Dreptul la autodeterminare

Ludwig von Mises · 28 februarie 2014

Autodeterminarea personală

[Într-o lume liberală] funcţionarea pieţei nu este împiedicată de amestecul statului. Nu există bariere în calea schimbului; oamenii pot trăi şi lucra unde doresc. Frontierele sunt trasate pe hartă, dar nu împiedică migraţia oamenilor şi transportul de mărfuri. Cetăţenii nativi nu se bucură de drepturi negate străinilor. Statele şi cei ce le servesc îşi restrâng activitatea la protecţia vieţii, sănătăţii şi proprietăţii faţă de agresiunea violentă sau frauduloasă. Nu fac discriminări împotriva străinilor. Tribunalele sunt independente şi protejează realmente pe toată lumea de asupririle oficialităţilor. Fiecăruia îi este permis să spună, să scrie şi să tipărească orice doreşte. Educaţia nu este supusă interferenţei guvernamentale. Statele sunt asemenea unor paznici de noapte pe care cetăţenii i-au mandatat cu sarcina de a administra puterea poliţienească. Funcţionarii sunt priviţi ca nişte muritori, nu ca fiinţe supraumane sau ca autorităţi paternale care au dreptul şi datoria să ţină oamenii sub tutelaj. Statele nu au dreptul să dicteze cetăţenilor ce limbi să folosească uzual sau în ce limbă să-şi crească şi educe copii. Organele administrative şi tribunalele sunt obligate să folosească limba fiecărei persoane cu care are de-a face, dacă este folosită în regiune de un număr rezonabil de rezidenţi.

Într-o astfel de lume, nu are nici o importanţă pe unde trec graniţele unei ţări. Nimeni nu are un interes material special în mărirea teritoriului statului în care trăieşte; nimeni nu suferă vreo pierdere dacă o parte a acestui teritoriu este separată de stat. Nu contează nici dacă întregul teritoriu al unui stat are contiguitate geografică, sau dacă sunt separate de un teritoriu care aparţine altui stat. Nu are nici o importanţă economică dacă ţara are ieşire la mare sau nu. Într-o astfel de lume, populaţia oricărui sat sau judeţ poate decide prin plebiscit cărui stat vrea să aparţină.

(din Omnipotent Government, 1944)

Liberalii din trecut considerau că popoarele lumii sunt paşnice prin natură şi că doar monarhii sunt dornici de război, pentru a-şi creşte puterea şi bogăţia prin cucerirea provinciilor. Credeau, deci, că pentru a asigura pacea durabilă era suficient să înlocuiască domnia prinţilor dinastici cu cea a guvernămintelor dependente de popor. Dacă o republică democratică consideră că hotarele sale existente, aşa cum au fost stabilite istoric înaintea tranziţiei la liberalism, nu mai corespund dorinţelor politice ale poporului, ele trebuie să se schimbe paşnic pentru a corespunde rezultatelor plebiscitului prin care s-a exprimat voinţa poporului. Trebuie să fie întotdeauna posibilă schimbarea hotarelor unui stat, dacă s-a manifestat dorinţa locuitorilor unei zone de a se ataşa altui stat decât celui în care sunt în prezent. În secolele XVIII şi XIX, ţarii ruşi au încorporat în imperiul lor arii întinse ale căror populaţii nu au dorit niciodată să aparţină statului rus. Chiar dacă Imperiul Rus ar fi adoptat o constituţie complet democratică, dorinţele locuitorilor acestor teritorii nu ar fi fost satisfăcute, pur şi simplu pentru că nu îşi doreau să aibă nici un fel de legătură politică cu ruşii. Cerinţa lor democratică era: libertate de sub Imperiul Rus; formarea unei Polonii, Finlande, Letonii, Lituanii etc. independente. Faptul că aceste cereri şi altele similare din partea altor popoare (e.g., italienii, germanii din Schleswig-Holstein, slavii din Imperiul Habsburgic) nu au putut fi satisfăcute decât prin forţa armelor a fost cea mai importantă cauză a tuturor războaielor care au fost purtate în Europa, începând cu Congresul de la Viena.

Dreptul de autodeterminare în legătură cu calitatea de membru într-un stat înseamnă, astfel, că oricând se întâmplă ca locuitorii unui teritoriu particular, fie că este un singur sat, un judeţ întreg, sau o serie de judeţe adiacente, să îşi exprime, printr-un plebiscit liber, dorinţa de a nu mai rămâne uniţi cu statul din care fac parte la acel moment, ci de a forma fie un stat independent, fie de a se alătura unui alt stat, această dorinţă trebuie respectată şi urmată. Aceasta este singura modalitate fezabilă şi reală de a evita revoluţiile şi războaiele civile.

A numi acestui drept de autodeterminare „dreptul de autodeterminare al naţiunilor” este o eroare. Nu este dreptul de auto-determinare a unei unităţi naţionale delimitate, ci dreptul locuitorilor fiecărui teritoriu de a decide cărui stat doresc să aparţină. Această eroare este şi mai gravă atunci când prin expresia „autodeterminare a naţiunilor” se înţelege că statul are dreptul să detaşeze şi să-şi încorporeze, împotriva locuitorilor, părţi ale naţiunii care aparţin teritoriului altui stat. În termenii dreptului de autodeterminare al naţiunilor, înţeles în acest din urmă sens, fasciştii italieni caută să-şi justifice pretenţia de a lua Elveţiei cantonul Ticino şi părţi din alte cantoane şi de a le ataşa Italiei, chiar dacă locuitorii acestor cantoane nu îşi doresc aşa ceva. O poziţie similară este adoptată de adepţii pangermanismului în privinţa Elveţiei germane şi Olandei.

Însă, dreptul de autodeterminare despre care vorbim nu este dreptul de autodeterminare al naţiunilor, ci dreptul de autodeterminare al locuitorilor fiecărui teritoriu îndeajuns de mare pentru a constitui o unitate administrativă independentă. Dacă s-ar putea în vreun fel ca acest drept de autodeterminare să fie dat fiecărei persoane individual, acest lucru ar trebui să se facă. Acest lucru este impracticabil doar din cauza unor impedimente tehnice, care impun ca o regiune să fie guvernată ca o unitate administrativă unică şi ca dreptul de autodeterminare să fie limitat de voinţa majorităţii locuitorilor unor zone destul de mari pentru a fi socotite unităţi teritoriale în administrarea ţării.

În măsura în care a fost respectat dreptul de autodeterminare, şi oriunde i s-ar fi permis să acţioneze, în secolele XIX şi XX, a dus sau ar fi dus la formarea unor state compuse dintr-o singură naţionalitate (i.e., populaţii care vorbesc aceeaşi limbă) şi la dizolvarea statelor compuse din mai multe naţionalităţi, însă doar ca o consecinţă a libertăţii de alegere a celor capabili să participe la plebiscit. Formarea statelor compuse din toţi membrii unui grup naţional a fost rezultatul exercitării dreptului de autodeterminare, nu scopul său. Dacă unii membri a unei naţiuni se simt mai fericiţi cu independenţa politică, decât ca parte a statului compus din toţi ceilalţi membri ai unui grup lingvistic, se poate, bineînţeles, încerca schimbarea ideilor lor politice prin persuasiune, pentru a-i câştiga de partea principiului naţionalităţii, conform căruia toţi membrii ai aceluiaşi grup lingvistic ar trebui să formeze un singur stat independent. Însă, dacă se încearcă hotărârea sorţii lor politice împotriva voinţei lor, prin invocarea unui presupus drept superior al naţiunii, dreptul lor la autodeterminare se încalcă la fel de mult ca atunci când este practicată orice altă formă de opresiune. O divizare a Elveţiei între Germania, Franţa şi Italia, chiar dacă ar fi făcută exact după graniţele lingvistice, ar fi o încălcare la fel de grosolană a autodeterminării precum divizarea Poloniei.

(din Liberalismul, 1927)

Naţionalismul

Principiul naţionalităţii a fost derivat din principiul liberal al autodeterminării. Dar polonezii, cehii şi maghiarii au substituit acestui principiu democratic un naţionalism agresiv cu scopul dominării populaţiilor care vorbeau alte limbi. Foarte curând, naţionaliştii germani şi italieni şi multe alte grupuri lingvistice au adoptat aceeaşi atitudine.

Ar fi o eroare să atribuim apariţia naţionalismului modern naturii rele a oamenilor. Naţionaliştii nu sunt oameni inerent agresivi, ci devin agresivi prin felul în care concep naţionalismul. Sunt confruntaţi cu condiţii pe care adepţii vechiului principiu al autodeterminării nu le-au cunoscut. Iar prejudecăţile lor etatiste îi împiedică să găsească altă soluţie a problemelor cu care se confruntă, decât cea oferită de naţionalismul agresiv.

Ceea ce nu au reuşit să recunoască liberalii occidentali este faptul că există teritorii largi, locuite de popoare cu diferite limbi. Acest lucru importat a putut fi neglijat cândva în Europa de Vest, dar nu a putut fi trecut cu vederea în Europa de Est. Principiul naţionalităţii nu poate funcţiona într-o ţară în care grupurile lingvistice sunt amestecate inextricabil. Aici nu se pot trage hotare care să separe clar grupurile lingvistice. Orice diviziune teritorială pune în mod necesar minorităţi sub guvernare străină.

Problema devine extrem de gravă datorită caracterului schimbător al structurilor lingvistice. Oamenii nu stau neapărat în locul unde s-au născut. Au migrat dintotdeauna din zonele comparativ mai suprapopulate către zonele comparativ mai subpopulate. În era noastră de schimbări economice rapide provocate de capitalism, tendinţa de migrare a crescut într-o măsură nemaivăzută. Milioane de oameni se mută din zonele agricole în cele miniere, comerciale şi industriale. Milioane de oameni se mută din ţări unde solul este sărac, în cele care oferă condiţii mai favorabile pentru agricultură. Aceste migraţii transformă minorităţile în majorităţi şi viceversa. Aduc minorităţi străine în ţări care înainte erau omogene din punct de vedere lingvistic.

Principiul naţionalităţii se baza pe presupunerea că fiecare individ îşi păstrează de-a lungul vieţii limba părintească, pe care a învăţat-o în copilăria timpurie. Şi aceasta este o eroare. Oamenii îşi pot schimba limba în cursul vieţii; pot folosi zilnic şi de obicei o altă limbă decât cea a părinţilor lor. Asimilarea lingvistică nu este întotdeauna rezultatul spontan al condiţiilor în care trăieşte individul. Este cauzată nu doar de mediu şi de factori culturali; statele pot o încuraja sau chiar obţine prin coerciţie. Ar fi o înşelare să credem că limba este un criteriu nearbitrar pentru delimitarea imparţială a graniţelor. Statul poate, în anumite condiţii, să influenţeze caracterul lingvistic al cetăţenilor.

(din Omnipotent Government, 1944)

[Selecţie preluată şi tradusă de Tudor Smirna de la Foundation for Economic Education.]


© Institutul Ludwig von Mises - România
Opiniile exprimate de autor în acest articol nu sunt numaidecât şi ale Institutului Mises - România.

Comentarii

  1. care impun ca o regiune să fie guvernată ca o unitate administrativă unică şi ca dreptul de autodeterminare să fie limitat de voinţa majorităţii locuitorilor unor zone destul de mari pentru a fi socotite unităţi teritoriale în administrarea ţării.

    Fals! Un drept nu poate fi limitat de catre “vointa majoritatii locutorilor”! Iata cum unul dintre argumentele misesiene impotriva “seccesiunii individuale” se dovedeste a fi eronat.

    ionut · 5 martie 2014, 18:29 · #

  2. Pe harta de langa titlu – /poza .jpg/ se vede clar: Crimeea e cu aceeasi culoare cu Russian (cu un pic de colorit tatar, mongol) in mijlocul peninsulei, dar nimic de culoarea Ukrainean … vedeti si dvs., salvati poza separat si mariti rezolutia un pic!

    Filip · 5 martie 2014, 20:14 · #

  3. ionut, de curiozitate, ce intelegi tu prin autodeterminare?

    Pentru ca, daca intelegem amandoi acelasi lucru, nu vad cum se poate realiza secesiunea la nivel de proprietate privata (exceptand, desigur, cazul in care traim intr-o tara in care proprietatile private au cate 10.000 de hectare fiecare).

    iosiP · 6 martie 2014, 04:01 · #

  4. @iosiP

    Seccesiune individuala! Dreptul de … ceva (orice) nu inseamna, neaparat, si ca iti vei exercita acest drept, vreodata. Ci doar ca legislatia recunoaste existenta lui.

    ionut · 6 martie 2014, 09:39 · #

  5. Stiu bine ca te-ai referit la secesiune individuala, doream sa stiu in ce anume se concretizeaza aceasta: concret, ce pot auto-determina in conditiile in care m-am separat de stat (sau grup)?

    iosiP · 6 martie 2014, 19:44 · #

  6. “ce pot auto-determina in conditiile in care m-am separat de stat (sau grup)?”

    Pai, practic orice: de la cine sa cumpar/abtin de la cumparare voluntar siguranta/aparare, “sanatate”, cum sa devin singur responsabil pentru “pensie”, cu cine sa intru in contact, cu cine sa ma asociez liber, cum sa-mi conduc afacerile fara interventia/controlul/reglementarea/jefuirea statului, cui sa vand si cui sa nu vand, ce sa mananc, ce sa citesc, ce sa vad la televizor etc.

    ionut · 7 martie 2014, 09:49 · #

  7. Dreptul la autodeterminare este un principiu destul de delicat in politica mare. Iata cazul judetelor Harghita si Covasna cu o populatie care isi aminteste de vremuri trecute … de fapt, mai mult pe fondul unei dezamagiri fata de Bucuresti si fata de realitatile tarii din care fac parte.
    Principiul autodeterminarii este o paleta/sau o sabie/ cu varii fatzete – depinde foarte mult de contextul istoric (prezent si trecut) cu influente economice, sociale etc., de contextul regional, international, etc.
    Ma trezesc revoltat … uneori, datorita unor nedreptati care mi se fac din exterior … dar asta ma indeamna la secesiune, la independenta? … este discutabil de la caz la caz. Lucrurile sunt complexe si se rasfira in istorie …

    Filip · 9 martie 2014, 19:29 · #

  8. @Filip

    Principiul nu depinde de nimic: de aceea poarta numele de principiu!
    Iar daca va treziti revoltat, n-ar fi mai bine sa aveti dreptul la autodeterminare, pentru a va izola de nedreptatile “din exterior”? Desigur, daca pe dumneavoastra nu va indeamna la independenta, sunteti liber (culmea ironiei!) sa ramaneti subjugat… lasati-ne insa pe noi ceilalti sa ne cautam libertatea (promitem sa vedem cum se rasfira lucrurile, dar “dupa”).

    iosiP · 10 martie 2014, 00:58 · #

  9. Mi-ati dat o replica hotarata, agresiva, … va autodeterminati. Succes-uri!)

    Filip · 10 martie 2014, 17:43 · #

  10. Felicitari pentru initiativa traducerii si exprimarii scolii austriece in Romania, pe limba romaneasca! Felicitari pentru schimbul de idei pe langa articole.
    Totusi, un risc poate fi a cadea in proverbul unui intelept polivalent al nostru, din vremuri trecute, dl. Titu Maiorescu – acela al dezbaterii “formelor fara fond”, aplicate intr-un mediu deosebit de Occident si de Orient, respectiv cel romanesc. Va multumesc, cele bune!

    Ion · 22 aprilie 2014, 19:46 · #

  11. Ion, “formele fara fond” sunt doar o expunere a valorilor adoptate si a asteptarilor privind o noua ordine sociala. Desigur, libertarianismul este un soc pentru orice individ crescut si educat in “ordinea” etatista, dar simplul fapt de a oferi variante (alternative) care permit indepartarea de aceasta si adoptarea unei paradigme diferite este un pas inainte.

    P.S. Cat despre “fond”, va asigur ca multi dintre contributori il folosesc, in pofida amenintarilor etatiste…

    iosiP · 23 aprilie 2014, 02:52 · #

  12. “P.S. Cat despre “fond”, va asigur ca multi dintre contributori il folosesc, in pofida amenintarilor etatiste…”

    E absolut firesc, legitim si moral sa te folosesti de resursele celui ce te talhareste, in lupta impotriva lui. Nu?

    ionut · 26 aprilie 2014, 10:34 · #

  13. “E absolut firesc, legitim si moral sa te folosesti de resursele celui ce te talhareste, in lupta impotriva lui. Nu?”
    Pai sa vedem: diferenta dintre pretul tigarilor “cu eticheta” ci cele “cu fara” (nu fumez etichete), plus diferenta dintre pretul bauturii “cu eticheta” si cea “cu fara” (nu beau etichete), plus diferenta dintre pretul alimentelor cu TVA si cele “cu fara” (nu mananc TVA), plus altele (multe dar nu neaparat marunte) = vreo 10-15 CD-uri/luna cumparate de pe Amazon.com (care livreaza fara taxe si impozite).
    Si stai ca eu sunt un simplu om al muncii, ca patron exista si variante mai eficiente!

    iosiP · 27 aprilie 2014, 17:06 · #

  14. @iosiP

    Eu vorbesc despre lupta directa, nu despre evaziune!

    ionut · 29 aprilie 2014, 10:16 · #

  15. @Ionut

    Ce intelegi prin lupta directa, ca nu-mi dau seama?

    iosiP · 30 aprilie 2014, 00:37 · #

  16. Pai, un mod de lupta directa (printre altele) sunt ideile impotriva statului, emise dintr-o pozitie publica (cel mai bine ar fi intr-o functie la stat).

    ionut · 1 mai 2014, 15:30 · #

  17. Salutare,
    Eram in trecere, … revin la poza cu harta etnica, nationalitati.
    Cred e de prin … 1850-1920 ?, ma insel in estimare?
    Dar, oricum, nu mai e valabila. De exemplu, ucrainienii ar trebui sa ocupe mai putin spatiu fatza de rusi. toata zona de la Don la Marea Azov este clar ruseasca, pot fi ucrainieni – rusofoni, rusofili. …
    Das-vi-dania, gaspadin profiesar von Mises!

    Filip · 30 mai 2014, 18:14 · #

  18. Scotienii se pot considera indrituiti la autodeterminare … n-au facut-o pana la capat din varii motive.
    Catalonii din Spania, in schimb, nu au o istorie atat de distincta, de mandra ca a scotienilor.
    Asa … si sucevenii pot spune ca sunt bucovineni si ca vor sa secesioneze de restul moldovenilor (ineptii). Deci, lucrurile se trateaza de la caz la caz.
    Autodeterminare pot face si eu la mine in bloc fata de restul asociatiei de locatari/proprietari dar raman oare cu apartamentul? Utilitatile din apartament (apa, de exemplu) vreau sa o separ complet de restul locatarilor. Vreau drept de proprietate si uzufruct pe 15% din liftul scarii blocului … (aberatii).
    In sfarsit, conteaza mai putin. E cam ciudata tematica articolului pentru zona preponderent economica a site-ului. In acest caz, e politica curata.

    nick m. · 15 octombrie 2014, 21:06 · #

  19. @nick m

    Desigur ca ai putea sa te desparti de restul blocului, doar ca ar trebui sa-ti tragi singur apa, electricitate si canalizare (cu asta e mai greu). Mai mult, ai putea obtine drept de coproprietate si uzufruct pe liftul scarii, dar ar trebui sa platesti dreptul de acces prin aceeasi scara (la apartamentul tau), in cuantum stabilit liber de catre ceilalti proprietari.
    Sau altfel spus, nu te poti semi-separa (ca veni vorba, cam asta vor si baietii veseli din Harghita si Covasna): sau te separi sau ramai la comun… vezi daca secesiunea iti convine, ca s-ar putea sa ai surprize!

    iosiP · 19 octombrie 2014, 05:17 · #

  20. P.S. Faptul ca cei de la parter sau de la primul etaj, unde liftul nu opreste, sunt obligati sa plateasca pentru intretinerea acestuia este o magarie socialista pe care o poti “lamuri” cu asociatia – stiu persoane care au facut-o!

    iosiP · 19 octombrie 2014, 05:22 · #

  21. De unde aveti harta asta? De la George Soros Foundation for promoting the values of western democracy and rule of law in the barbarian eastern europe?

    mihai x · 29 martie 2015, 19:50 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)