Lucian Croitoru se bazează pe Mises

Lucian Croitoru pleacă într-un comentariu despre alegeri de la o observație a lui Ludwig von Mises privind imposibilitatea de a avea libertate parțială. Ori o ai întreagă, ori o pierzi pe toată. Știu că cei care l-au votat pe Iohannis sunt eterogeni în privința valorilor politice și nu îmi fac iluzii în privința efectelor pe care democrația egalitaristă le are pe termen lung, dar cu atât mai mult mă bucură asocierea miracolului Iohannis cu gândirea lui Mises. Dacă tot e să avem stat, măcar să fie inspirați conducătorii de astfel de valori.

Pasajul din Mises (1949) la care se referă Croitoru este acesta, din Acțiunea umană:

Libertatea, așa cum le-a fost dată oamenilor din țările democratice care alcătuiesc civilizația occidentală să se bucure de ea pe vremea triumfului vechiului liberalism, nu a fost un produs al constituțiilor, al declarațiilor de drepturi ale omului, al legilor și al statutelor. Asemenea documente nu urmăreau decât protejarea libertății și a autonomiei, care erau ferm înstructurate în modul de funcționare al economiei de piață, împotriva știrbirilor pe care i le-ar fi putut aduce funcționarii de stat. Nici un guvern și nici o lege de drept civil nu poate garanta și genera libertate, altfel decât prin susținerea și apărarea instituțiilor fundamentale ale economiei de piață. Guvernarea înseamnă întotdeauna coerciție și constrângere, fiind în mod necesar opusă libertății. Aparatul guvernamental este un garant al libertății și este compatibil cu această numai dacă sfera sa de acțiune este adecvat limitată la prezervarea a ceea ce se numește libertatea economică. Acolo unde nu există economie de piață, cele mai bine intenționate stipulații constituționale și legale rămân literă moartă.

Citiți întreaga secțiune aici.

Avatar photo
Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?