In Memoriam Diana Costea (30 mai 1975 – 27 aprilie 2008)

Andreas Stamate · 28 aprilie 2014

Ieri s-au împlinit şase ani de când Diana Costea a trecut la Domnul. Am cunoscut-o pe Diana în anul 2005 cu prilejul seminarului „Small Books, Great Ideas”, moderat şi de ea la acea vreme. Ce-mi aduc aminte eu din scurtul contact cu ea este un cald “Să mai citim, să mai citim!” şi o fire mai puţin combativă. Apoi, o scurtă întrevedere la susţinerea tezei sale de doctorat (2007), unde n-am participat însă teza ei a fost pentru mine mai târziu, probabil singurul reper local de argumentaţie austriacă cu accent pe domeniul concurenţei, unde se încadrează şi teza mea de doctorat. Preocupările Dianei cu privire la echilibrul economic, concurenţă, monopol, la momentul lecturii tezei sale mi-au inhibat oarecum pornirea de a mai merge înainte pe acelaşi drum din cauza ispitei originalităţii. Grea „afecţiune” când nu-ţi vezi lungul nasului. Însă aceste preocupări, paşi, pe care Diana i-a făcut, s-au dovedit a fi mai degrabă pepiniere.

Ca semn de respect pentru memoria ei m-am gândit că se cuvine a aminti sau a reaminti câte ceva din „amprenta” lăsată de ea. A se vedea mai jos, o scurtă selecţie de pasaje din teza de doctorat şi o listă de articole publicate de-a lungul timpului. Selecţia este în mod evident una subiectivă, după propriile-mi puteri şi, dacă fie întinează (în sensul că nu e “cea” mai reprezentativă), fie elogiază fără fond, îmi fac mea culpa. Veşnica ei pomenire!

„Activitatea antreprenorială şi problema echilibrului economic în viziunea Şcolii Austriece”(teza de doctorat, 2007, disponibilă integral la http://mises.ro/517/)

„Teza de doctorat îşi propune să descifreze locul antreprenorului în gândirea economică austriacă şi să analizeze critic, comparativ, din acest punct de vedere, câteva domenii – teoria monopolului, a echilibrului economic, a calculului economic şi a firmei – în care abordarea economiştilor austrieci şi cea neoclasică prevalentă sunt divergente.”

Problema antreprenoriatului

„Două mari paradigme ale antreprenoriatului se regăsesc în teoria Şcolii Austriece de Economie: prima dintre ele, legată de numele lui Ludwig von Mises şi Murray N. Rothbard; şi cea de-a doua, cu exponentul său reprezentativ în persoana lui Israel M. Kirzner. Deosebirea marcantă dintre ele este dată de sesizarea rolului pe care îl joacă proprietatea. Dacă pentru misesieni şi rothbardieni, antreprenoriatul, în dimensiunea sa economic relevantă, este legat de incertitudinea asociată în mod necesar acţiunii umane şi deciziei proprietarului de alocare a unor resurse economice, i.e. proprietatea sa, pentru Israel M. Kirzner, funcţia pură de antreprenor nu presupune proprietatea acestuia asupra nici unei resurse economice.”

Problema calculului economic

„Încercarea de copiere a mecanismului competitiv al pieţei, prin trasarea unor recompense/penalizări directorilor de întreprinderi care ar licita pentru factorii de producţie, la rândul lor nişte substitute pentru profitul/pierderea de pe piaţă, nu rezolvă problema calculului economic. Rezultatele incitativelor astfel create se încadrează în spaţiul definit de planul general, fără ca pentru acesta să putem beneficia de avantajele calculului economic. În fond, criteriul de judecare a profitabilităţii unui proces de producţie nu este cel de respectare strictă a unui plan, ci trebuie să vedem în ce măsură planul însuşi de producţie s-a dovedit adecvat în raport cu satisfacerea nevoilor de consum efective (a cererii).”

„Actualitatea şi importanţa argumentelor legate de calculul economic şi, indirect, de antreprenoriat decurg din faptul că acelaşi tip de raţionament se poate aplica, evident mai puţin „drastic”, şi în cazul economiei intervenţioniste sau al economiei în tranziţie, ca exemple de tendinţe de apropiere către, respectiv de depărtare de socialism. Prezenţa întreprinderilor de stat, cum este cazul regiilor de furnizare a utilităţilor publice, ce practică pseudo-preţuri (care nu reflectă dorinţele consumatorilor), cu toate că sunt supuse, în general, rigorilor economiei de piaţă, introduc în sistemul de preţuri „insule de haos calculaţional”.”

Problema concurenţei şi a monopolului

„Dacă monopolistul poate fi dat în judecată pentru că practică un preţ „prea mare”, atunci orice alt vânzător, pe o piaţă cu mai mulţi ofertanţi, poate fi, în egală măsură, învinuit că nu practică un preţ mai scăzut. Să nu uităm că, din perspectiva cumpărătorului, nici un preţ nu este îndeajuns de scăzut. Este suficient să aplicăm simetric propunerea de a acorda cumpărătorului un drept asupra unui anumit preţ al bunului, cu alte cuvinte, să încercăm să o universalizăm, şi eroarea va deveni evidentă.”

„Identificarea economică a preţului de monopol este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru ca acest concept să devină relevant în drept.”

„Simpla monopolizare a ofertei unui bun, factor de producţie sau bun de consum, nu este, desigur, suficientă pentru a susţine cauza consumatorilor „împietaţi”, din moment ce nu există certitudinea că cineva doreşte, în fond, să cumpere bunul cu pricina.”

„Dacă teoria neoclasică ar oferi o viziune unitară, non-contradictorie asupra economiei ar trebui să aplice propria teorie a monopolului împotriva monopolurilor create de stat. Dacă monopolul trebuie desfiinţat, de ce să ne limităm la producătorii privaţi şi să nu eliminăm monopolul coercitiv al băncii centrale sau însuşi monopolul asupra forţei, care defineşte statul.”

„Apărătorii consecvenţi ai intervenţiei „corective” a statului pe piaţa liberă, împotriva ofertanţilor unici de bunuri ar trebui să recunoască, în măsura în care îşi clădesc argumentaţia doar pe teoria neoclasică a monopolului, cel puţin o contradicţie, şi anume că încearcă să utilizeze un „monopol al violenţei legitime”, cu alte cuvinte, statul, pentru a combate un alt monopol.”

„Ludwig von Mises (…) însă susţine că, din punctul de vedere al consumatorilor, bunurile produse cu factorii de producţie deveniţi disponibili sunt mai puţin importante decât cele a căror ofertă a fost redusă. Astfel, el scrie: „Capitalul şi munca, eliberate de restrângerea producţiei, trebuie să găsească întrebuinţare în alte producţii. Căci, pe termen lung, în economia liberă nu există nici capital neîntrebuinţat, nici muncă neîntrebuinţată. Astfel, faţă de producţia mai mică a bunurilor monopolizate, trebuie să punem producţia mărită a altor bunuri. Dar acestea, desigur, sunt bunuri mai puţin importante, care nu ar fi fost produse şi consumate dacă ar fi putut fi satisfăcute cererile mai arzătoare pentru o cantitate mai mare din marfa monopolizată. Diferenţa dintre valoarea acestor bunuri şi valoarea mai mare din marfa monopolizată neprodusă reprezintă pierderea de bunăstare pe care monopolul a impus-o economiei naţionale. Aici profitul particular şi productivitatea socială sunt în dezacord”. Încercarea lui Ludwig von Mises de a deduce o astfel de concluzie bazându-se pe teoria valorii este sortită eşecului. Fie valoarea mai mare a bunurilor monopolizate care nu s-au produs este de factură subiectivă, şi în acest caz se recurge implicit la comparaţii interpersonale de utilitate, fie ea este o valoare monetară, respectiv veniturile încasate din vânzarea bunurilor. În acest din urmă caz, se pune întrebarea: cum putem afirma că restrângerea monopolistă a producţiei, soldată cu încasarea unei sume mai ridicate de la cumpărători, indică o satisfacere mai redusă a acestora, din moment ce acelaşi criteriu este de obicei utilizat pentru a indica mai degrabă situaţia inversă?”

Problema echilibrului economic

„Identificăm două mari funcţii ale echilibrului în teoria economică: în primul rând, echilibrul economic serveşte drept cadru de deducere a legilor economice, „de înţelegere a ceea ce se întâmplă în procesele reale de pe piaţă” – scrie Israel M. Kirzner. În al doilea rând, şi de data aceasta sub un aspect normativ, echilibrul a fost teoretizat ca un etalon al bunăstării, acest înţeles căpătând importanţă pentru politica economică. Asocierea echilibrului economic cu modelul concurenţei perfecte a permis caracterizarea situaţiilor reale drept suboptimale în raport cu concurenţa perfectă (sau cu echilibrul), ceea ce, în opinia multor economişti, a justificat intervenţia corectivă a statului. După cum vom vedea în cele ce urmează, nu există motive întemeiate pentru a lua echilibrul drept cadru de referinţă nici pentru deducerea legilor economice, nici ca standard al bunăstării.”

Articole:

„A Critique of Mises’s Theory of Monopoly Prices”, disponibil la https://mises.org/journals/qjae/pdf/qjae6_3_3.pdf

„De ce ne temem de monopol?”, disponibil la http://mises.ro/304/

„Ce se vede şi ce nu se vede” pe panourile electorale?, disponibil la http://mises.ro/313/

„Leul greu inflaţia”, disponibil la http://mises.ro/299/

Traduceri

„Dezetatizarea unei Germanii Unite”, disponibil la http://mises.ro/663/

Articol apărut sub titlul „De-Socialization in a United Germany”, în The Review of Austrian Economics, 5 (2), 1991, p. 77-104. Traducere revizuită de Tudor Smirna.

Despre Diana Costea

Cuvântarea Părintelui Lucian la despărţirea de Diana, disponibil la http://mises.ro/514/


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentarii

  1. Am dat din întâmplare peste acest articol şi m-a mişcat profund.
    In timp ce toate lichelele şi parveniţii se plimba liberi prin lumea asta larga, oamenii buni şi de mare folos pentru societate, ne părăsesc prea devreme şi uneori chiar prea tineri, asa cum este şi în acest caz extrem de dureros.
    Nu am cunoscut-o şi nici nu am auzit pana acum de aceasta doamna sau domnişoară deosebita, Diana Costea, dar uneori când aud sau vad astfel de drame cu copii sau respectiv oameni deosebiţi, demni, de un profund respect şi o înaltă calitate umana şi/sau profesionala, deşi sunt sigur şi absolut convins ca nu exista pentru nimeni, dar absolut pentru nimeni, un destin sau o forţă supranaturala, parca în acest moment mi-as fi dorit sa vorbesc şi sa îl rog pe închipuitul “Dumnezeu”, sa nu ni-i ia asa repede pe cei mai valoroşi dintre noi şi dacă toată lumea spune ca “El” este “prea puternic şi milostiv”, sa facă o minune în cazul doamnei (domnişoarei) Diana şi sa o aducă înapoi ca sa continue şi sa termine ce a început…măcar sa o lase să-şi ia un duios rămas bun…

    Dar din păcate şi cu mare regret spun, aceasta speranţă nu exista, oricât ne-am dori noi, asa ca rămânem, asa cum am mai spus, cu toate lichelele care ne inunda viata şi ne ruinează speranţa noastră de mai bine…

    Dutu · 8 octombrie 2015, 14:12 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)