statului este rea:

Cred ca marea majoritate a opiniilor oamenilor converg catre anumite trasaturi definitorii atunci cand vine vorba despre “stat”, in forma sa actuala: birocratie multa, supra-reglementare, taxare mare, subfinantare a anumitor arii, ineficienta in administrarea banului public, lentoare, coruptie, inechitate, sistem cancerizat, resursofag. Aceasta este atat perceptia generala, cat si realitatea.

Pe fondul lucrurilor, noi ca societate, acestor problematici suntem chemati sa ne adresam, intrucat trebuie umblat la fondul chestiunii, degeaba stergem praful si spalam ferestrele unei cladiri care are probleme la fundatie si la care stalpii au fost montati gresit sau s-au degradat in timp, afectand structura de rezistenta.

Nu pare simplu, nici nu este. Poate presupune costuri electorale de moment si, de aceea, in general se evita subiectul de catre toti jucatorii politici. Insa, nu vor putea fi evitate sine die, pentru ca pot exploda la un moment dat, iar atunci cand o vor face va fi o explozie direct in fata. Iar aceasta explozie se poate numi, in final, extremism, comunism, saracie, lipsa de libertate samd.

Dar de unde provin toate aceste trasaturi ale statului anterior mentionate?

Pe fond, de la lipsa de concurenta. Apoi, de la “proprietate”, de la posibilitatea de a administra resurse insemnate care nu iti apartin, preocuparea si responsabilitatea pentru administrarea corecta si eficienta a unor resurse publice fiind mult mai redusa decat pentru administrarea propriilor resurse. Este in natura umana.

“Statul” ca organizatie beneficiaza de un monopol teritorial si de aparate de represiune acoperite de legi. Aceasta caracteristica a condus la o atare evolutie a acestei organizatii. Un monstru controlat intr-o maniera pe care o denumim astazi ca democratica, uitand si cat de diferit arata democratia la originile ei ateniene, in care printre altele, decidea cine contribuia.

“Demos cratos” – ce putere avem ca popor asupra acestei organizatii ? Ce putere ai atunci cand este disipata in milioane de unitati egale (voturi) si este exercitata rar (alegerile care au loc o data la 4 ani si la care iti poti desemna cel mult “reprezentanti”). Termenul s-a pervertit in timp, fara indoiala.

Statul este o organizatie care poate “creste pretul” (taxe si impozite) pentru a-si acoperi niste cheltuieli pe care nu este decat in mica masura (noroc cu globalizarea) constrans sa si le eficientizeze. Aceste cheltuieli au crescut de-a lungul timpului (cu precadere in ultima suta de ani) si datorita faptului ca statul si-a extins gradual atributiile si in multe zone in care nu avea ce cauta, intrucat mai departe de conceptul de “aparare” (insa in sens restrans), nu prea vad unde atributiile statului nu ar putea fi substituite cu mai mult succes de catre initiativa privata.

Cea mai eficienta cale de a vindeca un sistem cancerizat este taierea finantarii. Din aceasta perspectiva, orice initiativa care ar conduce la limitarea veniturilor bugetare este binevenite.

Bădescu discută aceeaşi problemă a tendinţelor inerent perdante şi nocive ale statului într-un articol despre problemele companiei de stat Tarom. Problema principală a acestei companii şi a altor companii de stat nu este una de management, ci una de proprietate:

Directorii unor divizii sau chiar directorii generali nu au parghiile necesare construirii unui caz de „turn-around”. Pentru a realiza un astfel de obiectiv, ei ar trebui sa fie perfect „aliniati” cu ministrul de resort, cu premierul, cu majoritatea parlamentara si vointa trebuie sa fie comuna pentru a putea schimba ceva. Ar fi poate de folos si daca managerul ar fi cumparat actiuni la respectiva societate.

Aceasta intrucat fondul problemei este altul si este unul structural, pentru ca factorii de decizie sus-mentionati ar trebui sa fie dispusi sa actioneze impotriva intereselor lor de moment (cel putin).

Concluzia la care am ajuns dupa aceasta experienta este ca ar trebui sa incetam a cauta rezolvari manageriale unor problematici care tin de proprietate.

In conditiile in care statul nu cauta performanta, singura solutie este privatizarea. Cea reala, nu mimata.

O companie de stat apartine in mod real cetatenilor, insa scriptic aceasta apartine statului, reprezentat printr-un minister. Ministrul – spre exemplu-, indiferent de numele acestuia, nu isi datoreaza pozitia actuala si nici cariera viitoare rezultatelor organizatiei pe care dintr-un anume punct de vedere o pastoreste. Nici macar nu este bonusat salarial in functie de performantele acesteia. Nu a investit direct in actiuni la respectiva companie. Prin urmare nu are motivatia necesara. Cariera in politica nu i se datoreaza rezultatelor companiei din subordine, ci unei alte organizatii, paralele – Partidul Politic, careia ii este de fapt dator si in fata careia este raspunzator.

Partidul Politic are insa un handicap: nu produce singur venituri. Iar campaniile electorale si organizarea costa.

Prin urmare, in actuala formula de organizare a societatii/sistemului, organizatia Partidul Politic va fi nevoita sa „capuseze” sub o forma sau alta (recompense cu posturi sau contracte etc) organizatia Companie de Stat, drenand resurse si generandu-i in final pierderi. Pe Partid il intereseaza deci administrarea.

In situatia in care aceasta activeaza pe o piata concurentiala, fara monopol si populata si cu jucatori privati, daca nu are parte de facilitati, compania de stat pleaca cu sansa a doua, daca nu cumva sucomba.

Fenomenul insa este urmatorul: compania acumuleaza pierderi operationale. Se imprumuta la banci, garantand cu diverse active. Pierderile insa continua, datoriile se aduna (inclusiv la bugetul de stat) si la un moment dat, compania nu mai are capacitate de a se indatora.

Pentru a evita insolventa si falimentul, compania de stat are nevoie deci de stergeri de datorii. Pe care doar creditorul „stat” i le poate accepta, insa nu in orice conditii, pentru ca „ajutoarele de stat” nu prea mai sunt acceptate in UE. Exceptia poate aparea atunci cand compania se afla „in proces de privatizare”.

Pai atunci – haideti sa ne prefacem ca vrem sa o privatizam. Zis si facut, demersul incepe, intr-un final esueaza, insa cine a fost atent va observa ca intre timp au fost transformate datoriile in actiuni, spre exemplu. Mai pe romaneste, s-au luat niste bani din buzunarul contribuabilului, pentru ca statul nu are banii lui, el preleveaza resurse de la cei care le produc. Bilantul se schimba si compania se poate duce din nou la banci. Rememorati un pic doar cazurile din ultimii ani de la CFR, Posta sau Oltchim si veti recunoaste evolutiile.

In lipsa reformelor, problemele raman si peste cativa ani, nicio problema, repetam procesul.

Una peste alta, din punctul meu de vedere nu exista companii de interes strategic, ci exista doar un interes strategic pentru buzunarele celor care administreaza (politicul) companii al caror actionariat este extrem de disipat (cetatenii) si a carui vointa este exercitata rar (la alegeri si doar prin intermediul unor reprezentanti), asa cum este cazul companiilor de stat.

·

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)