Capitolul 33. Viceversa

Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible
cuprins

Când ieşi din clădire, Jonathan dădu peste Şoareci, care rostogolea un şobolan mort. “Îmi dau seama de unde ai asta, Şoareci. Dar nu mi-e foame, mulţumesc,” zise el cu dezgust. Pisica începu să îşi scarpine urechea, fără să-i pese de refuzul lui Jonathan.

La un colţ în spatele Bazarului Guvernelor, băiatul observă o femeie machiată strident şi îmbrăcată cu o rochie strâmtă de un roşu ţipător. Fiecărui bărbat care trecea pe lângă ea, femeia îi zâmbea şi făcea câţiva paşi cu el, încercând să lege o conversaţie.

Nu părea să cerşească. Nu, Jonathan se gândi că poate încerca să vândă ceva. Când eforturile ei nu dădeau roade, această vânzătoare se întorcea brusc şi încerca să găsească un alt client. Jonathan se întrebă dacă şi decoraţiile ei ostentative şi lipsite de gust fuseseră declarate bun public de către Lord Ponzi. Apoi văzu o altă femeie machiată puternic şi purtând ciorapi negri sub o fustă foarte scurtă cu sclipici. Părea extrem de prietenoasă aşa cum se uita direct la Jonathan. Dar înainte să poată deschide gura ca să vorbească, o dubă de poliţie veni în viteză de după colţ şi frână puternic chiar în faţa lui.

Câţiva ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi în negru săriră afară şi le luară pe ambele femei, împingându-le în dubă, în timp ce ele ţipau şi se zbăteau. Bărbaţii trântiră uşile şi duba plecă. Unul dintre poliţişti rămase în urmă, luând notiţe într-un carneţel negru pe care îl scosese din buzunar.

Jonathan ar fi vrut să fi fost tot atât de mulţi poliţişti la îndemână şi când era el jefuit. De ce erau peste tot, dar nu şi unde avea el nevoie de ei? Poate că de data asta va putea să raporteze furtul şi să primească vreun ajutor. “Scuzaţi-mă, domnule, aş dori să reclam un furt.”

“Nu e departamentul meu,” replică poliţistul, fără măcar să-şi ridice ochii din carneţel.

Jonathan se smţi blocat. “Care este departamentul dvs.?”

“Imoralitate,” spuse omul.

“Poftim?”

“Departamentul de imoralitate, amice. La acest departament noi ne ocupăm de comportarea imorală.”

“Păi, furtul pe care vreau să-l reclam este cu siguranţă imoral.” Nemaiprimind nici un răspuns, Jonathan întrebă, “De ce au fost arestate femeile acelea?”

“Nu-ţi dai seama singur după hainele lor?” Bărbatul îşi ridică în cele din urmă privirea din notiţe şi văzu expresia perplexă a lui Jonathan. “Femeile acelea se făceau vinovate de a fi făcut bărbaţilor favoruri sexuale în schimbul banilor. Ar fi fost mult mai bine pentru ele dacă ar fi făcut un schimb în natură.”

“Schimb în natură? Ce înţelegi prin asta?” întrebă Jonathan, care în momentul acesta era mai puţin preocupat de problemele lui, dar din ce în ce mai curios cu privire la acele femei.

“Adică,” spuse poliţistul accentuând fiecare cuvânt, “femeile acelea ar fi trebuit să-şi distreze asociaţii după ce primeau o cină, băuturi, dans, şi un bilet la teatru în loc de bani gheaţă. Ar fi fost mult mai bine pentru afacerile comunităţii şi perfect legal.”

Jonathan era mai confuz ca niciodată. “Deci pentru favoruri sexuale nu trebuie folosiţi niciodată banii gheaţă?”

“Există şi excepţii, desigur. De exemplu, banii gheaţă pot fi folosiţi dacă acţiunea e filmată şi arătată tuturor oamenilor din oraş. Atunci e un eveniment public, nu privat, şi e permis. În loc să fie arestaţi, participanţii pot deveni chiar celebri şi pot câştiga o avere cu contractele.”

“Deci schimbul de bani gheaţă contra activitate sexuală pur privată este cel imoral?” întrebă Jonathan.

“Există excepţii şi pentru tranzacţiile private cu bani gheaţă, în special când femeile poartă haine mai frumoase decât aceste femei de stradă,” spuse bărbatul cu dispreţ. “Târgurile pe termen scurt, pentru o oră sau o noapte, sunt ilegale. Dar dacă un cuplu încheie un contract permanent, pe viaţă, atunci se pot utiliza bani gheaţă. De fapt, părinţii îşi încurajează uneori copiii să facă asemenea târguri. Cei care doresc să intre în rândurile nobililor au fost adesea lăudaţi pentru acest tip de comportament. Este un mijloc legitim de a-ţi îmbunătăţi statutul şi siguranţa socială.”

Poliţistul termină de notat şi căută într-o sacoşă. Scoase de acolo un băţdepiatră şi câteva cuie. “Poţi să-mi dai o mână de ajutor?”

“Sigur,” spuse Jonathan. Încă se mai gândea la informaţiile pe care i le dăduse omul cu privire la morala societăţii.

Poliţistul se întoarse şi se îndreptă spre un magazin din apropiere. Apucă câteva scânduri dintr-o grămadă de pe trotuar şi îi făcu semn lui Jonathan. “Uite, ţine de capătul ăsta. Vreau să bat scândurile peste ferestrele şi uşile acestui magazin.”

“De ce faceţi asta?”

“Magazinul este închis,” spuse el cu o voce scăzută, fiindcă ţinea câteva cuie în gură. “Pentru că proprietarul a fost găsit vinovat de a fi vândut fotografii obscene. Acum putrezeşte la puşcărie.”

“Ce este o fotografie obscenă?” întrebă Jonathan cu naivitate.

“Păi, o fotografie obscenă este cea care arată o activitate stupidă şi dezgustătoare.”

“Şi proprietarul magazinului făcea această “activitate dezgustătoare”?”

“Nu, el doar vindea fotografiile.”

Jonathan trebui să cântărească cu grijă toate astea. Poliţistul termină de bătut în cuie scândura de deasupra uşii. “Deci dacă vinzi fotografii ale unui act obscen te faci vinovat de acel act?”

Fu rândul poliţistului să se oprească şi să cântărească întrebarea lui Jonathan. “Păi, într-un fel, da. Oamenii care vând astfel de fotografii se fac vinovaţi de a promova activitatea respectivă. Ştii, consumatorii sunt influenţaţi cu uşurinţă.”

Jonathan se lovi cu palma peste frunte. “Acum înţeleg. Ar fi trebuit să fie biroul ziarului. Ar fi trebuit să-i arestezi pe fotografii de ştiri pentru că fac fotografii cu război şi crime! Dar ziarele sunt oare vinovate că promovează războiul şi crimele numai pentru că tipăresc şi publică fotografii ale unor oameni care ucid şi sunt ucişi?”

“Nu, nu. Oh! Blestematul de băţdepiatră!” exclamă ofiţerul, scuturându-şi degetul de durere şi dând drumul unui şir de înjurături. Ţintise pe lângă un cui şi-şi lovise din greşeală degetul. Luându-şi uneltele, se pregăti să plece. “Obscenă e numai activitatea sexuală. Activitatea sexuală obscenă este făcută de perverşi. Oamenii cinstiţi o condamnă. Pe de altă parte,” spuse omul, “războiul şi crimele sunt lucruri pe care oamenii cinstiţi şi perverşii, cu o îndrumare corespunzătoare, le pot citi şi face împreună. De fapt, reportajele grafice despre război şi crime pot câştiga premii de ziaristică.”

Când şi ultimul cui fu bătut, Jonathan plecă. Înţelesese că omul acesta era prea ocupat cu imoralitatea pentru a-l ajuta într-un simplu caz de jaf.

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România